„Fluturii sunt liberi” de Leonard Gershe, în regia lui Erwin Șimşensohn va avea premiera marţi, 10 ianuarie 2017, ora 19.00, la Teatrul Excelsior. Din distribuţie fac parte Alex Călin, Ioana Anastasia Anton, Catrinel Dumitrescu, Șerban Gomoi.
Un articol de Liliana Matei|7 ianuarie 2017
Spectacolul, care a făcut o lungă carieră pe Broadway și pe marile ecrane, vorbește despre libertate și despre curajul unui tânăr orb de a-și lua viața în propriile mâini. Moartea tatălui, o primă iubire eșuată, o mamă mult prea grijulie și posesivă îl împing pe Don să se mute singur într-un apartament din Manhattan, pentru a-și dovedi lui și lumii că, în pofida handicapului său, poate duce o viață normală.
Titlul piesei, inspirat de un pasaj din Charles Dickens, surprinde poezia fragilității destinului proaspăt asumat de personajul principal: „Nu-mi doresc decât să fiu liber. Fluturii sunt liberi. Omenirea nu-i va refuza, cu siguranță, lui Harold Skimpole ceea ce le îngăduie fluturilor”.
„Fluturii sunt liberi” este o piesă despre dragoste, curaj, experiențe definitorii și maturizare, presărată cu umor fin și acorduri de chitară.