FILIT Iaşi a depăşit 10.000 de spectatori
https://www.ziarulmetropolis.ro/filit-iasi-a-depasit-10-000-de-spectatori/

Peste 10.000 de persoane au participat la cele 80 de manifestări desfăşurate în primele patru zile ale Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi, susţin organizatorii.

Un articol de Andrada Văsii|27 octombrie 2013

Peste 10.000 de persoane au participat la cele 80 de manifestări desfăşurate în primele patru zile ale FILIT –  Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi, susţin organizatorii.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor FILIT Iaşi, în primele patru zile ale festivalului au avut loc 80 de evenimente, care au adunat în total, peste 10.000 de participanţi.

Managerul FILIT Iaşi, Dan Lungu, susţine că un mare festival este cel la care nu îţi ajunge timpul să mergi la toate evenimentele cuprinse în program, în timp ce scriitorul Stelian Tănase consideră că punctul forte al festivalului ieşean îl reprezintă publicul.

„N-am mai participat niciodată la aşa ceva şi sunt un scriitor care are peste 60 de ani. Lumea a urmărit foarte atentă discuţia, se auzea realmente sala cum vibra la replici”, a spus Stelian Tănase, care a participat în cadrul FILIT la dezbaterea «Scriitorii şi televiziunea».

FILIT este un festival important pentru Iaşi

Potrivit organizatorilor FILIT, traducătorul Bruno Mazzoni a apreciat drept o idee bună faptul că liceele şi universitatea au fost cuprinse în program şi că „FILIT nu este numai un sediu undeva în centrul oraşului”.

Citiţi şi: Herta Muller va fi prezentă la FILIT Iaşi în 2014

La rândul său, Ulrich Schreiber, director al Festivalului de Literatură din Berlin, a spus că astfel de evenimente sunt extrem de importante pentru viaţa unui oraş, dar şi pentru scriitori, care au ocazia să se întâlnească.

FILIT Iasi

Spectacolul „Les indes galantes“ a făcut parte din programul FILIT Iaşi

Potrivit şefului Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, festivalul pune Iaşiul pe harta mondială a evenimentelor de top din lumea culturală, el adăugând că „acest lucru obligă oraşul în viitor”.

FILIT Iaşi s-a încheiat duminică seară cu o gală în Sala Mare a Teatrului Naţional, în cadrul căreia a fost decernat premiul pentru cel mai îndrăgit roman al anului 2012, ales de un juriu format din 20 de elevi de la liceele de top din Iaşi.

Dan Lungu, managerul FILIT Iaşi, a precizat, vineri seară, în debutul unei dezbateri, la care a fost prezent şi Ernest Wichner, directorul Literaturhaus din Berlin, că scriitoarea Herta Muller va fi „cu siguranţă” prezentă la ediţia FILIT din 2014, notează Mediafax.

„După operaţie, doamna Müller este în stare stabilă. Ne exprimăm solidaritatea şi o aşteptăm la ediţia a doua a festivalului de la Iaşi. Cu siguranţă ne vom bucura de prezenţa dumneaei”, a spus Dan Lungu.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne şi pe Facebook!

Foto credit:  Adrian Bulgariu, Cătălin Varga, FILIT

06
/03
/14

Considerată drept una dintre cele mai importante lucrări despre istoria gîndirii politice medievale, Cele două corpuri ale regelui de Ernst H. Kantorowicz este cel mai nou titlu apărut în colecţia „Historia” a Editurii Polirom, în traducerea lui Andrei Sălăvăstru, cu o prefaţă semnată de William Chester Jordan şi postfaţă de Alexandru Florin Platon disponibil şi în format electronic.

01
/03
/14

Danuta Wałęsa, soţia fostului lider legendar al Solidarităţii Lech Wałęsa, autoarea cărţii autobiografice "Visuri şi taine", şi scriitorii Andrzej Stasiuk şi Olga Tokarczuk se numără printre invitaţii Salonului de Carte Bookfest 2014, care se va desfăşura între 28 mai şi 1 iunie, la Romexpo.

21
/02
/14

Scriitorul Mircea Cărtărescu este invitatul special al primei ediţii a Trialogurilor la ArCub, din 27 februarie, de la ora 20.00. Trialoguri la ArCub reprezintă o nouă provocare urbană, adresată tuturor bucureştenilor dornici de a savura un moment special alături de personalităţi marcante din peisajul cultural românesc.

20
/02
/14

Vineri, 21 februarie, la ora 18.00, la Librăria Bastilia, din Bucureşti, Adriana Babeţi împreună cu invitaţii săi vor readuce în atenţia publicului poveştile amazoanelor celebre din istorie, cu prilejul lansării volumului Amazoanele. O poveste, apărut în colecţia „Plural M” a Editurii Polirom, disponibil şi în ediţie digitală.

19
/02
/14

Astăzi, de la ora 16.00, la Librăria „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti, actorul Mircea Diaconu va citi fragmente din "La noi, când vine iarna", primul său roman, apărut de curând în colecţia „Fiction Ltd.”a Editurii Polirom, în ediţie revăzută.

18
/02
/14

“Balcicul este Balcic, tocmai fiindcă peste Balcicul real, şi transfigurându-l, s-a aşezat un Balcic imaginar” – spune Lucian Boia în noua sa carte. Volumul va fi lansat joi, 20 februarie, de la ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, în prezenţa autorului.

18
/02
/14

Astăzi, de la ora 19.00, Librăria Humanitas Cişmigiu organizează prima întâlnire din acest an a Clubului Cărţile Denisei. Ediţia este dedicată scriitorului francez Eric Emmanuel Schmitt şi volumului de povestiri “Visatoarea din Ostende“ - bestseller Gaudeamus 2013. Participă: Radu Gabrea, Alice Năstase, Silvia Dumitrache şi actriţa Ilinca Goia.

16
/02
/14

Romanul Matei Brunul, cel mai recent titlu semnat de Lucian Dan Teodorovici şi una dintre cele mai premiate şi elogiate apariţii editoriale ale anului 2011, apărut în două ediţii la Polirom (2011, 2014), va fi tradus şi în Turcia. Ediţia în limba turcă va apărea în 2015, la Editura Dedalus.

12
/02
/14

Romanul „Dragoste” de Isabel Allende va fi lansat joi, 13 februarie, de la ora 19.00, chiar înainte de Valentine’s Day. Marina Constantinescu şi Denisa Comănescu vor vorbi despre cele mai frumoase pagini de dragoste scrise de Allende, ]n timp ce companiamentul muzical va fi asigurat de Maxim Belciug la chitară clasică.

10
/02
/14

Volumul Metafizica detectivului Marlowe, semnat de publicistul, eseistul şi profesorul Mircea Mihaies, publicat la Editura Polirom (2008), a apărut recent la Editura Lexington Books din Statele Unite ale Americii, cu titlul The Metaphysics of Detective Marlowe: Style, Vision, Hard-Boiled Repartee, Thugs, and Death-Dealing Damsels in Raymond Chandler's Novels.

06
/02
/14

„Una dintre cărţile de memorialistică cele mai remarcabile şi mai frumoase din epoca modernă”, astfel cataloga Caroline Moorehead, biograf celebru şi jurnalist, Portretul unei familii turcesti. O poveste din Istanbului de altădată. Cartea scrisă de Irfan Orga a apărut în colecţia „Eseuri&Confesiuni” a Editurii Polirom.

05
/02
/14

Colin Thubron este considerat unul dintre cei mai valoroși scriitori britanici ai ultimelor decenii. Pasiunea pentru călătorii s-a reflectat mereu ȋn opera sa. Ȋn 2013, la editura Polirom a apărut „Redescoperind Drumul Mătăsii. Din China și munții Asiei Centrale ȋn Iran și Turcia” o carte surprinzătoare, de o sensibilitate frapantă.