Povești prin muzică, la Festivalul Internațional George Enescu. Seria de concerte pentru familii şi copii, în premieră la ediția 2023 
https://www.ziarulmetropolis.ro/povesti-prin-muzica-la-festivalul-international-george-enescu-seria-de-concerte-pentru-familii-si-copii-in-premiera-la-editia-2023/

Anul acesta, Festivalul Internaţional George Enescu inaugurează Seria de concerte pentru familii şi copii: patru concerte tematice, ce vor avea loc într-un spaţiu inclus în premieră în Festival, Sala Majestic a Teatrului Odeon.

Un articol de Ziarul Metropolis|4 august 2023

Cu programe concepute special pentru a stimula interesul celor mici pentru muzica și instrumentele clasice, concertele pentru copii și părinți sunt experiențe unice, menite să facă cunoscute publicului larg operele unor mari compozitori.

„În Seria de concerte pentru familii și copii am introdus ideea unei povești prin muzică, fiecare concert are o poveste, deoarece felul în care părinții comunică cu copiii cel mai des este printr-o poveste, iar muzica e o poveste care trebuie descoperită. Fiecare concert se axează pe un grup de instrumente din orchestră, într-unul descoperim ce este o vioară, în altul ce este un instrument de percuție, în altul descoperim ce este un instrument de suflat. Toată orchestra va fi prezentă, dar focusul se pune pe câte un tip de instrument pe care îl descoperim. De aceea, cei care vor ajunge la toate patru concertele, vor descoperi o tetralogie completă, așa cum am gândit-o. Dacă ajung doar la un concert, nu vor pierde nimic din poveste, însă recomandarea mea ar fi să încerce să ajungă cu cei mici la toate cele patru concerte din serie”, a declarat Maestrul Cristian Măcelaru, Directorul Artistic al Festivalului Internațional George Enescu.

Seria începe pe data de 3 septembrie de la ora 11:00, la Teatrul Odeon, cu concertul „Orchestra merge la Zoo” susținut del Orchestra Camerata Regală, sub bagheta dirijorului româno-canadian Andrei Feher. Muzicienilor le vor sta alături prezentatoarea Cristina Bohaciu Sârbu (muzicolog) și actorul Mihai Bisericanu. În program vor fi lucrările lui Jacques Ibert, Divertisment – Finale, Camille Saint-Saëns, Carnavalul animalelor și basmul simfonic al lui Sergei Prokofiev, Petrică și Lupul.

Al doilea concert la care sunt așteptați cei mici are loc duminică, 10 septembrie de la ora 11:00, tot la Sala Majestic a Teatrului Odeon. „Pinocchio… with „strings” attached” va fi concertul interpretat de Romanian Chamber Orchestra, dirijată de Gabriel Bebeșelea, cu muzicologul Cristina Bohaciu Sârbu în rol de prezentator și actrița Ioana Mărcoiu. Muzicienii de pe scenă vor da viață primei părți din celebra lucrare Eine Kleine Nachtmusik de Wolfgang Amadeus Mozart, urmată de Dansurile populare românești de Bella Bartók, într-un aranjament pentru clarinet și orchestră de coarde de Alin Chelărescu. Solist va fi cel mai tânăr membru al Orchestrei Române de Tineret, clarinetistul Petru Pane. A treia lucrare din program va fi Aventurile lui Pinocchio în Funland de Michael Gandolfi. Concertul este sold-out.

Orchestra de Cameră Radio va urca pe scena de la Teatrul Odeon pentru cel de-al treilea concert din Seria pentru familii şi copii, duminică, 17 septembrie, de la ora 11:00. Dirijorul orchestrei pentru acest concert intitulat „Parizade and the Singing Tree” va fi Cristian Spătaru, cu Cristina Bohaciu Sârbu prezentator, iar narator va fi actrița Andreea Mateiu. Publicul va avea ocazia să asculte lucrări de Georges Bizet (Suita Jeux d’Enfants (I. Marche: Trompette et tambour; II. Berceuse: La poupée; III. Impromptu: La toupie; IV. Duo: Petit mari, petite femme; V. Galop: Le bal), Joseph Haydn (Simfonia jucăriilor) și Karim Al-Zand (Parizade and the Singing Tree). Concertul este sold-out.

Seria de concerte pentru familii şi copii se va încheia cu concertul Orchestrei Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian, pe 24 septembrie, de la ora 11:00. Orchestra va fi dirijată de Constantin Grigore, cu Cristina Bohaciu Sârbu prezentator și cunoscutul actor Radu Gheorghe narator. „The composer… Who is it?” va fi titlul spectacolului, în care cei mici vor avea ocazia să descopere lucrări de Ludwig van Beethoven (Simfonia nr. 5 în do minor op. 67 – selecțiuni), Paul Dukas (La Péri – Fanfare) și Noel Paul Stookey (The Composer Is Dead).

Biletele sunt disponibile la preţul de 30 de lei.

Mai multe detalii despre Seria de concerte pentru familii şi copii, în secțiunea dedicată de pe site-ul Festivalului Enescu.

Festivalul Internațional George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internațional, organizat începând cu 1958. Cea de-a 26-a ediție a festivalului are loc între 27 august și 24 septembrie, iar tema ediției este “Generozitate prin muzică”|”Generosity through Music”. Programul festivalului include peste 3.500 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, peste 40 de orchestre din 16 țări, lucrări de operă în primă audiție și concerte educative pentru copii.

Detalii disponibile aici.

Biletele pentru Seria de concerte pentru familii şi copii s-au pus în vânzare pe site-ul Teatrului Odeon.

Festivalul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Proiect finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

Organizator: ARTEXIM

Co-organizator: Fundația ArtProduction

Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Municipiului București

Sponsori principali: Rompetrol, BRD

Sponsori: Ferrero Rocher, SNEF, CBRE, Orange, L’Or , Mobexpert, Casa de Flori, DORNA, Liliana și Peter Ilica Foundation, La Mama; SANADOR;

Cu sprijinul: Yokko, Paradigma Film, Crowdfavorite, SSG

Furnizor servicii juridice: Țucă Zbârcea și Asociații

Transportator oficial: Tarom

Parteneri ospitalitate: Radisson Blu Hotel Bucharest & Park Inn by Radisson, Intercontinetal Athenee Palace, Novotel City Center, Mercure City Center, Ibis Styles City Center;

Parteneri media principali: Antena 3 CNN, RFI, HotNews, Agerpres.

Parteneri media internaționali: Euronews, Mezzo, Bachtrack

Parteneri media: EuropaFM, Elle, AList Magazine, Psychologies, Zile și Nopți, Scena 9, Revista Tarom, BIZ, Haute Culture, Igloo, Revista Zeppelin, Capital, Urban.ro, Evenimentul istoric, Leviathan, Evz.ro, Capital.ro, IQads, Ziarul Metropolis, The Institute, Catchy, Presshub, Modernism.ro, Life.ro.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.