„Fragmentar”, între poezie și purgatoriu, din 9 decembrie la cinema!
https://www.ziarulmetropolis.ro/fragmentar-intre-poezie-si-purgatoriu-din-9-decembrie-la-cinema/

Thrillerul psihologic „Fragmentar” / „Remainder”, regizat de artistul vizual de origine israeliană Omer Fast, intră în data de 9 decembrie pe marile ecrane din România.

Un articol de Liliana Matei|3 decembrie 2016

În prima săptămână, filmul va intra în cinematografe din: București, Bârlad, Bistrița, Botoșani, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Deva, Iași, Lugoj, Pitești, Târgu-Jiu, Târgu-Mureș, Piatra Neamț, Timișoara.

„Nu mă interesează diferența dintre film și film de artă, sau cum naiba se cheamă chestiile pe care le vedem în galerii și nu la cinema”, spune Omer Fast, într-un interviu pentru presa britanică.

Se zice că indivizii care debutează ca regizori de film după ce s-au format în alte zone de activitate artistică au un as în mânecă, iar filmele lor împrumută din personalitatea creațiilor artistului, devenind astfel un produs hibrid. Asta s-a spus despre A Single Man / Un om singur, debutul Tom Ford din 2009, la mai bine de 20 de ani de când intrase în lumea modei, sau despre Hunger / Foame, debutul lui regizorului artist Steve McQueen din 2008.

Bazat pe romanul-cult al lui Tom McCarthy, filmul Fragmentar / Remainder are în centrul atenţiei un tânăr care încearcă să-şi reconstruiască trecutul din amintiri fragmentate. Eforturile sale obsesive sunt finanţate de o imensă despăgubire primită în urma unui accident pe care nu şi-l aminteşte. Cert este că nici el şi nici prietenii săi nu pot anticipa extremele la care va ajunge pentru a-şi îndeplini misiunea.

Omer Fast are peste 10 ani de expoziții video la activ, creațiile lui plimbându-se prin toată lumea. Odată cu Fragmentar / Remainder, artistul a reușit să pună degetul pe una dintre diferențele dintre artă și cinematografie. Ea se traduce în termeni economici: „Întotdeauna am depins de oameni să mă ajute să-mi finanțez proiectele,(…) doar că instituțiile care contribuie cu fonduri în lumea artei sunt destul de iresponsabile când vine vorba de finanțe, în timp ce oamenii de cinema sunt excesiv de atenți cu banii lor, lucru care naște mentalități diferite”. Cu alte cuvinte, artistul are libertate totală asupra viziunii sale în timp ce regizorul trebuie să facă compromisuri. Cu toate astea, mirajul cinematografiei este unic: „Ce e seducător la cinema, sau a fost pentru mine în timpul filmării Fragmentar / Remainder, e că efectiv creezi o mică lume nouă care te înghite complet pentru câteva săptămâni”, mai povesteste regizorul pentru presa britanică.

„Construind un balans perfect între realitate și reconstrucție, amândouă filtrate prin conștiința fracturată a lui Tom, regizorul Omer Fast duce drama până în punctul în care punerile în scenă invadează lumea reală într-o manieră care aduce aminte de reflexivitatea lui Charlie Kaufman din Synecdoche New York (2008)”, aflăm din Screendaily.

Personajul principal din Fragmentar este interpretat de actorul britanic Tom Sturridge, cunoscut din filme ca Departe de lumea dezlănțuită, regizat de Thomas Vinterberg, sau On the road, ecranizarea romanului omonim semnat Jack Kerouac. Jocul tânărului actor, metamorfozat într-un personaj caustic și dispus să calce pe cadavre în căutarea propriului adevăr, a fost aplaudat de critici. „Tom Sturridge este superb, deși nu neapărat atractiv din cauza personajului nesuferit (un londonez implicat într-un accident misterios și bântuit de amintiri/halucinații pe care încearcă să le concretizeze). Dar ăsta este farmecul jocului. (…) În funcție pe ce parte a baricadei te situezi, Fragmentar poate fi poezie sau purgatoriu“, aflăm pe standard.co.uk.

fragmentar-foto6

Fragmentar, o co-producție Anglia – Germania, distribuit în România de Transilvania Film, va intra pe 9 decembrie în cinematografe din: București (Cinemateca Union, Cinemateca Eforie, Hollywood Multiplex, Grand Cinema Băneasa, Cinema Europa), Bârlad (Cityplex Bârlad), Bistrița (Cinema Dacia), Botoșani (Cinema Unirea), Brașov (Cinema One), Cluj-Napoca (Cinema Florin Piersic), Constanța (Cityplex Constanța), Craiova (Cinema Patria), Deva (Cinema Patria), Iași (Cinema Victoria), Lugoj (Cinema Bela Lugosi), Pitești (Cinema Trivale), Târgu-Jiu (Cinema Sergiu Nicolaescu), Târgu-Mureș (Cinema Arta 3D), Piatra Neamț (Cinema Dacia), Timișoara (Cinema Timis).

09
/05
/14

Ioana Flora a primit Premiul pentru interpretare feminină din partea Uniunii Cineaștilor din România, pentru rolul Tania din Déjà Vu (2013), producție independentă în regia lui Dan Chișu.

08
/05
/14

CRONICĂ DE FILM „#Selfie”, debutul în lungmetraj al Cristinei Iacob, este ca o postare stridentă pe Facebook care se vrea spiritual-amuzantă şi ţipă din toţi rărunchii după like-uri, deşi e superficială şi nepăsătoare că ar putea fi considerată pueril-banală.

07
/05
/14

Sâmbătă, 10 mai și duminică, 11 mai, la Noul Cinematograf Al Regizorului Român, sunteţi invitaţi la un eveniment de marcă: proiecția trilogiei "Paradise" - semnată de austriacul Ulrich Seidl -, deliciul criticii internaționale

06
/05
/14

Filmele europene și independente se bucură de un public mai numeros în 2014, datorita ediției a IV-a a proiectului cultural Cinema-Edu, dedicat liceeniilor din București și din alte 10 localități din România.

06
/05
/14

Filmul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pe anul 2013. Gala premiilor UCIN reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice şi de televiziune ale anului precedent.

06
/05
/14

Sophia Loren, una dintre cele mai cunoscute actriţe italiene, a fost desemnată invitatul de onoare de la Cannes Classic 2014, care va celebra totodată naşterea westernului italian şi împlinirea a 30 de ani de când filmul "Paris Texas", de Wim Wenders, a primit trofeul Palme d'Or.

05
/05
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent - Mircea Săucan.

01
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Cel mai recent film al lui John Turturro în calitate de regizor și de actor în rol principal, „Fading Gigolo“/„Gigolo de ocazie“, este asemeni stilului de interpretare al realizatorului său: combinație în doze mici de umor, gravitate și o stranie buimăceală.