Festivalul NexT împlinește 10 ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-next-implineste-10-ani/

Ajuns la cea de-a 10-a ediţie, Festivalul Internaţional de Film NexT aduce şi anul acesta în faţa publicului românesc cele mai noi şi mai inovatoare scurtmetraje din toate colţurile lumii, alese din peste 2.000 de filme înscrise.

Un articol de Liliana Matei|28 februarie 2016

Ediția aniversară a Festivalului Internațional de Film NexT se va desfășura între 7 şi 11 aprilie 2016 la Cinema Muzeul Țăranului și Cinema Elvira Popescu și într-o serie de spații neconvenționale, amenajate special pentru a găzdui proiecții de film. Această soluție s-a dovedit a fi mai necesară ca niciodată anul acesta, dată fiind situația dificilă în care se află întreaga industrie cinematografică în urma închiderii unora dintre cele mai frecventate cinematografe din centrul orașului din pricina expertizării cu grad de risc seismic ridicat a clădirilor în care se aflau.

Proiecțiile de film vor fi completate de seminarii conduse de nume cunoscute din lumea cinematografiei, concursuri și o serie de evenimente speciale care vor fi anunțate în curând.

De la filme narative clasice la experimente inovatoare formal sau filme asumat politice, selecția realizată anul acesta de criticul de film Irina Trocan și cei doi noi selecționeri Massimiliano Nardulli și Oana Ghera reunește stiluri și influențe cinematografice diverse, propunându-și să ofere publicului român o privire cât mai cuprinzătoare asupra producției de scurtmetraj la nivel internațional.

Înfiinţat în 2006 în memoria a doi cineaşti talentaţi – regizorul Cristian Nemescu şi sound designerul și compozitorul Andrei Toncu – Festivalul Internațional de Film NexT își păstrează misiunea – aceea de a scoate în faţă voci originale și curajoase, ce își vor impune în viitor semnătura în cinema-ul contemporan.

Din acest motiv, cele două secțiuni competiționale, națională și internațională, rămân și anul acesta în centrul festivalului, alături de o serie de programe speciale care își propun să deschidă o discuție despre formele de expresie ale mediului cinematografic și noile posibilități de inovare în cinema, precum Avant-Garde, un program dedicat experimentelor formale îndrăznețe, sau Out in Space, un program dedicat genului science-fiction.

„Am încercat în cei 10 ani de NexT să păstrăm viu spiritul liber, inventivitatea şi solidaritatea în comunitatea cinematografică, aşa cum le-am învăţat de la Cristi Nemescu şi de la Andrei (Otto) Toncu. Sper din tot sufletul că am reuşit şi că vom putea să continuăm să plantăm aceste valori atât în tinerii cineaşti cu care ne întâlnim la NexT, cât şi – sau poate mai ales – în publicul NexT”, declară Ada Solomon, directorul Festivalului Internaţional de Film NexT.

Programul ediției cu numărul zece este completat de programele paralele care aduc în premieră pe ecranele din România scurtmetrajele nominalizate la premiile Academiei Europene de Film, în secțiunea Semaine de la Critique a Festivalului de la Cannes sau la premiile Oscar și o serie de alte surprize care urmează să fie anunțate în perioada imediat următoare.

15
/04
/13

Scurtmetrajul „Și viii plâng”/ „Os Vivos Tambem Choram” / „The Living Cry Too”, regizat de Basil da Cunha a fost desemnat marele câștigător al celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT.

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.