„Fixeur”, în turneu de promovare pentru Oscar 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/fixeur-in-turneu-de-promovare-pentru-oscar-2018/

„Fixeur”, cel de-al cincilea lungmetraj semnat de Adrian Sitaru, propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” a premiilor Oscar 2018, a beneficiat de un turneu de promovare în Statele Unite.

Un articol de Petre Ivan|14 decembrie 2017

Susținut de Centrul Național al Cinematografiei, Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc, Dacin Sara și de Kean&Kolar Communications, turneul a vizat mai multe orașe din California.

„Fixeur” a fost prezentat de European Film Promotion (EFP) profesioniştilor din industria americană – membrilor Academiei de film americane, distribuitorilor internaţionali și jurnaliştilor – pe 11 noiembrie, la Dick Clark Screening Room din Santa Monica, iar pe 29 noiembrie, Adrian Sitaru și actorul Mehdi Nebbou au fost prezenți la o proiecție care a avut loc la cinematograful Estrella, în West Hollywood.

Filmul a rulat din nou în Santa Monica, pe 3 decembrie, la Ocean Screening Room, iar pe 10 decembrie, la Wilshire Screening Room din Beverly Hills.

Scris de Claudia şi Adrian Silişteanu, „Fixeur” spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din Bucureşti al Agenţiei France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franţa îi dă acestuia ocazia să îşi dovedească competenţele. Totuşi, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu realizează că înverşunarea cu care înţelege să facă această meserie este îndoielnică.

Din distribuţie fac parte actorii Tudor Aaron Istodor, Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki, Diana Spătărescu, Andreea Vasile, Adrian Titieni şi Cristian Ilinca.

„Analiza făcută de Sitaru ambiției carieristului este sinceră și bine controlată”, a titrat The Hollywood Reporter. „Tudor Aaron Istodor este în mod deosebit bun în rolul lui Radu”, mai scrie publicația, care descrie scenele individuale pe cât de incisive, pe atât de neforțate.

Pelicula a avut premiera mondială, în toamna anului trecut, la Toronto International Film Festival, şi a fost premiată, în decembrie 2016, la Les Arcs European Film Festival, pentru cel mai bun actor (Tudor Aaron Istodor) şi cu o menţiune specială a juriului, iar în vara acestui an a primit The Oslo Grand Pix Fiction Award.

Filmul a fost inclus în selecțiile unor festivaluri ca Film Fest Ghent, Cairo International Film Festival, D’A Film Festival (Festivalul Filmului de Autor) de la Barcelona, goEast de la Wiesbaden și Torino Film Festival.

„Fixeur” a avut premiera pe marile ecrane româneștila începutul acestui an. Filmul a fost lansat pe DVD și Blu Ray în Franța, pe 7 noiembrie, de Damned Distribution, după ce în cinematografele din această țară a fost lansat pe 22 martie.

Producția va fi distribuită, de asemenea, în cinematografele din Italia, Norvegia, Danemarca, Suedia, Finlanda și Islanda, dar și în variantă VOD (video on demand) în China.

 

Nominalizările pentru cea de-a 90-a gală a premiilor Oscar vor fi anunțate pe 23 ianuarie.

Foto: Fixeur – facebook

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.