Florin Totan readuce ”Bucuriile Muzicii” în Centrul Vechi
https://www.ziarulmetropolis.ro/florin-totan-readuce-bucuriile-muzicii-in-centrul-vechi/

După succesul înregistrat cu Orchestra Sinfonia Bucureşti la debutul din Parcul Colţea, urmat de periplul prin oraşe si localităţi importante ale României (Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Rm. Vâlcea, Piteşti, Baia Mare, Tg. Mureş, Bacău, Botoşani, Ilfov, Poiana Braşov, Giurgiu), maestrul Florin Totan revine cu al doilea concert din cadrul proiectului ”Bucuriile Muzicii”.

Un articol de Petre Ivan|14 decembrie 2017

Intitulat, de această dată,„Crăciun Simfonic în Centrul Vechi”, evenimentulva avea loc în data de 21 decembrie, orele 19:30,în Sala Mare a Teatrului de pe Lipscani.

Programul acestei seri va fi alcătuit din lucrări și fragmente ce se bucură de o mare notorietate.

Prin intermediul acestora, dirijorul Florin Totan propune publicului o scurtă incursiune în istoria muzicii, prezentată de el însuși.

Fondată în anul 1990 de dirijorul Florin Totan, “Sinfonia București” a fost – la momentul lansării sale –prima inițiativă privată, nu doar în muzică, ci în întregul spațiu cultural român.

Orchestra este compusă din muzicieni talentați, membri ai unor importante ansambluri simfonice bucureștene (Orchestra Filarmonicii ”George Enescu”, Orchestra Națională Radio și Orchestra Operei Naționale București), precum și studenți merituoși, unii dintre ei asumându-și și roluri solistice alături de acest ansamblu.

Foto: Bucuriile Muzicii  – facebook

16
/05
/23

J'ai Bistrot București își aniversează al 10-lea an de existență prin intermediul a două evenimente marcante pe 19 și pe 20 mai: ”Silent Party” și ”Silent Concert Alternosfera” ce vor fi organizate chiar în grădina din Calea Griviței 55.

15
/05
/23

În lunile mai și iunie 2023 are loc primul turneu național intitulat Trei Tenori ieșeni, care aduce în fața publicului din întreaga țară trei dintre cei mai importanți tenori ai scenelor românești, care au ca numitor comun, în afara unor voci cu totul excepționale, faptul că își leagă numele în această perioadă de frumoasa evoluție a scenei muzicale ieșene actuale.

12
/05
/23

Pe 13 mai are loc lansarea celui de-al doilea album EYEDROPS „Găsit. Rătăcit. Regăsit. Pierdut.” cu un concert „extraordinaire” în Iași, la Underground Pub. Găsirea, Rătăcirea, Regăsirea și Pierderea cuprind un turneu care îi poartă pe băieți și pe noul lor album prin 11 orașe din țară.