Florin Piersic, Premiul pentru Întreaga Carieră
https://www.ziarulmetropolis.ro/florin-piersic-premiul-pentru-intreaga-cariera/

Anul acesta, Premiile Gopo îi aduc un omagiu marelui actor Florin Piersic, care va primi Premiul pentru Întreaga Carieră în cadrul Galei ce va avea loc pe 28 martie, la Teatrul Naţional I.L Caragiale din Bucureşti şi va fi transmisă în direct, de la ora 19.00, pe TVR 2 şi TVR HD.

Un articol de Petre Ivan|21 martie 2016

De-a lungul carierei sale, Florin Piersic a avut o colaborare prodigioasă cu regizorul Ion Popescu-Gopo, al cărui nume îl poartă cel mai important eveniment dedicat valorilor cinematografiei românești.

Unul dintre cele mai importante trofee, Premiul pentru Întreaga Carieră a fost acordat la ediţiile precedente unor actori emblematici pentru filmul românesc: Coca Bloos, Radu Beligan, Mitică Popescu, Iurie Darie, Ion Besoiu, Draga Olteanu-Matei, Marin Moraru, Jean Constantin.

Carieră impresionantă

Născut pe 27 ianuarie 1936, la Cluj-Napoca, Florin Piersic este unul dintre cei mai iubiți și mai prolifici actori din România, cu o carieră impresionantă atât în teatru cât și în cinema și televiziune.

Debutul său cinematografic s-a produs în 1957, cu filmul franco-român Ciulinii Bărăganului, scris și regizat de Louis Daquin după un roman de Panait Istrati.Florin Piersic

Confirmarea a venit, însă, grație unei colaborări ce avea să se întindă pe mai multe decenii: unul dintre actorii preferați ai lui Ioan Popescu-Gopo, Florin Piersic a jucat în nu mai puțin de cinci dintre filmele maestrului – O poveste ca în basme, S-a furat o bombă sau Pași spre lună, De-aș fi… Harap Alb şi Rămășagul.

Personajul din De-aș fi…, împreună cu tragicului centurion Sabinus din epicul lui Mircea Drăgan, Columna (1968) l-au transformat pe Florin Piersic, aproape instantaneu, într-unul sex-simbol al epocii, replică românească a lui Alain Delon, Giuliano Gemma sau Fernando Rey.

Piersic și-a consolidat poziția de icon grație rolurilor “Anghel Șaptecai” din seria de filme cu haiduci realizată de Dinu Cocea (Haiducii lui Șaptecai, Săptămâna nebunilor, Zestrea domniței Ralu) și „Mărgelatu” din filmele de aventuri Trandafirul galben, Drumul oaselor, Misterele Bucureștilor, Masca de argint, Totul se plătește, Colierul de turcoaze.

Cele mai recente roluri făcute pentru marele ecran au fost cele din producțiile experimentale și independente Fix Alert și Eminescu versus Eminem realizatre de Florin Piersic Jr.

Foto: Florin Piersic – cinemagia

25
/04
/13

Mâine, 26 aprilie, „Iron Man 3“ intră în cinematografele din întreaga țară. Merită să-l vezi dacă ești pasionat de efecte speciale. Iar dacă numele tău de familie include cuvintele „fier“ sau „oțel“, te bucuri de intrare gratuită.

25
/04
/13

Luminiţa Gheorghiu, elogiată de presa internaţională pentru rolul din „Poziţia copilului“ (r. Călin Netzer), filmul premiat cu Ursul de Aur la Berlin, este imaginea celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (31 mai - 9 iunie, Cluj-Napoca). Actriţa va fi distinsă cu Premiul de excelenţă în cadrul galei de închidere TIFF.

24
/04
/13

Cineastul român Cristian Mungiu face parte din juriul competiţiei oficiale a celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes. Din juriu, în afară de Steven Spielberg, fac parte patru femei şi patru bărbaţi, printre care se remarcă regizorul taiwanez Ang Lee, actriţa australiană Nicole Kidman şi actorul austriac Christoph Waltz.