Festivalul Internaţional Shakespeare, ediţia a IX-a. Bilete şi spectacole
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-shakespeare-editia-a-ix-a-bilete-si-spectacole/

La sfârşitul lunii aprilie, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti aduce în Capitală unul dintre cele mai aşteptate evenimente din lumea teatrului: Festivalul Internaţional Shakespeare.

Un articol de Petre Ivan|15 aprilie 2014

Ajuns la cea de-a IX-a ediţie, Festivalul Shakespeare oferă publicului bucureștean prilejul de a viziona două spectacole inedite, Miranda şi Richard III, în viziunea a doi dintre cei mai premiaţi regizori contemporani, Oskaras Koršunovas şi Wang Xiaoying.

În serile de 27 şi 28 aprilie, la Sala ARCUB, de la ora 19.00, Teatrul OKT / Teatrul Municipiului Vilnius (Lituania), condus de Oskaras Koršunovas, va pune în scenă reprezentaţia Miranda, o adaptare a Furtunei lui Shakespeare.

În serile de 29 şi 30 aprilie, de la ora 19.00, pe scena Majestic a Teatrului Odeon, va fi prezent Teatrul Naţional din China cu spectacolul Richard III, o adaptare a piesei cu același nume, scrisă de William Shakespeare, în viziunea regizorului Wang Xiaoying.

Cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional Shakespeare se desfăşoară sub genericul „Shakespeare al tuturor”, urmând ca, din anul 2016, când se vor împlini 400 de ani de la moartea marelui Will, ediţia să poarte numele „Shakespeare pentru eternitate”.

Biletele la spectacolele festivalului pot fi achiziţionate de la Casa de bilete ARCUB, online pe bilete.arcub.ro şi la Casa de bilete a Teatrului Odeon,, începând de astăzi, 15 aprilie.

Preţ bilete: 55 lei (Categoria I), 45 lei (Categoria II), 35 lei (Categoria III)

Foto cu Festivalul Shakespeare – Arcub

04
/11
/13

Aseară, în cadrul ceremoniei de închidere a celei de-a 23-a ediţii a FNT 2013, Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru a acordat Premiul “Teatrul de mâine” spectacolului Un tramvai numit Dorinţă de Tennessee Williams.

02
/11
/13

Înainte de plecarea într-un amplu turneu european – ultimul dedicat albumului Piramida (4AD, 2012) – formația daneză Efterklang dăruieşte fanilor două videoclipuri noi, la piesele „Black Summer şi Between The Walls. Turneul Efterklang poposeşte miercuri, 13 noiembrie, în premieră la București, la Control Club.

01
/11
/13

Les Films de Cannes à Bucarest s-a încheiat joi, după şapte zile în care peste 11.000 de spectatori au descoperit filme la CinemaPRO, Studio şi Elvira Popescu, majoritatea proiecţiilor de seară fiind sold-out, iar cererea depăşind, în cazul unora dintre pelicule, capacitatea sălilor.