Filarmonica George Enescu, 150 de ani de existenţă. Khatia Buniatishvili și Horia Andreescu pe scena Ateneului Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/filarmonica-george-enescu-150-de-ani-de-existenta-khatia-buniatishvili-si-horia-andreescu-pe-scena-ateneului-roman/

Sâmbătă, 15 decembrie 2018, de la ora 19.00, va avea loc, în Sala mare a Ateneului Român, concertul aniversar al Filarmonicii „George Enescu”, care sărbătoreşte, în 2018, 150 de ani de la înfiinţare.

Un articol de Petre Ivan|11 decembrie 2018

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijată de Horia Andreescu, propune un program excepţional: celebra solistă georgiană Khatia Buniatishvili, una din revelaţiile noii generaţii de pianişti, va interpreta Concertul nr. 2, în do minor, pentru pian și orchestră, op. 18 de Serghei Rahmaninov.

Concertul din 15 decembrie va debuta cu Poemul simfonic Destinal – primă audiţie absolută, de Dan Dediu, lucrare comandată de FGE pentru acest eveniment, iar, în final, va fi interpetată Simfonia nr. 5, în do minor, op. 67 de Ludwig van Beethoven.

Fondată în aprilie 1868, „Societatea Filarmonică Română”, sub conducerea lui Eduard Wachmann, avea ca scop organizarea unei orchestre simfonice permanente, în vederea propagării culturii muzicale şi popularizării capodoperelor muzicii clasice. Primul concert a avut loc în 15 decembrie acelaşi an, sub bagheta inițiatorului său.

După moartea lui George Enescu, în 1955, Filarmonica preia numele celui mai mare compozitor român.

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, pe 15 ianuarie 2018, domnul Klaus Werner Iohannis, președintele României, a conferit primei și celei mai vechi instituții muzicale a ţării, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, Categoria F -„Promovarea culturii”, pentru măiestria artistică şi locul deosebit pe care îl are în viaţa cultural-artistică şi pentru dăruirea şi profesionalismul cu care a promovat valorile muzicii româneşti şi internaţionale pe marile scene ale lumii.

„În 2018, Filarmonica «George Enescu» sărbătoreşte un secol şi jumătate de la înfiinţare. Aniversăm, totodată, 130 de ani de la construirea Ateneului Român, unul dintre edificiile-simbol ale culturii naţionale, şi 120 de ani de la debutul lui George Enescu sub cupola acestui spaţiu al muzelor.

Sunt câteva momente speciale din istoria unei instituţii a cărei existenţă se împleteşte pe parcursul României moderne şi cu aspiraţiile noastre fundamentale”, spune domnul Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii „George Enescu“.

Concert aniversar
Filarmonica „George Enescu”, 150 de ani de existenţă
Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor
Horia Andreescu
Solistă
Khatia Buniatishvili

Program

Dan Dediu
Poemul simfonic Destinal – primă audiţie absolută, lucrare comandată de FGE pentru acest eveniment
Serghei Rahmaninov
Concertul nr. 2, în do minor, pentru pian și orchestră, op. 18
Ludwig van Beethoven
Simfonia nr. 5, în do minor, op. 67

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.

Program:Marţi – Vineri, 12:00 – 19:00

Pentru rezervari, aici

Foto: Filarmonica George Enescu – facebook

12
/01
/22

Iași, 11 ianuarie 2022 - Cea de-a treia ediție a Classix Festival va avea loc în perioada 13 - 19 februarie 2022 și se va desfășura în format hibrid (fizic și online), reunind peste 40 de personalități internaționale ale muzicii clasice din 14 țări la Iași.

23
/12
/21

Nu vă lăsați păcăliți de apariție discretă și micuță a Andreei Mădălina Barbu în afara scenei. Atunci când cântă, Andreea Mădălina se transformă într-o forță a naturii. Vocea ei de soprană de coloratură atinge tonuri foarte înalte „ca de privighetoare” și te poartă în povestea muzicală pe care o interpretează.

22
/12
/21

La TVR 1, Crăciunul vine cu bucurie: colinde, poveşti impresionante, surprize pentru copii şi oameni mari, întâlniri încărcate de emoţie. Ne vom delecta cu programe de sărbătoare pregătite pentru telespectatorii de toate vârstele, pentru toţi cei care ne lăsăm cuprinşi de magia sărbătorilor de iarnă. Semifinala „Vedeta populară”, emisiuni şi ediţii speciale – „Iată, vin colindătorii!”, „Poveşti de Crăciun”, „Exclusiv în România”, „Moş Crăciun ...de împrumut”, animaţii pentru copii, precum şi filme cu tematică de Crăciun sunt câteva dintre programele pe care TVR 1 le oferă telespectatorilor săi în perioada 24-27 decembrie.

19
/12
/21

Din 20 până în 26 decembrie, zilnic, de la ora 10.00 (în reluare de la ora 17.00), vă așteaptă cadourile pregătite de Andreea Kiseleff și Lucian Haralambie “Sub bradul de Crăciun” – colinde, cântece de Crăciun, dar și opusuri celebre, alături de cele 6 cantate care compun “Oratoriul de Crăciun” de Johann Sebastian Bach.