“Fetița soldat”, premieră 9G la Teatrul Național București. GALERIE FOTO
https://www.ziarulmetropolis.ro/fetita-soldat-premiera-9g-la-teatrul-national-bucuresti-galerie-foto/

La Teatrul Naţional din Bucureşti – Sala Mică – are loc pe 5 şi 6 noiembrie, de la ora 20.00, premiera unui nou spectacol din cadrul Programului 9G: „Fetiţa soldat”, de Mihaela Michailov, în regia Silviei Roman.

Un articol de Petre Ivan|31 octombrie 2016

Dacă autoarea textului este un nume deja cunoscut în spațiul teatral, textele ei fiind montate și premiate, regizoarea Silvia Roman, cu acest spectacol, se află chiar la debut. În 2015, și-a susținut licența la U.N.A.T.C. cu spectacolul Woyzeck de Büchner.

Fetița soldat este o poveste pentru toate vârstele și toate timpurile, purtând cu ea parfumul copilăriei dintotdeauna. Lumea văzută prin ochii unei fetițe de 9 ani este plină de candoare și imprevizibilă ca o joacă serioasă de-a viața și moartea.

Spectacolul se compune ca un puzzle copilăresc din amintirile despre Bunica, personajul central al acestui Cosmos, stăpâna jocurilor și deținătoarea tuturor micilor și marilor întrebări din univers.

Bunica este copilăria, este lumea, este viața. De aceea ea nu are voie să dispară, iar micuța Ami se hotărăște să își salveze bunica de la moarte, antrenând în apărarea ei o întreagă armată de soldăței…

Un one woman show – în două interpretări (Silvana Mihai și Cristina Juncu) –, puternic, sensibil, cu umor, actual ca mesaj și abordare, un spectacol care, cu delicatețea inocenței, ridică întrebări necesare despre viață, moarte, societate, educație, toleranță.

cristina-juncu_0484 cristina-juncu_575 cristina-juncu_0713 silvana-mihai_120 silvana-mihai_244 silvana-mihai_852

Foto: Fetița soldat – Florin Ghioca

02
/10
/23

Artă, experiențe multisenzoriale marca Madrigal, povești de noapte ale Bucureștiului și primul design show în colaborare cu V&A din Londra, în perioada 29 septembrie - 14 ianuarie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani, în cadrul Art Safari Stars Edition.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.