Frânturi de memorie
https://www.ziarulmetropolis.ro/franturi-de-memorie/

Incluse în proiectul Viitorului Memoriei, o platformă dedicată memoriei Holocaustului în România, filmele documentare realizate, fără patos, de Olga Ștefan înregistrează mărturiile preţioase ale mai multor supravieţuitori ai persecuţiilor împotriva evreilor. O formă de amintire necesară şi inevitabil fragmentată.

Un articol de Ionuţ Mareş|15 ianuarie 2019

Marginile cadrului sunt negre. Doar în mijloc se află un alt cadru, mai mic, în care o vedem, printr-o imagine pixelată, pe bătrâna de peste 90 de ani, Sorana Ursu, stabilită de ceva timp în America, încercând să își amintească întâmplările importante ale copilăriei și tinereții.

În colțul din dreapta jos al cadrului din cadru, se dezvăluie o altă fereastră, în care o identificăm pe regizoare, Olga Ștefan, nepoata protagonistei filmului „Fragmente dintr-o viață” („Fragments of a Life”, 2016).

Este o convenție fără pretenții, determinată de comunicarea de la distanță pe Skype – Olga Ștefan o îndeamnă pe Sorana Ursu la un exercițiu de memorie.

Un demers dificil, pentru că bătrâna trebuie să aducă la suprafață amintiri din urmă cu peste șapte-opt decenii. Memoria e capricioasă, iar uitarea este inevitabilă. Însă mărturia e prețioasă.

Miza documentarului exact asta este: înregistrarea video a unei mărturii care, altfel, s-ar pierde odată cu dispariția protagonistei. Contează mai puțin valențele cinematografice (altfel destul de modeste), cât nevoia de a capta chipul, vocea și povestirile acestui personaj.

Sorana Ursu încearcă să își amintească viața familiei ei dintr-un cartier evreiesc din Iași la începutul anilor `40, persecuțiile împotriva evreilor, moartea tatălui ei în pogromul din 1941, sfârșitul războiului și venirea sovieticilor. Dar și întâlnirea cu Gheorge Ursu.

Așa cum filmul dezvăluie în partea a doua, Sorana Ursu este soția fostului disident anticomunist Gheorghe Ursu, omorât în închisoare în 1985 (un paradox amar, remarcat de un alt personaj în final și care rezumă una din tragediile secolului XX – tatăl să îți fie ucis de naziști, iar soțul, de comuniști).

Astfel că relatarea sa capătă o mai pronunțată valoare istorică – atât datorită traseului personal din tinerețe, cât și biografiei legate de Gheorghe Ursu (care rămâne totuși un aspect secundar în film).

Imaginea neclară, sacadată, decuplată de sunet (dialogul dintre regizoare și bunica sa este deconectat de imagine), induce mai mult senzația unei instalații video decât a unui documentar de cinema.

Totuși, Olga Ștefan filmează și străzi din Iași, cele despre care vorbește bătrâna. Numai că prezentul nu pare să mai păstreze nimic din urmele acestui trecut tot mai îndepărtat. De aceea, mărturia devine cu atât mai importantă, și e completată cu unele fotografii de arhivă din istoria familiei.

„Fragmente dintr-o viață” dezvăluie un personaj relaxat, lucid, simpatic, cu o română infiltrată de alocuri de cuvinte în engleză și cu frânturi de memorie. O femeie care a trecut prin multe, dar care poate privi trecutul cu seninătate – rănile par să se fi estompat.

Un singur personaj, îndemnat la rândul său să își rememoreze trecutul, se află și în centrul unui alt documentar realizat de Olga Ștefan în 2016, „Daniel Spoerri: The Wild Child of Jassy”.

Scriitorul și artistul elvețian Daniel Spoerri, născut la Galați în 1930, vorbește despre copilăria sa în România, despre moartea tatălui său (un evreu convertit la creștinism) în același pogrom de la Iași în care a fost omorât și străbunicul regizoarei, despre plecarea mamei sale, elvețiancă, împreună cu cei șase copii ai ei, înapoi în Elveția în 1942.

Dar și despre singura vizită pe care a mai făcut-o de atunci în România, în 2010, de pe urma căreia a rămas cu un album de fotografii realizate pe strada copilăriei și la Podu Iloaei, localitatea unde se presupune că a murit tatăl său într-unul din trenurile cu evrei trimiși la moarte de regimul lui Ion Antonescu.

Documentarul este lipsit, de asemenea, de mari valențe cinematografice – protagonistul este filmat cu o cameră neprofesionistă, așezat pe un scaun în ceea ce pare a fi locuința sa, iar această mizanscenă este întreruptă pe alocuri doar de apropierea aparatului pentru ca spectatorii să vadă împreună cu artistul fotografiile din periplul său recent prin România.

Însă documentarul este străbătut totuși de aceeași urgență, aceeași nevoie de a înregistra o mărturie necesară pentru a completa descrierea începutului anilor `40, și în special persecuțiile împotriva populației evreiești.

Mult mai ofertant este însă cel de-al treilea film de pe platformă, cel mai nou, „Iluziile mele” (2017).

De această dată, Olga Ștefan merge în București, unde stă de vorbă cu câțiva vârstnici, bărbați și femei, care erau copii când au avut loc violențele antisemite din 1941 din Capitală.

Sunt mărturii emoționante, lipsite de patetism, dar pline de detalii și de povești prețioase, care ajută la înțelegerea vieții de zi cu zi a evreilor în timpul războiului (în special prin prisma legilor rasiale), a evenimentelor tragice de la București, comise de legionari (locuințe vandalizate sau incendiate, oameni bătuți sau omorâți pe străzi, la abator sau în pădurea Jilava), dar și a instalării comunismului.

Olga Ștefan își filmează protagoniștii în special în căminul de bătrâni Moses Rosen. Dar cu unii dintre ei pornește pe străzile fostului cartier evreiesc, oprindu-se în locuri simbolice (ca cel unde este acum monumentul dedicat pogromului) sau la diverse clădiri – cum sunt sinagogile și Teatrul Evreiesc, singurele repere care par să mai mai facă racordul cu respectiva perioadă.

De asemenea, regizoarea face apel la fotografii de arhivă, dintre care cele mai tulburătoare sunt cele cu cadavrele goale, aruncată în zăpadă, ale unora dintre victime.

Filmul încearcă să traseze astfel un tip de hartă a unui spațiu al cărui trecut tragic riscă să fie uitat.

Documentarele Olgăi Ștefan sunt importante în primul rând prin mărturiile pe care le înregistrează şi le salvează de la uitare, şi mai puţin prin idei cinematografice originale sau îndrăzneţe.

Nu sunt inchizitoriale sau patetice şi nu asaltează privitorul cu concluzii. Ele nu fac decât să îi lase pe acești oameni, martori ai unei perioade istorice dramatice, să îşi rememoreze trecutul, imortalizându-le amintirile. Nu e puţin lucru.

………………………………………

Olga Ștefan este curator, cercetător și jurnalist de artă, născută la București, crescută la Chicago și stabilită în prezent la Zurich. Filmele sale pot fi văzute, gratuit, pe platforma Viitorul Memorieiunde se găsesc toate informațiile despre proiect, care a mai cuprins un catalog, expoziții, ateliere educaționale pentru elevi, vizite la locuri istorice, în mai multe orașe din România.

„Proiectul Rezistența. The Future of Memory/Viitorul Memoriei face parte din cadrul platformei Viitorul Memoriei și își propune să reconstituie, cu ajutorul biografiilor unor personaje aproape uitate, diferite tipuri de rezistență contra fascismului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de la gesturi individuale la cele colective, armate sau pasive. Viitorul Memoriei: Rezistența luptă prin aceste mijloace contra tendințelor antisemite, rasiste și xenofobe și aduce în fața publicului aceste istorii personale, pentru a putea învăța din erorile trecutului și pentru a schimba prezentul și viitorul”.

 



20
/08
/14

Nici un actor român n-a cunoscut după al Doilea Război Mondial o asemenea popularitate uriaşă. N-a lansat un personaj, ca apoi, popularitatea să-i crească în rândul publicului, așa cum a fost Grigore Vasiliu care a devenit peste noapte şi “Birlic”; sau Amza Pellea care l-a zămislit pe “Nea Mărin”, cu mare succes la public.

20
/08
/14

A zecea ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF), evenimentul cinematografic anual dedicat iubitorilor de filme care nu sunt distribuite în circuitul multiplexurilor, se va desfăşura în acest an în două etape - între 21-31 august, în Vama Veche, iar în Bucureşti, între 21-28 noiembrie.

20
/08
/14

Filmele scurte care au avut cel mai mare impact la public în 2013 și 2014 se reunesc sâmbătă, pe 30 august, la Teatrul de Vară Herăstrău. ShortsUP În Parc aduce sub cerul liber o colecție de scurtmetraje ce a strâns un număr record de emoții, aplauze și hohote de râs pe parcursul ultimilor doi ani.

19
/08
/14

Actriţa americană Diane Keaton va primi, în această toamnă, premiul Golden Icon pentru întreaga carieră, la cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Zurich, Elveţia (25 septembrie - 5 octombrie).

19
/08
/14

Prima ediţie a Festivalului de film inspiraţional din România, va avea loc în perioada 25-28 septembrie 2014, în Bucureşti, la Noul Cinematograf al Regizorului Român. Invitatul special al acestei prime ediţii este Maia Morgenstern.

18
/08
/14

Între 3 şi 12 octombrie, cel mai dinamic şi îndrăgit festival de film din Bucureşti se întoarce pentru cea de-a noua ediţie. În deschidere va rula animația The Boxtrolls, proiectat în premieră în Europa de Sud-Est.

18
/08
/14

Lungmetrajul "Remote Control", de Byamba Sakhya, a câştigat marele trofeu la cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, care s-a desfăşurat între 12 şi 17 august, în Bucureşti, la arena Verde Stop şi Cinema Studio.

17
/08
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Realizat într-o libertate mult mai mare pentru televiziunea iugoslavă în 1978, „Salonul nr. 6”, după scrierea omonimă a lui Anton Cehov, este denunţarea directă a sistemului totalitar pe care Lucian Pintilie nu a putut-o pune în practică în România.

15
/08
/14

Lungmetrajul "O vară de neuitat", de Lucian Pintilie, va fi proiectat la cea de-a cincea ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, din localitatea Cetate din judeţul Dolj, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la realizarea coproducţiei româno-franceze. Regizorul filmului, unul dintre invitaţii speciali ai festivalului, va fi prezent la eveniment.

14
/08
/14

În această seară, de la ora 22.40, Ana Ularu va putea fi văzută, la Arena Verde Stop din Bucureşti, în scurtmetrajul L1-L5, în cadrul Festivalului de Film Anonimul (intrarea liberă).

14
/08
/14

Razvan Vasilescu s-a nascut pe 14 august 1954, la Ploiesti. Actor de film, teatru şi televiziune, Vasilescu s-a apucat de actorie după ce l-a vazut pe Jean Gabin la televizor: „Aveam vreo 7-8 ani, priveam la televizor si l-am vazut pe Jean Gabin. Si-atunci am zis: Vreau sa ma fac ca asta! Artist de cinema!"

14
/08
/14

Cainele japonez, debutul în regia de lungmetraj al lui Tudor Cristian Jurgiu, este propunerea României la ediţia din 2015 a premiilor Oscar, la categoria "cel mai bun film străin". „Este un film bun şi fără să fie premiat la Oscar”, glumeşte Victor Rebengiuc.