Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film – „Păcat” (1924) de Jean Mihail – cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul „Arsenie. Viaţa de apoi” (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.
Un articol de Ionuţ Mareş|29 septembrie 2023
Scandalul din jurul documentarului „Arsenie. Viaţa de apoi” (2023), de Alexandru Solomon, despre care am scris pe larg, mi-a amintit de un fragment din cartea de memorii „Filmul românesc de altădată” (1967) a marelui cineast Jean Mihail, unul dintre pionierii cinematografiei de la noi.
Primul său film ca regizor, „Păcat” (1924), pierdut, a stârnit scandal şi a atras apeluri la interdicţie.
În rezumatul lui Bujor T. Rîpeanu, filmul este o „dramă rurală, ecranizare după nuvela lui I. L. Caragiale cu mutarea accentelor din zona psihologicului în cea a melodramei, cu revelații, patimi și violență, conducând implacabil către deznodământ: incest și patricid” (”Filmat în România”, 2004, Editura Fundației Pro).
Acelaşi istoric de cinema spune că „prezentarea filmului stârnește protestul autorităților bisericești care determină cenzurarea unor scene (inclusiv finalul: scena uciderii fraților incestuoși de către propriul lor tată, preot)”.
În volumul său autobiografic, Jean Mihail remorează cu amuzament scandalul, după ce detaliază dificultăţile realizării filmului:
„La scurt timp după premiera filmului în Capitală, „Păcat” a fost prezentat la Iaşi, la Cinematograful „Sidoli”.
Un preot de la Mitropolie, vizionând filmul, s-a alarmat şi a comunicat mitropolitului că în oraş se proiectează un film românesc în care „o faţă bisericească comite o crimă”.
Mitropolitul a dispus imediat oprirea filmului.
Până nu de mult, am avut printre hârtiile mele o notiţă din ziarul „Rampa” – pe care aş fi vrut s-o reproduc aici – în care corespondentul din Iaşi al ziarului, sub titlul: „Caragiale decapitat la Iaşi”, arăta că intelectualii oraşului, în frunte cu prim-procurorul Kessim, au protestat energic la Mitropolie pentru această decapitare a lui Caragiale, cu atât mai mult cu cât filmul avea aprobarea cenzurei din Bucureşti.
Bineînţeles că o atât de neaşteptată prohibire a fost imediat ridicată. Şi fiindcă tot răul are şi binele lui, filmul a beneficiat de pe urma ei de o excelentă reclamă gratuită, care a determinat un succes şi mai mare. Proprietarii cinematografului „Sidoli” au angajat o fanfară militară, pe care au postat-o în stradă, în faţa localului, şi în sunetul muzicii care cânta „Marşul grenadirilor”, „Hughenoţii” şi „Titanic-vals”, ieşenii intrau, umpleau sala destul de încăpătoare şi uneori… aplaudau”.
