Unul spectacol foarte dorit în FITS 2019 a fost „Un tramvai numit Popescu”, creat într-un tramvai pe baza vieţii şi a scrierilor fascinante ale poetului Cristian Popescu, cel însurat cu Arta (Popescu) şi de care s-a îndrăgostit propria lui Moarte.
Un articol de Cristina Enescu Aky|20 iunie 2019
O împletire stranie, alambicată și magnetică de povești în acest spectacol, la fel ca în scrierile și viața care stau în spatele lui. Autorul și totodată personajul principal al textelor spectacolului regizat de Gavriil Pinte la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu este Cristian Popescu, unul dintre cei mai importanți poeți români a anilor 1990. A murit la numai 35 de ani, în 1995, după o viață puternic îmbibată de poezie și tragism. A fost chinuit multă vreme de crize de schizofrenie, a trăit intens, frământat și a creat un univers poetic fantastic și hiper-realist deopotrivă, în centrul căruia se află propria lui persoană, relația cu Arta, Moartea și Viața, și familia lui. Încă dinainte de reeditarea operelor lui Cristian Popescu (abia după treizeci de ani de la moartea sa), prietenul său, regizorul Gavriil Pinte, a creat acest spectacol nu numai pentru că, așa cum chiar mărturisea, scrierile lui Cristian Popescu sunt extrem de teatrale și cu un potențial scenic fabulos, dar și cumva pentru a îndeplini postum un vis al poetului, care spunea că și-ar dori enorm să poată să-și cumpere într-o zi propriul său tramvai 26 și să își plimbe cu el familia duminica, „să-i vadă toți vecinii când vor trece prin cartier”.
„Când eu tai pâinea, mama o bandajează, și când o rup o pune în ghips. Mama mea leagă între coperți din piele cârpe de bucătărie.” Mama: „Ce dragă, să n-am și eu un jurnal?” (Cristian Popescu)
Cristian Popescu se adresa lui Dumnezeu la per domne, matale sau bre. A pledat prietenilor pentru înlocuirea leului cu o altă monedă națională, mioriticul (conform amintirilor prietenului său, scriitorul Cezar Paul Bădescu), și a scris mult despre propria sa moarte, care se îndrăgostise de el (spectacolul începe și se termină lângă un cimitir, just saying…). A lăsat în urmă un univers poetic plin de o imaginație sclipitoare, cu iz ici parcă urmuzian, colo dadaist, dincoace romantic sau magic-realist, dincolo în imagini ca de caleidoscop. Familia Popescu e un neam fantasmagoric, pe undeva înrudit cu acei Buendia din Macondo-ul lui Marquez.
Înainte de spectacol, cineva spunea că a fost avertizat asupra finalului extrem de trist al spectacolului. E prea banal să descriem spectacolul ca unul trist. Dacă veți răsfoi chiar și câteva fragmente din scrierile lui Cristian Popescu, veți găsi o bogăție de umor, auto-ironie, jonglerii poetice cu tot ce e greu (moartea, durerea, tristețea, singurătatea, boala) și un fel spumos de a da frumusețe și savoare lumii mai ales când ea de fapt nu le are.
Spectacolul începe așadar cu sosirea unui tramvai alb, încadrat de câte un cuplu de miri înainte și înapoi, din care se revarsă pe marginea șoselei Sibiu-Rășinari un alai fantomatic, cu pahare găurite în mâini, ce repetă ca într-un vis „aceasta este o călătorie de nuntă”. Publicul urcă în tramvaiul al cărui spațiu interior strâmt devine scenă de perindare prin și dincolo de viață a lui Cristian Popescu și a membrilor familiei sale (sub forma unor instalații-umerașe de care atârnă obiecte ce imaginează personalitatea și viața personajelor din spectacol): mama, tatăl, bunicii, sora, mătușa și apoi Arta, splendida iubită a poetului, tainică și fascinantă ca moartea. Arta (Poezia), Moartea și Viața lui Cristian Popescu sunt de fapt principalele personaje ale acestei călătorii, în care se împletesc biografia reală a poetului cu lumea mustind de imaginație a poeziilor lui. Tatăl lui Cristian Popescu, mama, sora, mătușa, bunicul și bunica explorează jucăuș, melodramatic, logoreic, ironic, visător Moartea și Arta și Viața. Un lăutar îi însoțește cu vioara. Bunicul și-a umplut perna cu pământ, ”ca să se obișnuiască”. Mătușa speră să aibă în viața de apoi copiii pe care a visat să-i aibă toată viața.
La oprirea tramvaiului, înainte de drumul înapoi ce se va termina cu multă emoție și ceva greu dar frumos plutind în aer, familia Popescu dramatizează o parodie în versuri a piesei „Conu Leonida față cu reacțiunea” a lui Caragiale, Leonida și Efimița fiind aici marionete caricaturale mânuite de mai mulți Popești. Un tramvai care circulă lent și zgâlțâit, cam ca în vorba aceea, că numai spre iar circulă trenuri rapide, în vreme ce spre rai merg doar trenuri personal, hurducate și prăfuite, care opresc în toate gările.
Spectacolul amintește cumva și de modul în care volumul „Arta Popescu” a fost lansată în Piața Universității, în 1994, cu participarea unor actori ai Teatrului Odeon (via Gabriela Gheorghișor, www.lapunkt.ro). Regizorul a montat inițial spectacolul chiar într-un tramvai 26 al RATB-ului din București, pe un traseu circular (reinterpretat în FITS 2019 ca un traseu liniar dus-întors de la Grădina Zoologică spre Rășinari). E un spectacol după toate aparențele fidel atmosferei și imaginației poeziilor lui Cristian Popescu: cu umor absurd și fantezist, un aer deopotrivă romantic, sarcastic și tragic. Călătoria din tramvai e o experiență multi-senzorială: e o călătorie fizică, legănată pe șine și cu o apropiere fizică foarte mare față de „scenă” și actori – „atenție la degete” mai șoptește câte un actor, fără să iasă din rol-, o călătorie olfactivă (mirosul tramvaiului vechi, adus la o nouă viață prin artă, și mirosul pădurii de afară), e și o călătorie vizuală (decorul realist dimprejur -pădurea-, dar și scenografia mereu improvizată și neașteptată creată de interacțiunile personajelor cu mașinile și bicicliștii de pe șosea, atunci când tramvaiul oprește, șoferii devenind deseori, fugitiv, participanți și creatori în spectacol).
„Idilizez Edenul din vitrine. Pentru că în vitrine hainele nu se murdăresc niciodată, nu se șifonează și nu rămân mici pe manechinele-copii, și tinerețea e veșnică.” (Cristian Popescu)
http://www.sibfest.ro/evenimente-2019/un-tramvai-numit-popescu
„Un tramvai numit Popescu”
Scenariu pentru un spectacol de teatru comunitar de Gavriil Pinte, după opera antumă și postumă a lui Cristian Popescu
Regia: Gavriil Pinte
Scenografia: Roxana Ionescu
În distribuție: Florin Coşuleţ, Veronica Popescu/Arina Ioana Trif, Diana Văcaru Lazăr, Liviu Vlad, Dana Taloş, Cătălin Neghină, Gabriela Pîrlițeanu, Codruţa Vasiu, Vlad Robaş
Teatrul Național „Radu Stanca”, Sibiu
