Fiica lui Whitney Houston a murit la vârsta de 22 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/fiica-cantaretei-whitney-houston-a-murit-la-varsta-de-22-de-ani/

Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston şi a artistului Bobby Brown, a murit, duminică, la vârsta de 22 de ani. Decesul lui Bobbi Brown vine după aproape jumătate de an de când tânăra a fost găsită fără cunoştinţă în cada din sala de baie a vilei sale, incident care a prezentat o serie de similarităţi bizare cu circumstanţele în care a murit mama ei, în anul 2012.

Un articol de Petre Ivan|27 iulie 2015

 „Bobbi Kristina Brown a murit duminică, 26 Iulie 2015, înconjurată de familia sa, găsindu-şi în sfârşit liniştea în braţele Domnului. Dorim încă o dată să le mulţumim tuturor pentru iubirea şi susţinerea imensă oferite în aceste ultime luni”, a anunţat Kristen Foster, purtătoarea de cuvânt a familiei, citată de CNN.

Bobbi Kristina fusese plasată în comă indusă, iar unii dintre membrii familiei sale susţineau că medicii au diagnosticat-o ulterior cu leziuni cerebrale ireversibile.

Bobbi Kristina Brown era singurul copil al celebrei cântăreţe. Ea s-a născut în 1993, în timpul căsătoriei lui Whitney Houston cu rapperul Bobby Brown, de care artista a divorţat în 2007.

Bobbi Kristina a devenit cunoscută publicului american la jumătatea anilor 2000, graţie reality show-ului „Being Bobby Brown”, în care a apărut adeseori alături de părinţii ei.

Whitney Houston şi fiica ei au cântat împreună la televiziunea naţională americană în 2009. Cu acea ocazie, ele au interpretat împreună piesa „My Love Is Your Love”, în Central Park din New York, într-o ediţie specială a emisiunii „Good Morning America”, difuzată de televiziunea ABC.

Bobbi Kristina era foarte apropiată de mama ei, iar decesul acesteia a reprezentat o veritabilă tragedie pentru ea.

Foto: Bobbi Kristina Brown şi Whitney Houston – facebook

11
/08
/23

De la muzică renascentistă și barocă la folclor tradițional georgian și momente de improvizație: Seria de concerte de la miezul nopții din cadrul ediției din acest an al Festivalului Internațional George Enescu vine cu 11 propuneri de recitaluri de neratat, pe scena Ateneului Român. Concertele nocturne sunt programate în vinerea, sâmbăta şi duminica, de la 22:30, între 1 si 23 septembrie, cu o singură excepţie: concertul pe care Corul Naţional de Cameră “Madrigal - Marin Constantin” îl va susţine joi, 7 septembrie.

11
/08
/23

Copilăria și basmul sunt elemente către care ne întoarcem inevitabil, de fiecare dată când simțim nevoia de joc și aventură. Bucium este formația care ne încurajează să aruncăm o privire de ansamblu în imaginația pe care o aveam când eram mici, nelăsând acea stare, pe care adesea o trecem cu vederea în viețile noastre agitate, să dispară. De aceea, în spiritul unei stări de suflet ușoare și a unei dorințe arzătoare de aventură muzicală, seria „Light Sessions” le predă ștafeta celor de la Bucium pe 16 august.

10
/08
/23

Cea de-a treia ediție a festivalului The Jazz Cave va avea loc în perioada 16 – 18 august 2023. O experiență muzicală într-un decor impresionant, festivalul aduce peste 20 de formații din Europa și de peste ocean, care vor bucura publicul cu concerte de jazz și alte stiluri muzicale, ce se vor desfășura pe două scene - Peștera Innerland și Zănoaga Dreamland.

27
/07
/23

În perioada 11 – 16 august 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Programul Național Cantus Mundi și Primăria Municipiului Constanța invită publicul la seria de evenimente desfășurate sub egida „Ave Maria”, pe Faleza Cazinoului din Constanța.