FITS 2022: 6 nume vor completa Aleea Celebrităților din Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/fits-2022-6-nume-vor-completa-aleea-celebritatilor-din-sibiu/

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) a anunţat care sunt cei şase artişti ale căror nume se alătură pe Aleea Celebrităţilor în acest an: Sasha Waltz, Krzysztof Warlikowski (foto), Götz Teutsch, Éric-Emmanuel Schmitt, Claus Peymann şi Ion Caramitru.

Un articol de Liliana Matei|20 mai 2022

Aflat la cea de a 29-a ediție, FITS are loc în acest an între 24 iunie și 3 iulie, propune 575 de evenimente, cu 3300 de invitați care vor bucura publicul în 70 de spații de joc. Tema din acest an este FRUMUSEȚE, iar programul și biletele se găsesc pe site: www.sibfest.roAleea Celebrităților este un proiect special prin care numele și memoria unora dintre cei mai importanți creatori ai lumii se alătură permanent orașului Sibiu, într-un valoros ”Walk of Fame”.

„Este un semn de mare prețuire pentru comunitate că acești artiști excepționali, respectați la nivel mondial, uriași creatori, au o amprentă, concretă, palpabilă, în orașul nostru. Festivalul are loc doar zece zile în fiecare an, însă ecourile acestui miracol continuă în amintiri de neuitat și pe Aleea Celebrităților, unde milioane de pași sunt însoțiți de nesfârșita FRUMUSEȚE pe care acești oameni au adus-o în lume” – Constantin Chiriac, Președinte FITS și Director General TNRS.

„Dansul este un limbaj universal, solul păcii în lume, al egalității, toleranței și compasiunii” – Sasha Waltz.

Una dintre cele mai respectate coregrafe ale momentului, dansatoare, regizoare și conducătoare a unor prestigioase instituții culturale, Sasha Waltz a studiat la Amsterdam și New York. Pentru meritele sale deosebite, ea a primit Crucea Federală Germană de Merit, fiind aleasă, în 2013, membră a Academiei de Arte din Berlin.

În 1993 a creat, alături de Jochen Sandig, compania de dans Sasha Waltz & Guests. Printre spectacolele sale remarcabile se mai numără Sacre (2013), bazat pe Ritualul primăverii al lui Igor Stravinski, Kreatur (2017), creat în colaborare cu Soundwalk Collective și designerul de costume Iris van Herpen, și Exodus (2018). În prezent, Sasha Waltz se află la conducerea Baletului de Stat din Berlin, împreună cu Johannes Öhman.

Krzysztof Warlikowski s-a născut în Polonia și a studiat la Sorbona unde l-a avut profesor și pe Krystian Lupa, un alt mare artist al cărui nume se regăsește pe Aleea Celebrităților din Sibiu.
Este cunoscut pentru stilul său nonconformist cu care pune în scenă atât piese din repertoriul clasic, cât și din cel contemporan, și, din 2008, este directorul artistic al Nowy Teatr din Varșovia, unde a regizat numeroase spectacole.

Warlikowski a pus în scenă și două spectacole pentru Teatrul Odéon din Paris și regizează în cele mai mari teatre de operă europene, inclusiv La Monnaie din Bruxelles, Opera Națională din Paris, Teatro Real din Madrid, Bayerische Staatsoper din München, Royal Opera House din Londra, la care se adaugă Festival d’Aix en Provence, Rurhtriennale și Festivalul de la Salzburg.

Krzysztof Warlikowski a câștigat numeroase premii, printre care se numără două Premii ale Uniunii Criticilor de Teatru din Franța, Premiul Meyerhold din Moscova, New York’s Village Voice’s Obie Award și „Golden Mask” pentru cel mai bun spectacol străin prezentat în Rusia. În 2013 a primit distincția franceză de Comandor al Artelor și Literelor și în 2021, a primit Leul de Aur pentru întreaga sa activitate, în cadrul Biennale di Venezia.

Götz Teutsch este un celebru violoncelist care s-a născut la Sibiu, în 1941, și a învățat la Conservatorul din București, unde i-a avut profesori pe Dimitrie Dinicu și Radu Aldulescu, iar mai apoi a studiat cu Enrico Mainardi și Karl Richter.
Principal violoncelist la Orchestra Simfonică Radio București și, din 1976, la Berliner Philharmoniker, unde interpretează înclusiv ca solist sub bagheta unor dirijori precum: Herbert von Karajan, Claudio Abbado și Sir Simon Rattle.
Este unul dintre membrii fondatori ai ansamblului The 12 Cellists of the Berlin Philharmonic, alături de care susține concerte în întreaga lume.

Éric-Emmanuel Schmitt (n. 1960, Lyon) este dramaturg, prozator, romancier, scenarist și regizor franco–belgian. Cărțile sale sunt traduse în 48 de limbi, iar piesele sale de teatru sunt montate în peste 50 de țări.

Are un doctorat în filosofie la Sorbona, semnează traducerea în franceză a libretelor de operă, cochetează cu arta benzii desenate și, câteodată, urcă pe scenă pentru a-și interpreta propriile texte sau pentru a acompania un pianist sau o soprană.
Prima sa piesă de teatru, La Nuit de Valognes, apare în 1991 și se bucură de un succes enorm. Același destin îl au și următoarele sale piese care sunt interpretate de actori celebri precum Jean-Paul Belmondo, Alain Delon, Francis Huster, Jacques Weber și Charlotte Rampling. Primește în 2001 Marele Premiu al Academiei Franceze pentru opera sa teatrală.

În 2012, se alătură Academiei Regale de Limbă și Literatură Franceză din Belgia, iar în 2016 este ales în unanimitate de colegii săi membru al juriului Goncourt.

Claus Peymann (n. 1937, Bremen) este regizor de teatru. Între 1966 și 1969 conduce Theater am Turm (TAT) din Frankfurt, iar în 1970, împreună cu Peter Stein și alții, fondează Schaubühne am Halleschen Ufer la Berlin. A lucrat ca regizor pentru Schauspielhaus Bochum, iar în 1986 se stabilește la Viena și devine director al Burgtheater, unde petrece 13 ani, timp în care se luptă pentru afirmarea dramei austriece contemporane.

În 1996 se stabilește la Berlin, unde activează ca director artistic al Berliner Ensemble, până în 2017. În tot acest timp colaborează cu mari regizori ai scenei contemporane, precum Peter Zadek, Peter Stein, Robert Wilson și George Tabori.

Claus Peymann a regizat numeroase spectacole bazate pe piese din repertoriul clasic, dar și din cel contemporan. De asemenea, a pus în scenă aproape toate piesele semnate de Thomas Bernhard.

Ion Caramitru a fost unul dintre cei mai importanți și apreciați actori de teatru și film din România. S-a născut la București, în 1942, iar în 1964 a obținut licența în Actorie la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” și, în 1975, un Master în Regie de teatru în cadrul aceleiași instituții.

A colaborat cu cele mai importante nume ale filmului și teatrului românesc, fiind recunoscut, în special, pentru rolurile sale de excepție în montări după piesele lui Shakespeare. Între 1976 și 1980, a fost Profesor de arta actorului în cadrul Academiei de Teatru și Film din București. Între 1990 și 1993 a fost Directorul general al Teatrului Bulandra din București. Tot în 1990 a fost ales Președintele UNITER, iar din 2005 până în 2021 a activat ca Director general al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București. Între 1996 și 2000, Ion Caramitru a fost numit Ministru al Culturii. Ion Caramitru s-a stins din viață pe 5 septembrie 2021.

Foto: Maurycy Stankiewicz / FITS

 

19
/09
/12

O continuare a romanului „Strălucirea/ The Shining”, de Stephen King, intitulată „Doctor Sleep”, va fi lansată în librăriile din Statele Unite ale Americii pe 24 septembrie 2013. Scriitorul a făcut acest anunţ prin intermediul unui mesaj postat marţi pe site-ul său. „Doctor Sleep” a avut deja parte de câteva recenzii favorabile, după ce Stephen King […]

19
/09
/12

„Ascensiunea lui Arturo nu poate fi oprită” şi „Înainte să înceapă” sunt premierele noii stagiuni la Teatrul Odeon, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul Teatrului Odeon, Dorina Lazăr. Spectacolul cabaret „Ascensiunea lui Arturo nu poate fi oprită” de Bertolt Brecht, se va juca în regia lui Dragoş Galgoţiu, coregrafia Răzvan Mazilu, iar printre […]

19
/09
/12

Distinsul poet şi traducător Romulus Vulpescu, care a încetat din viaţă la vârsta de 79 de ani, a lăsat în urmă un mare regret pe care o serie de confraţi – academicieni, scriitori, critici literari, eseişti – l-au exprimat, miercuri, în emoţionante declaraţii acordate.   Academicianul Răzvan Theodorescu a mărturisit că Romulus Vulpescu i-a fost […]

19
/09
/12

Pe data de 19 septembrie 1895 este inaugurat Podul peste Dunăre de la Cernavoda, lucrare proiectată de inginerul Anghel Saligny, fiind, la acea vreme, cel mai lung din Europa şi printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume.   1730 – S-a născut Augustin Pajou, sculptorul oficial al lui Ludovic al XVI-lea […]

18
/09
/12

Expoziţia temporară cu tema „Casetofonul. O istorie de neuitat” se va deschide, miercuri, la sediul Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), informează Serviciul de presă al instituţiei gazdă. Organizată în colaborare cu Asociaţia Colecţionarilor de Aparate Radio din România – Pro Radio Antic, expoziţia celebrează, în avanpremieră, aniversarea în anul 2013, a 50 de […]

18
/09
/12

Gala de decernare a premiilor Academiei de Film Europene va avea loc pe 1 decembrie, în Malta. Câştigătorii vor fi stabiliţi prin voturile exprimate de cei 2.600 de membri ai EFA. Concurenţa pentru această distincţie este acerbă, pe lista filmelor nominalizate fiind regăsite producţii britanice, spaniole sau de origine cehă. Lungmetrajele britanic „The Pirates! Band […]

18
/09
/12

Soprana Angela Gheorghiu va fi distinsă pe 25 octombrie de Regele Mihai cu decoraţia „Nihil Sine Deo”, ce este acordată personalităţilor marcante, care au realizat performanţe de înalt nivel, a declarat biroul de presă al artistei.   Distincţia îi va fi acordată sopranei Angela Gheorghiu chiar în ziua în care Regele Mihai sărbătoreşte cea de-a […]

18
/09
/12

Horia-Răzvan Gârbea şi Vladimir Simon au fost votaţi, marţi, de plenul Senatului, pentru a deveni vicepreşedinţi ai Institutului Cultural Român. Horia Răzvan Gârbea a primit 73 de voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi două abţineri, în timp ce Vladimir Simon a fost votat cu 72 de voturi „pentru”, patru împotrivă şi două abţineri. „Le urăm […]

18
/09
/12

Teatrul Bulandra din Bucureşti împlineşte marţi, 65 de ani de la inaugurare, în 1947 născându-se sub numele de Teatrul Municipal, cu piesa ”Insula” de Mihail Sebastian. Directorul instituţiei de cultură, regizorul Alexandru Darie, a declarat, cu această feicită ocazie, că teatrul se dovedeşte a fi, şi în contemporaneitate, un loc de meditaţie. „În mod evident […]

18
/09
/12

În 1783, a încetat din viaţă matematicianul şi fizicianul Leonhard Euler (teoria mişcării planetelor şi cometelor); este considerat fondatorul calculului variaţional (n. 15 aprilie 1707)   1831 – A încetat din viaţă poetul Vasile Cârlova (poeziile: „Înserare”, „Ruinurile Târgoviştii”) (n. 4 februarie 1809) 1883 – S-a inaugurat, la Bucureşti, „Expoziţia cooperatorilor din ţară”, exclusiv cu […]

17
/09
/12

Prima ediţie a Săptămânilor Filmului Românesc se va desfăşura în perioada 19 septembrie – 9 octombrie 2012 la Cinematograful Odyssée din Strasbourg, şi este organizată într-un moment aniversar de către Odyssée şi Asociaţia Studenţilor Români din Strasbourg, cu sprijinul Institutului Cultural Român Bruxelles, informează un comunicat de presă al ICR Bruxelles. „Cu ocazia împlinirii a […]

17
/09
/12

Cea de-a X-a ediţie a Târgului Gaudeamus Carte Şcolară, organizat de Radio România, în parteneriat cu Uniunea Editorilor din România şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, se va desfăşura, în perioada 17 – 25 septembrie, în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Parcul Tineretului din Bucureşti. Potrivit unui comunicat transmis luni de Serviciul Comunicare al […]

17
/09
/12

Mai multe filme ce aparţin cinematografiei est-europene şi au obţinut premii în competiţiile de gen, vor fi proiectate pentru publicul din Bucureşti la cea de-a opta ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF). Evenimentul, ce va avea loc în perioada 27 septembrie şi 7 octombrie, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional […]