FOCUS JAZZ, expoziție de fotografie inedită în cadrul Sibiu Jazz Festival 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/focus-jazz-expozitie-de-fotografie-inedita-in-cadrul-sibiu-jazz-festival-2016/

În perioada 21-29 mai, iubitorii de jazz şi nu numai vor putea vizita expoziţia de fotografie Focus Jazz, expoziţie ce prezintă în fiecare an momente unice din istoria de peste patru decenii a festivalului de jazz de la Sibiu.

Un articol de Liliana Matei|20 mai 2016

Pentru prima dată, această expoziție tradițională este completată cu lucrări originale realizate special pentru Sibiu Jazz Festival de către artistul fotograf Tibor Jakab. Lucrările colecției Musical Body Sounds vor fi prezentate în premieră în cadrul celei de-a 46-a ediții.

„Crearea colecției “Musical Body Sounds” a fost o nouă provocare pentru mine. Muzică și trup. Sunet și forme. Erotism? Colecția redă dragostea pentru muzică, printr-un simbolic dans erotic dintre corpul femeii și instrumentul muzical”, spune Tibor Jakab.

Expoziția de fotografie are loc la Centrul de Informare Turistică din cadrul Primăriei Sibiu și poate fi vizitată în perioada 21-29 mai.
Sibiu Jazz Festival debutează și anul acesta cu tradiţionalul concurs internațional dedicat tinerilor artiști, care se va desfășura în perioada 23-25 mai, la Teatrul Gong. Între 26 și 29 mai, publicul va putea savura recitalurile formațiilor: Modern Art Orchestra (Ungaria), Trio Reijseger – Fraanje – Sylla (Olanda), Sekou Kouyate (Guineea), The Diaspora House (Israel), Dock In Absolute (Belgia, Luxemburg) sau Tangostinato (Italia), precum și serile de jam sessions ce vor fi organizate în diverse locații din oraș.

Mai multe detalii despre artiști, program și bilete pe www.sibiujazz.ro sau pe www.facebook.com/sibiujazz/

Despre Sibiu Jazz Festival
Fondat la începutul anilor ‘70, Sibiu Jazz Festival este considerat unic în România, având în vedere longevitatea, consecvența și numărul impresionant de celebrități ale genului care l-au onorat cu prezența. Este cel mai vechi festival de acest gen din țară și unul dintre cele mai vechi festivaluri de jazz din lume, motiv pentru care Sibiul a fost declarat, încă din anii ’80, „Capitala Jazzului” din România. Pe plan mondial, sunt rare festivalurile de gen, care se pot mândri cu o istorie de peste patru decenii, cand însăși existența acestei muzici abia depășește un secol.

Despre Tibor Jakab
Tibor Jakab a absolvit  New York Institute of Photography în anul 1995 și are o carieră extrem de prolifică. Lucrările sale au fost expuse în peste 50 de țări, pe cinci continente, obținând 865 de premii internaționale, din care 192 medalii de aur. În cei peste 24 de ani de carieră în jurnalism a publicat peste 100.000 de fotografii, ilustrând 1500 de articole în numeroase publicații de prestigiu, printre care The Journal, British Journal of Photography, Foto Spiegel Magazine, Photo Taipei etc.

17
/07
/18

Organizat pe parcursul întregii luni iulie, în perioada 1-31, Festivalul Gion Matsuri este cel mai spectaculos eveniment organizat de templul Yasaka din vechiul oraș Kyoto. Festivalul culminează la 17 iulie cu o paradă impresionantă (Yamaboko-junko) de care alegorice “hoko” și „yama”.

03
/07
/18

Se împlinesc, astăzi, 135 de ani de la naşterea scriitorului Franz Kafka, unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului XX, prilej pentru un scurt popas (vizual) la Praga, unde turiștii pasionați de cultură pot admira o uriașă sculptură mișcătoare dedicată autorului nuvelei "Metamorfoza", realizată de celebrul artist David Černý.

19
/06
/18

Începând din 2015, cu ocazia fiecărui solstițiu, Zammorian (grupul post-psihedelic/post-rock format în 2014 din 6 artiști și designeri români) a prezentat un show sau un live streaming din studio. Joi, 21 iunie 2018, în cea mai lungă zi a anului, Zammorian le va face pe ambele când va concerta și va face streaming din terasa Have a Cigar a Echoes, Inc.

09
/06
/18

Arhiepiscopia Romano-Catolică București și Muzeul Național de Artă al României organizează în perioadă 13 iunie – 2 septembrie 2018 expoziția „Fericitul Vladimir GHIKA – In spiritu caritatis – DESENE”. Lucrările, prezentate în premieră în România, vor fi expuse în Sălile Kretzulescu din Calea Victoriei nr. 49-53, din capitală. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 12 iunie, ora 17.00.

06
/06
/18

creart și Formare Culturală organizează pe 6 iunie 2018, de la ora 19:00, în offline și online, o dezbatere pe tema noilor tehnologii în creșterea și dinamizarea publicurilor culturale. Offline: Sala Teatrelli: theatre, music and more din Piața Alexandru Lahovari nr. 7, București. Online live și ulterior: Contul de Youtube Modernism.ro

31
/05
/18

Evenimentul lansării noii colecții a Corinei Boboc, absolventă a Universității de Arte București, secția Design Vestimentar si proaspăt absolventă de master, secția Scenografie, UNATC București, a avut loc la teatrul Unteatru, sub forma unei expoziții cu 19 ținute, colecția intitulându-se Jellyfish on Pluto.