Florin Iepan: După atâția ani, povestea din „Decreţeii” încă funcționează și e foarte actuală
https://www.ziarulmetropolis.ro/florin-iepan-dupa-atatia-ani-povestea-din-decreteii-inca-functioneaza-si-e-foarte-actuala/

INTERVIU Pe 1 octombrie s-au împlinit 55 de ani de la Decretul 770 care interzicea întreruperile de sarcină în România. Un bun prilej pentru o discuţie cu regizorul Florin Iepan, despre cât de actual este în continuare „Născuţi la comandă. Decreţeii”, celebrul său documentar.

Un articol de Lucian Mircu|3 octombrie 2021

Pe 1 octombrie s-au împlinit 55 de ani de la Decretul 770 care interzicea întreruperile de sarcină în România. Această politică de stat a dus, oficial, la moartea a aproape 10.000 de femei. Neoficial, numărul victimelor ajunge la 20.000. Timișoreanul Florin Iepan a făcut în 2005 un film despre acest subiect împreună cu regretatul Răzvan Georgescu (decedat în 2017). Tot pe 1 octombrie, Marele Ecran i-a luat regizorului un scurt interviu despre cât de actual mai este documentarul „Născuți la comandă. Decrețeii” acum, când România se află în fața unui alt dezastru sanitar.

La mai mult de 15 ani după lansarea filmului, Florin Iepan îl consideră cea mai mare reușită profesională a carierei. El vorbește și despre contribuția la cel mai răsunător succes al unui film românesc, inspirându-l pe Cristian Mungiu în documentarea pentru “4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, distins cu Palme d’Or la Cannes în 2007.

Pe fondul unui curent de restrângere a libertăților în Statele Unite sau Polonia, filmul este din nou invocat, revăzut, solicitat. Lucrul la film i-a prilejuit lui Florin Iepan două descoperiri personale. Prima: lipsa de solidaritate din cuplu în România socialistă. În cazul unei sarcini nadorite, bărbații se comportau ca și cum nu era treaba lor. A doua descoperire șocantă a fost legată de miile de copii născuți în urma Decretului și abandonați inclusiv de stat și lăsați deliberat să moară de foame în orfelinate.

Regizorul mai observă asemănarea șocantă a unor instituții de stat din zilele noastre cu cele din regimul Ceaușescu. În fața dezastrului sanitar provocat de pandemie, „statul a trecut de la o extremă la alta: era omniprezent pe vremea lui Ceaușescu, acum e omniabsent”.

Lucian Mircu: Ce înseamnă pentru tine “Decrețeii” după atâția ani trecuţi de când l-ați lansat, în 2005?

Florin Iepan: Pentru mine a fost debutul internațional, la care participam ca regizor și producător. Răzvan Georgescu era co-producătorul din partea germană. Am participat împreună la Discovery Campus. A fost ieșirea în lumea mare a documentarului, fiind co-finanțat de mai multe televiziuni. Noi l-am gândit de la început ca un film de televiziune, ni s-a părut un subiect foarte important și am vrut să circule, nu să se oprească în zona de festival.

Legat de colaborarea ta cu Răzvan, aș adăuga, în paranteză, că amândoi erați timișoreni, chiar dacă el lucra atunci la o televiziune germană.

Da, el producea pentru Arte o emisiune-magazin de reportaje pe subiecte culturale care se chema Metropolis. Lui Răzvan i-a plăcut foarte mult story-ul cu care eu aplicam la Discovery Campus. “Decrețeii” a avut un rol, modest zic eu, și legat de filmul lui Mungiu, „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”. Cristi Mungiu mi-a cerut o versiune rough cut când noi încă îl montam, deci nu fusese lansat niciunde, și am recunoscut unul sau două din personajele din „Decreței”. Sunt în scenariul lui și le vezi în film. Anumite povești au așa o energie, că se aliniază toate astrele și produc efecte foarte mari. Și întâlnirea mea cu Răzvan sau faptul că televiziunile au simțit subiectul.

Chiar și acum, cu acest curent de restrângere a libertăților din Statele Unite, Polonia, filmul este din nou invocat, revăzut, solicitat. După atâția ani, povestea încă funcționează și e foarte actuală. Cred că e cea mai mare reușită a mea profesională. Îmi imaginez greu că voi putea egala asta, dar meritul e în primul rând al poveștii. Filmul mi-a oferit chiar ocazia să rămân în Germania, mi-a deschis foarte multe uși. Am făcut și un internship foarte interesant la HBO în Statele Unite. A fost o epocă foarte intensă și de schimbare de paradigmă pentru mine, plus prietenia cu Răzvan, care a continuat multă vreme după film.

E adevărat, era o producție out of Bucharest, dar Bucureștiul a avut un rol: am avut un acces foarte intim la arhiva televiziunii publice. Încă un om important e Mădălina Roșca. A fost asistentă de regie și ne-a ajutat foarte mult la cercetare. Acum are o companie de producție, Passport Productions. Noi am făcut primul mare research de profunzime în arhiva TVR, din afara instituției. Am vizionat aproape toată “epoca Ceaușescu”.

Decrețeii apar în urma acestui decret, dar noi nu zicem povestea lor până în zilele noastre. Ne interesa mai mult controlul unui stat totalitar asupra vieții  intime a unor femei. Chiar recent am văzut niște spitale-cămin și spitale de psihiatrie, instituții cu regim închis de genul ăsta, unde încă există un iz de epoca Ceaușescu. E șocantă asemănarea. Cumva, povestea continuă, e un soi de extensie în timp a regimului. Fiți fericiți că nu sunteți internați aici, cam asta e morala.

E vreo poveste personală de la care ai plecat sau care a creat un declic?

La chefurile de familie se râdea mult la tema cu “decrețeii”. Și eu eram perceput ca decrețel. Dar era totul luat la bășcălie, inclusiv de părinții mei. Eu nu înțelegeam care-i poanta. Abia la maturitate mi-au explicat ai mei. Termenul era de pe vremea lui Ceaușescu, nu-i inventat după Revoluție. Interzicându-se avorturile și neexistând mijloace de contracepție – abia mult mai târziu erau aduse din Serbia și Ungaria -, au murit foarte multe femei. Filmul vorbește mult de presiunea pe generația mamelor noastre, toată drama asta. Noi nu l-am gândit ca un film militant pro-choice. Am zis să lăsăm ca fiecare om să-și extragă ce vrea, ce poate, ce simte din poveste.

Ce m-a șocat era lipsa de solidaritate în cuplu. Cumva, bărbații se comportau ca și cum nu era treaba lor. Femeia trebuia s-o rezolve cum știe ea. Era ceva rușinos, pe ei nu-i interesa. Erau total detașați. Asta a fost una din descoperiri.

A doua chestie șocantă: știi imaginile alea publicate de toate televiziunile occidentale cu copiii din orfelinatele românești. Acolo a fost un proces secundar al acestei mari povești cu decrețeii. De fapt, ei erau decrețeii nedoriți, neiubiți, lăsați pur și simplu să moară de foame. Câțiva au supraviețuit, îi mai găsești și azi, dar majoritatea tot în instituții, cu boli, cu retard. Era o politică de exterminare a acestor copii. Rata de supraviețuire era pe la 50%, deci a fost o politică de stat asumată, de sus până jos. Acela mi se pare cel mai grav lucru de pe vremea lui Ceaușescu. Faptul că ei omorau sistematic, deliberat, mii de copii în spitale închise. Nimeni n-a fost judecat pentru asta. Și în „Raportul Tismăneanu” tema Decretului a fost expediată, vag pomenită, pentru că a fost scris de bărbați, care n-au înțeles grozăvia situației.

La Festivalul Ceau, Cinema! am arătat “Decrețeii” în 2018 și unul din colegi l-a văzut pe un spectator din Noua Zeelandă ieșind de la film cu ochii în lacrimi. Nu mai putea vorbi. Ție ți-a rămas de-a lungul timpului vreo reacție puternică la film?

Reacții au fost de la personajele implicate în film. Multe au povestit lucruri foarte intime – Zina Dumitrescu, Delia Budeanu. Oamenii aceia n-au avut nimic de câștigat când au expus public chestiuni legate de copiii lor. Înțelegi din context că n-au fost doriți și acum erau și ei oameni mari. Te întrebi în ce fel i-a ajutat că am expus public mărturiile lor. Unii și-au asumat, pe alții i-am convins că e necesar, alții aveau pe suflet povestea asta. Au fost personaje – doctori, asistente – care parcă te așteptau pe tine de 10-20 de ani să pui o cameră, să dai REC. Erau atât de încărcați, încât era ca o spovedanie.

E complicată povestea. Numărul de avorturi e mare pentru că nici astăzi nu există peste tot acces la contracepție. Mi-e foarte clar că orice femeie trebuie să decidă ce face cu corpul ei, dar, pe de altă parte, într-o țară ca România, cu sărăcie endemică, vezi explozie de copii care se chinuie, e multă violență conjugală. N-aș vrea să trec de limitele filmului propriu. E totuși o întâmplare istorică, sper că lumea a învățat ceva din asta. Dar și astăzi sunt spitale unde femeilor li se refuză dreptul lor, ca pe vremea lui Ceaușescu.

Îl auzeam astăzi (1 octombrie – n.r.) pe președinte (Klaus Iohannis – n.r.) că statul a eșuat să-și protejeze cetățenii în incendiul de la Constanța. Statul ăsta a trecut de la o extremă la alta. Era omniprezent pe vremea lui Ceaușescu, acum e omniabsent. A devenit o Fata Morgana(…) Adu-ți aminte că eu am făcut un film despre Iohannis pentru Digi, când el candida împotriva lui Ponta. Cum să zic, cred că ar trebui să remontez 90% din film la ora asta. S-au dovedit foarte mici politicienii români în raport cu situația.

Apropo de “Decrețeii”, dacă faci o paralelă între ce se întâmplă acum și copiii aceia care nu erau doriți de nimeni, dar trebuiau să se nască, observ aceeași complicitate tacită.

Trăim, cum ai pomenit și tu, vremea unui alt dezastru sanitar. Dacă ai face un documentar despre asta, care ar fi unghiul de abordare?

Aș căuta în istorie un moment care seamănă cu epoca pe care o trăim ca să înțelegem de fapt ce va urma, viitorul nostru imediat. Deci m-aș întoarce să văd unde a existat o criză care seamănă mult cu criza COVID. E clar că toate crizele astea suprapuse n-au cum să dea ceva bun pe termen scurt.

 

Filmul „Născuți la Comandă. Decrețeii” e disponibil gratuit online, aici.

05
/07
/22

Adaptarea lui Xavier Giannoli a romanului lui Honoré de Balzac despre ambiții literare și corupția din media în Parisul secolului XIX ajunge în cinema din 8 iulie, distribuit de Independența Film. Prezentat în premieră internațională la Festivalul de la Veneția și câștigător a șapte premii César, printre care și premiul pentru cel mai bun film, Iluzii pierdute reunește în distribuție nume cunoscute precum Cécile de France, Xavier Dolan sau Gérard Depardieu.

04
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 și 10 iulie. Este al 16-lea an în care TIFF aduce la Sibiu cele mai așteptate și premiate producții ale sezonului. Peste 25 de filme în premieră și cine-concerte vor avea loc în două spații outdoor, dar și în cinema. TIFF Sibiu se va desfășura în Piața Huet (toate evenimentele de aici vor avea intrare liberă), în Habermann Markt / Piața Habermann și la Cine Gold. Sloganul ediției este „Make Films, Not War”, un răspuns al organizatorilor față de războiul din Ucraina și un îndemn la creație, nu la distrugere.

04
/07
/22

Prezentarea filmului “R.M.N.” (2022) cu participarea regizorului Cristian Mungiu, proiecţia unei versiuni restaurate a capodoperei “Evanghelia după Matei” (1964), în anul centenarului Pier Paolo Pasolini, şi o dezbatere despre Václav Havel prilejuită de apariţia unui film biografic şi de traducerea în română a unei culegeri de discursuri şi texte ale fostului preşedinte ceh se numără printre evenimentele speciale de la a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 14-17 iulie la Timişoara.

30
/06
/22

Festivalul longeviv și cu tradiție din Piatra Neamț aduce, deja de 14 ani, în fața cinefililor, filme documentare și scurtmetraje create de regizoare și regizori aflați la începutul carierei lor în cinematografie.

24
/06
/22

În sala cinematografului Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul secțiunii competiționale a Festivalului Internațional de Film Transilivania (TIFF, 17-26 iunie), este proiectat „The Last Execution“. În prima scenă a filmului, actorul Lars Eidinger, care joacă rolul medicului Werner Teske, se află pe bancheta din spate a unei dube a poliției politice din Germania de Est.

23
/06
/22

Sâmbătă, 25 iunie, Asociațiile Bloc Zero și MaiMultVerde organizează o seară de film pentru toate vârstele pe insula de pe Lacul Morii, dublată de un picnic comunitar și o discuție despre reamenajarea sustenabilă a spațiilor verzi din București.

22
/06
/22

„Elvis“, filmul lui Baz Luhrmann despre cel mai bine vândut cântăreț solo al tuturor timpurilor, e alegerea perfectă pentru entertainment de calitate, în această vară.

22
/06
/22

INTERVIU Prezent la Cluj-Napoca pentru TIFF, regizorul Eran Kolirin vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre ce înseamnă să faci, ca cineast israelian, un film bazat pe o carte a unui scriitor palestinian despre viaţa arabilor care sunt cetăţeni ai Israelului.

20
/06
/22

Poate cel mai bun film nou văzut în primele trei zile de TIFF e "Rimini" (2022), realizat de austriacul Ulrich Seidl - portretul sarcastic al Europei prin povestea unui cântăreţ austriac eşuat care performează pentru pensionari în hoteluri semi-pustii din celebra staţiune italiană care dă titlul.

18
/06
/22

Cluj-Napoca e, zilele astea, orașul ideal. După cum ar spune un clasic în viață: „pentru că… din seria filmelor“. Pentru că… TIFF și pentru că… festival. Mare. Frumos. Prietenos. Aventuros. Și alte cuvinte care se termină la fel de spectaculos – spumos, delicios, tiffelicious.