Filme românești și invitați de marcă la ANONIMUL IIFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-romanesti-si-invitati-de-marca-la-anonimul-iiff/

Miercuri, 12 august, a început la Sfântu Gheorghe cea de-a 17-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Indendepent ANONIMUL IIFF. Dacă în mod obişnuit la proiecţii participau aproximativ 3500 de persoane, anul acesta evenimentul se desfăşoară în condiţii speciale, impuse de pandemie, numărul maxim de spectatori fiind de 400 de persoane la fiecare proiecţie, multe dintre acestea sold-out.

Un articol de Petre Ivan|14 august 2020

„Aş vrea să sper că, decât să vorbim atât de mult despre distanţare, care sigur că există, poate ne gândim zilele astea cât de mult ne poate apropia faptul că suntem aici şi că în spatele nostru avem un ecran pe care putem să vedem film”, a declarat Miruna Berescu, directorul festivalului ANONIMUL la Gala de deschidere.

În programul festivalului se regăsesc 26 de filme: competițiile de scurtmetraj românesc (9 titluri) și internațional (10 titluri), plus șapte producții de lungmetraj de ficțiune și documentar, dintre care cinci sunt producții autohtone: 5 MINUTE (r. Dan Chișu), ACASĂ (r. Radu Ciorniciuc), COLECTIV (r. Alexander Nanau), IVANA CEA GROAZNICĂ (r. Ivana Mladenović) și MALMKROG (r. Cristi Puiu)

„Este un an special. Nu am ştiut până relativ recent dacă festivalul va avea loc sau în ce fel va avea loc. Dar chiar şi aşa, am avut peste 50 de filme înscrise în competiţia de scurtmetraj românesc şi spre 1.000 de filme la cea de scurtmetraj internaţional”, a spus Ionuţ Mareş, selecționer al competițiilor de scurtmetraj.

Câştigatorii celor două secţiuni de scurtmetraj vor fi desemnaţi prin votul publicului, care va fi exercitat online, pe vot-anonimul.ro.

Printre invitații speciali ai festivalului se regăsește și jurnalista de investigație Mirela Neag, prezentă la proiecția documentarului COLECTIV, care a avut loc joi, 13 august: „Scopul declarat al regizorului Alexander Nanau a fost ca fiecare dintre noi să vadă cât de mult ne influențează viața adevărul sau neadevărul spus de către cei care ne coordonează sau ne administrează. Veți vedea în film personaje care ne-au condus în urmă cu 4 ani, care apar și astăzi ca “purtători de cuvânt” ai instituțiilor și iau decizii care ne privesc. După aproape cinci ani de la tragedia din Colectiv nu s-a schimbat absolut nimic în sistemul medical românesc.”

Regizorul Dan Chișu și actrița Diana Cavallioti sunt așteptați în această seară, alături de producătoarea Anamaria Antoci, la proiecția filmului 5 MINUTE, inspirat de un scandal dintr-un cinematograf, când spectatorii au protestat împotriva comunității LGBT.

MALMKROG, noul film al regizorului Cristi Puiu, o ecranizare de epocă, cu un scenariu adaptat după „Trois entretiens” de Vladimir Soloviov, va închide cea de-a 17-a ediție a festivalului, precedat de concertul Muse Quartet și de proiecția filmelor  de scurmetraj câștigătoare.

Website | Facebook | Instagram

06
/05
/14

Filmele europene și independente se bucură de un public mai numeros în 2014, datorita ediției a IV-a a proiectului cultural Cinema-Edu, dedicat liceeniilor din București și din alte 10 localități din România.

06
/05
/14

Filmul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pe anul 2013. Gala premiilor UCIN reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice şi de televiziune ale anului precedent.

06
/05
/14

Sophia Loren, una dintre cele mai cunoscute actriţe italiene, a fost desemnată invitatul de onoare de la Cannes Classic 2014, care va celebra totodată naşterea westernului italian şi împlinirea a 30 de ani de când filmul "Paris Texas", de Wim Wenders, a primit trofeul Palme d'Or.

05
/05
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent - Mircea Săucan.

01
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Cel mai recent film al lui John Turturro în calitate de regizor și de actor în rol principal, „Fading Gigolo“/„Gigolo de ocazie“, este asemeni stilului de interpretare al realizatorului său: combinație în doze mici de umor, gravitate și o stranie buimăceală.

26
/04
/14

Este actriţă la Teatrul „Constantin Tănase” şi profesor de actorie la Universitatea Hyperion. A absolvit două facultăţi, a publicat trei cărţi de bucate şi este la a doua soacră. Adriana Trandafir, care împlinește 58 de ani pe 26 aprilie, vorbește despre oamenii și locurile care i-au influenţat viaţa.

25
/04
/14

Al Pacino împlineşte, astăzi, 74 de ani. Printre interviurile pe care le-a dat de-a lungul vieţii s-a numărat şi unul publicat de revista Esquire România. În acest interviu, din care vă prezentăm fragmente, Al Pacino vorbeşte despre secretele carierei şi despre viaţa personală.