Filmul Usturoi, difuzat în penitenciarul de maximă siguranță din Aiud
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-usturoi-difuzat-in-penitenciarul-de-maxima-siguranta-din-aiud/

Filmul ”Usturoi”, producţia independentă filmată în întregime în Transilvania, a fost difuzat în această săptămână la penitenciarul de maximă siguranţă din Aiud, în cadrul unei proiecţii speciale, la invitaţia serviciului de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din instituţie.

Un articol de Petre Ivan|31 octombrie 2015

Comedia ardelenească neaoșă ”Usturoi” se dorește a fi o frescă a peisajelor frumoase din Transilvania multietnică, adresîndu-se spectatorilor foarte tineri, audienței  de vârstă mijlocie și seniorilor deopotrivă.

Până acum, filmul a fost difuzat de peste 20 de ori în România și în străinătate (New York, Boston – SUA, Chemnitz – Germania, festivalul Nomad – Norvegia) iar în iarna aceasta se dorește lansarea lui în cinematografe.

Proiecțiile de la Cluj din 2014 (TIFF și Comedy Cluj), precum și de la București, la festivalul KINOdiseea, au fost cele mai disputate evenimente ale festivalurilor, filmul fiind difuzat cu casa închisă de fiecare dată.

În iarna 2015-2016 se dorește intrarea filmului în cinematografe la nivel național, iar apoi se vor depune eforturi pentru a face filmul disponibil online și pe DVD/BluRay, pentru audiențele din diaspora.

Despre ”Usturoi”:

Eremia, un copil rom dintr-un sat uitat de lume, se plânge prietenului său cel mai bun Nicuşor de sărăcia familiei sale: fratele său doreşte să se însoare cu fata unui clan bogat din sat, pe nume Usturoi, dar nu are suficienţi bani pentru nuntă.

Pentru a-l ajuta pe acesta şi pentru a-şi depăşi condiţia limitată de copii săraci, cei doi fug la oraş ca să se facă actori şi să îşi asigure astfel o viaţă mai bună pentru ei şi familiile lor. Pe drum trec prin tot felul de încercări, sunt chiar aproape să-şi piardă viaţa, dar în cele din urmă ajung cu bine la Cluj.

Din păcate, planul lor de a deveni actori dă greş şi, ca orice copil fugar, sunt trimişi acasă cu maşina Poliţiei, dar pe drum află un secret care îi va ajuta să salveze situaţia, înlesnind căsătoria fratelui lui Eremia cu fata lui Usturoi.

Foto: Usturoi – facebook

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio

01
/04
/13

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica (2 - 7 aprilie, Cinema Studio şi Elvira Popescu) începe marţi, 2 aprilie, ora 20.00, la Cinema Studio din Capitală, cu un subiect provocator şi un film proiectat în premieră în România: „Frumoasa adormită”/ „Bella addormentata”, în regia lui Marco Bellocchio.

25
/03
/13

„Toată lumea din familia noastră“, în regia lui Radu Jude, a câştigat premiul pentru cel mai bun film la Gala Premiilor Gopo. Radu Jude a câştigat premiul pentru regie, iar Şerban Pavlu premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru prestaţia din acelaşi film