Florin Calinescu, în bucătăria lui Dinescu, la „Politică şi delicateţuri”
https://www.ziarulmetropolis.ro/florin-calinescu-in-bucataria-lui-dinescu-la-politica-si-delicateturi/

Florin Călinescu face show în bucătăria lui Mircea Dinescu, în emisiunea „Politică şi delicateţuri”, difuzată duminică, de la ora 15.00, pe TVR 1, TVR HD şi, online, pe TVR+,

Un articol de Petre Ivan|26 aprilie 2015

Prieteni vechi şi foşti colegi la Academia Caţavencu, Mircea Dinescu şi Florin Calinescu se întâlnesc în bucătăria restaurantului poetului, duminică, la ora 15.00, unde pun la cale o joacă printre ingrediente de primăvară şi, mai apoi, o şuetă savuroasă şi plină de umor.

Dinescu, sub supravegherea invitatului său, critic şi atent la tot ceea ce se întâmplă, găteşte două feluri de şalău – „bonne femme” şi „în cămăşuţă” -, iar apoi coboară împreună în cramă, unde îi aşteaptă Caliu din Clejani şi taraful său, parte din celebrul Taraf de Haidouks, renumit atât în ţară, cât şi peste hotare.

Pentru felul al doilea, Dinescu şi Călinescu se reîntorc în bucătărie, unde gătesc împreună o mâncare de primavară cu ştevie şi leurdă, stropită din belşug cu vin alb şi condimentată cu mirodenii alese.

Pe tot parcursul preparării bucatelor, în virtutea prieteniei care îi leagă şi în stilul său binecunoscut, Călinescu îl ironizează fin

Florin Calinescu, în bucătăria lui Dinescu, la Politică şi delicateţuri

Florin Calinescu, în bucătăria lui Dinescu, la Politică şi delicateţuri

pe Dinescu: „Locul lui Mircea nu este în bucătărie, locul lui Mircea este deasupra bucatelor, el e un fel de duh sfânt al tuturor vieţuitoarelor, al grânelor şi şoricilor, e un înger al şoriciului, dacă vreţi, un demon al muscatului”, îl caracterizează actorul.

Reacţia poetului nu întârzie să apară, la fel de plină de umor, păstrând atitudinea unei gazde ospitaliere şi înţelegătoare: „Comentează, aşa e el, n-ai ce să-i faci, trebuie să-l accepţi aşa cum e”.

Concluzia de la finalul întâlnirii îi aparţine tot lui Florin Călinescu, acesta declarând sus şi tare, apropo de sine şi de gazda sa: „Ne ţinem bine! Doi Muppets care se ţin bine!…”.

Pentru doritori, chefi şi gurmanzi, toate reţetele prezentate de Mircea Dinescu se găsesc pe site-ul TVR, în secţiunea dedicată emisiunii, sub titlul „Reţetele lui Dinescu”.

Foto: Florin Calinescu,  Politică şi delicateţuri – tvr

23
/11
/13

Târgul Internaţional Gaudeamus 2013 din Bucureşti a fost vizitat în primele trei zile de peste 40.000 de persoane, atrase de evenimentele adresate atât publicului larg, cât şi profesioniştilor, dar şi de noutăţile editoriale cu care s-au prezentat expozanţii în acest an.

19
/11
/13

CRONICĂ DE CARTE „Dicţionar subiectiv al realizatorilor filmului românesc“ (Editura Polirom, 2013), cea mai nouă carte a criticului de film Tudor Caranfil, conţine numeroase verdicte critice ratate, în special la cineaşti de valoare.

18
/11
/13

Editura Polirom va participa alături de editura Cartea Românească la cea de-a XX-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus (20-24 noiembrie 2013) cu peste 1000 de titluri, toate aflate la reducere (20%), cu oferte speciale (cărţi la 10 lei).