Festivalul RadiRo se apropie de final: peste 9000 de spectatori în 8 zile!
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-radiro-se-apropie-de-final-peste-9000-de-spectatori-in-8-zile/

RadiRo – singurul festival din lume dedicat orchestrelor radio – unul dintre cele mai tinere festivaluri de această amploare din România, se apropie de final! Creat în 2012 ca o alternativă în anii în care nu se derulează Festivalul Internaţional ”George Enescu”, RadiRo este un eveniment produs şi organizat o dată la doi ani de Radio România.

Un articol de Petre Ivan|23 noiembrie 2018

Duminică, 25 noiembrie (19.00), Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio – ediția a IV-a – se va încheia la Sala Radio cu un concert extraordinar susținut la București de RTE National Symphony Orchestra – Irlanda, cu un program integral Ceaikovski (Uvertura operei ”Dama de pică”, Poloneza din opera ”Evgheni Oneghin”, Concertul op. 35 în Re major pentru vioară și orchestră și Simfonia a V-a).

Evenimentul se va derula sub bagheta celebrei dirijoare Nathalie Stutzmann (cunoscută în primul rând ca o voce de operă extrem de valoroasă – contralto), care se află în stagiunea curentă la pupitrul unora dintre cele mai prestigioase ansambluri din lume ca Philadelphia Orchestra, Rotterdam Philharmonic, Royal Stockholm Philharmonic sau National Symphony Orchestra Washington.

Invitat special al concertului de închidere RadiRo este și violonistul Ray Chen (născut în Taiwan și crescut în Australia). Ray Chen va cânta la Sala Radio pe o vioară de patrimoniu universal: Stradivarius “Joachim” (1715), deținută odinioară de virtuozul Joseph Joachim, unul dintre cei mai mari violoniști ai sec. XIX. Ray Chen a intrat în atenția lumii artistice internaționale ca laureat al Concursurilor ”Yehudi Menuhin” (2008) și ”Queen Elizabeth” (2009) și concertează astăzi alături de mari orchestre ca London Philharmonic Orchestra, Munich Philharmonic, Filarmonica della Scala, Orchestra Nazionale della Santa Cecilia, Los Angeles Philharmonic.

Cea de-a IV-a ediție Festivalului RadiRo (18 – 25 noiembrie 2018) a însemnat, pe scurt :

– Peste 9000 de spectatori în 8 zile de festival

– 8 concerte simfonice (Sala Radio) și, în premieră la RadiRo, 4 concerte de jazz (Sala Auditorium – Muzeul Național de Artă al României) – 12 concerte transmise live de Radio România, înregistrate și difuzate ulterior de Televiziunea Română și difuzate ulterior, de asemenea, de radiodifuziuni membre ale Uniunii Europene de Radio.

– 3 mari orchestre europene prezente în premieră la Sala Radio: BBC Philharmonic Orchestra (Marea Britanie), Orchestra Radiodifuziunii Elveției Italiene (Orchestra della Svizzera italiana) și Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Irlandeze (RTÉ National Symphony Orchestra).

– Cea mai veche orchestră radio europeană – Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii MDR din Leipzig (Germania) a revenit în România cu 2 concerte extraordinare, sub bagheta lui Robert Trevino, unul dintre cei mai apreciaţi tineri dirijori americani ai momentului.

– Orchestra Națională Radio, ansamblul ce aniversează în acest an 90 de ani de la înființare a prezentat concertul inaugural al festivalului (18 noiembrie), sub bagheta dirijorului francez Jean-Claude Casadesus și un al doilea eveniment în data de 21 noiembrie, de această dată la pupitru fiind alt maestru francez al baghetei : Frédéric Chaslin.

– 4 mari muzicieni aplaudați în cele mai importante săli de concerte ale lumii au sosit la București împreună cu instrumentele lor de patrimoniu universal – 3 viori Stradivarius și violoncelul de colecţie Giovanni Battista Rogeri (1671).

– Secțiunea de jazz a adus-o la București pe Aura Urziceanu (revenită în România după o lungă absență) și 3 formații de jazz europene – Danish Radio Big Band (Danemarca), nominalizată în cadrul Grammy Awards, Croatian Radiotelevision Jazz Orchestra (Croația), una dintre cele mai vechi orchestre big band din lume și Big Band-ul Radio România, recent aplaudat la Cerbul de Aur 2018.

Toate concertele festivalului sunt transmise live de Radio România, înregistrate și difuzate ulterior de Televiziunea Română și difuzate, de asemenea, de radiodifuziuni membre ale Uniunii Europene de Radio.

Foto: Festivalul RadiRo – radirofestival.ro , Luciana Gingarasu

 

18
/05
/16

Trei dintre formațiile muzicale Radio România – Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio și Corul Academic Radio participă şi în acest an la „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi” (SIMN) – ediţia 26 – derulată sub titlul “Limits… and Beyond!” (Limite… și dincolo de ele!).

17
/05
/16

O suită de evenimente de promovare a creației și personalității lui George Enescu, precum și a Concursului „George Enescu”, organizat în toamna acestui an, la București, vor avea loc la Institutul Cultural Român de la Varșovia pe data de 17 mai.

16
/05
/16

Dirijorul Vladimir Jurowski, noul director al Festivalului Internațional George Enescu, va avea, la inițiativa Institutului Cultural Român de la Viena, un dialog cu Ursula Magnes, coordonatoarea redacţiei muzicale a postului vienez radio klassik Stephansdom, pe 22 mai, începând cu ora 17.00, la Musikverein din Viena, în sala Horst Haschek Auditorium / Steinerner Saal.

14
/05
/16

Din fericire, am avut ocazia să-l vedem de mai multe ori la București pe extraordinarul pianist și dirijor Daniel Barenboim; la 73 ani, Daniel Barenboim pare neobosit și veșnic tânăr – proiectele sunt multe și împlinirile pe măsură. Pe 11 martie 2016, sub semnătura lui Daniel Barenboim au apărut două discuri. Pe primul dintre ele evoluează ca pianist, pe al doilea ca dirijor.

12
/05
/16

Bucureștenii sunt invitați la două picnicuri cu muzică de Chopin pe 14 mai, în parcul Herăstrău şi pe 15 mai, în parcul Cişmigiu, începând cu ora 17.00, unde Horia Mihail însoţit de un pian de concert adevărat, pus la dispoziţie de Radio România, va poposi în foişoarele celor două parcuri şi va susţine două recitaluri în aer liber realizate cu sprijinul ARCUB.

12
/05
/16

Sorin Zlat, unul unul dintre cei mai cunoscuți pianişti români de jazz, multipremiat la competiţii internaţionale precum Monaco, Lille – Franţa, Montreux – Elveţia, Vilnius - Lituania, Jacksonville – Florida, S.U.A., va cânta marți, pe 17 mai, începând cu ora 19.00, la Sala Radio, în cadrul serii speciale de jazz lunare, alături de Big Band-ul Radio, dirijat de Ionel Tudor.

11
/05
/16

Între 12 şi 21 mai fă-ţi loc în agendă pentru EUROPAfest, singurul festival din Europa care reuneşte jazz, blues, pop şi muzică clasică. Bucureștiul și Sibiul vor răsuna în acordurile a peste 300 de muzicieni din 43 de ţări - concerte, concursuri, workshop-uri, jam sessions şi evenimente neconvenționale.

11
/05
/16

În cadrul celui mai nou proiect muzical pe care l-a iniţiat şi lansat - 3D PRO’ECT- cunoscutul artist Emy Drăgoi va prezenta pe scena Teatrului Odeon din Bucureşti, vineri, 13 mai 2016, de la ora 19.00, un gen muzical cu o istorie şi un parfum aparte: „caravana Jazz Manouche – Omagiu Django Reinhardt&Stephane Grappelli”.

10
/05
/16

Duminică, 15 mai (17.00), ORCHESTRA DE MUZICǍ POPULARǍ RADIO, sub bagheta dirijorului ADRIAN GRIGORAȘ, vă invită la un concert dedicat solistului ION DRĂGAN, care va aduce folclorul oltenesc pe scena Sălii Radio împreună cu Grupul de copii „GORJEANCA” al Şcolii Populare de Artă - Târgu Jiu. 

10
/05
/16

Sub înaltul patronaj al Ambasadei Indiei în România, Centrul Cultural „Rabindranath Tagore” vă invită la cea de-a VIII-a ediție a festivalului culturii indiene „NAMASTE INDIA”, ce va avea loc în perioada 15 mai - 30 iunie 2016, în trei dintre cele mai frumoase locaţii din București.