Festivalul Sundance, 100 de filme în premieră mondială
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-sundance-100-de-filme-in-premiera-mondiala/

Dedicat cinema-ului independent, Festivalul Sundance, sărbătoreşte a 30-a ediţie cu o varietate de genuri inedite, de la horror la comedie şi trecând prin drame intimiste, animaţie, documentare şi filme de autor pentru publicul larg, demonstrând o vitalitate regăsită a acestui sector.

Un articol de Petre Ivan|16 ianuarie 2014

Dedicat cinema-ului independent, Festivalul Sundance sărbătoreşte a 30-a ediţie cu o varietate de genuri inedite, de la horror la comedie şi trecând prin drame intimiste, animaţie, documentare şi filme de autor pentru publicul larg, demonstrând o vitalitate regăsită a acestui sector.

Sundance, care debutează astăzi la Park City, o staţiune montană din statul american Utah, şi se va încheia pe 26 ianuarie, a fost înfiinţat în urmă cu 30 de ani de actorul şi regizorul Robert Redford.

Lansat foarte modest, manifestarea a devenit de-a lungul anilor un eveniment inconturnabil pentru regizorii americani şi străini şi a lansat carierele unor cineaşti de renume, precum Quentin Tarantino, Robert Rodriguez, David O. Russell, Paul Thomas Anderson, Steven Soderbergh, Jim Jarmusch şi Darren Aronofsky, informează Mediafax.

Sundance va oferi în acest an festivalierilor – profesionişti din industria cinematografică şi public larg – 121 de lungmetraje, dintre care 100 în premieră mondială, turnate în 37 de ţări.

35 de pelicule luptă pentru trofeu, anul acesta, la Festivalul Sundance

Din această selecţie, 54 sunt filme de debut, iar 35 dintre acestea vor rula în competiţia festivalului.

Mai multe staruri din mediul independent – şi de dincolo de el – se vor afla în acest an pe genericele filmelor din competiţie şi vor defila pe „covoarele albe” din Park City.

Kristen Stewart, eliberată recent de saga „Amurg”, joacă rolul unei femei-gardian din închisoarea Guantanamo în filmul „Camp X-Ray”, în timp ce Anne Hathaway colaborează cu fratele ei muzician în filmul „Song One”.

Philip Seymour Hoffman („God’s Pocket”), Aaron Paul din serialul „Breaking Bad” şi Juliette Lewis („Hellion”), dar şi Mark Ruffalo („Infinitely Polar Bear”) se vor afla şi ei pe afişul festivalului Sundance 2014.

Festivalul Sundance

Philip Seymour Hoffman va fi prezent la Festivalul Sundance 2014, care începe astăzi

Sundance va prezenta, totodată, unul dintre cele mai aşteptate filme independente ale anului, „Boyhood”, de Richard Linklater, turnat cu Ethan Hawke şi Patricia Arquette într-o perioadă de 10 ani şi care prezintă viaţa unei familii şi maturizarea copiilor până la vârsta adultă.

Premieres, o secţiune în afara competiţiei, va include la rândul ei numeroşi actori de prestigiu, precum Michael Fassbender, Keira Knightley, Alfred Molina, Willem Dafoe, Steve Coogan şi Ryan Reynolds, notează Mediafax.

Secţiunea dedicată documentarelor, al doilea ax central al festivalului, va alinia în acest an mai multe titluri despre ravagiile cauzate de internet („Web Junkie”, „Love Child”), filme despre comerciantul rus de arme Viktor Bout („The Notorious Mr. Bout”), despre obezitatea din Statele Unite ale Americii („Fed Up”) şi cele mai recente producţii regizate de „starurile” documentarelor Alex Gibney („Finding Fela”) şi Hubert Sauper („We come as friends”).

Pentru prima dată, festivalul va include şi o secţiune dedicată copiilor, în care se remarcă premiera mondială a versiunii americane a filmului de animaţie francez „Ernest et Célestine”.

Foto cu Festivalul Sundance : Cinemagia

20
/01
/14

O selecţie specială de documentaredin programul aniversar Astra Film Festival 2013 porneşte de la Sibiu cu destinaţia Bucureşti. Filmele vor fi proiectate la Institutul Cultural Român (ICR) şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR).

19
/01
/14

În această duminică, TVR 2 a pregătit cinefililor la „Duminica filmului românesc” două dintre producţiile cinematografice semnate de regizorul Mircea Muresan. Este vorba de dramele: „Răscoala” (film nominalizat la Palme d’Or şi deţinător al Premiul pentru debut la Festivalul de Film de la Cannes în 1966), şi „Baltagul” (selectat la Festivalul de la Veneția, 1969).

18
/01
/14

CRONICĂ DE FILM Lars von Trier a devenit previzibil în dorinţa de a şoca exhibându-şi obsesiile, într-un teribilism reconfirmat de „Nymphomaniac: Volume 1“. Un film cu accente poetice, filosofice şi pornografice, care relevă un cineast înclinat mai mult ca oricând spre trivializarea unor idei generoase.

17
/01
/14

Lungmetrajul "Al doilea joc", de Corneliu Porumboiu, a fost selectat la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin în secţiunea Forum, o secţiune necompetiţională dedicată documentarelor şi filmelor experimentale regizate de cineaşti tineri.

16
/01
/14

Academia de film americană a anunţat, joi, nominalizările pentru OSCAR 2014. Pentru cel mai bun film al anului se bat : "American Hustle", "Captain Phillips", "Dallas Buyers Club", "Gravity", "Her", "Nebraska", "Philomena", "12 Years a Slave" şi "The Wolf of Wall Street".

16
/01
/14

Dedicat cinema-ului independent, Festivalul Sundance, sărbătoreşte a 30-a ediţie cu o varietate de genuri inedite, de la horror la comedie şi trecând prin drame intimiste, animaţie, documentare şi filme de autor pentru publicul larg, demonstrând o vitalitate regăsită a acestui sector.

16
/01
/14

Pe 1 si 2 februarie, ShortsUP revine cu a doua ediție a evenimentului Weekendul Comediei Scurte. Şase ore de scurtmetraje premiate la marile competiții internaționale de film şi o selecția de filme scurte care explorează conceptul narcisismului contemporan (”selfie”). Cum să faci totul de unul singur (r. Selma Vilhunen, Finlanda, 2012) e o comedie finlandeză […]

16
/01
/14

Organizatorii celei de-a 64-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (6 - 16 februarie) au anunţat titlurile din competiţie care vor concura pentru Ursul de Aur 2014 şi Ursul de Argint. În competiţie se află 18 premiere mondiale şi trei debuturi în lungmetraj.

15
/01
/14

Comedia "Oameni mari şi fără minte 2/ Grown Ups 2", cu Adam Sandler în rolul principal, a primit opt nominalizări la premiile Zmeura de Aur 2014, trofeul care "recompensează" cele mai proaste filme şi performanţe actoriceşti.

15
/01
/14

"Eroii" din cinematografie vor reprezenta tema centrală, "distractivă şi emoţionantă", a premiilor OSCAR 2014, au anunţat, marţi, producătorii ceremoniei, care va închide, pe 2 martie, sezonul trofeelor de la Hollywood.

14
/01
/14

"12 ani de sclavie", "Lupul de pe Wall Street" şi "Gravity 3D: Misiune în spaţiu", trei dintre marile filme care s-au impus la Globurile de Aur, ediția cu numărul 71, sunt aduse pe marile ecrane din România de MediaPro Distribution.