Frânturi de memorie
https://www.ziarulmetropolis.ro/franturi-de-memorie/

Incluse în proiectul Viitorului Memoriei, o platformă dedicată memoriei Holocaustului în România, filmele documentare realizate, fără patos, de Olga Ștefan înregistrează mărturiile preţioase ale mai multor supravieţuitori ai persecuţiilor împotriva evreilor. O formă de amintire necesară şi inevitabil fragmentată.

Un articol de Ionuţ Mareş|15 ianuarie 2019

Marginile cadrului sunt negre. Doar în mijloc se află un alt cadru, mai mic, în care o vedem, printr-o imagine pixelată, pe bătrâna de peste 90 de ani, Sorana Ursu, stabilită de ceva timp în America, încercând să își amintească întâmplările importante ale copilăriei și tinereții.

În colțul din dreapta jos al cadrului din cadru, se dezvăluie o altă fereastră, în care o identificăm pe regizoare, Olga Ștefan, nepoata protagonistei filmului „Fragmente dintr-o viață” („Fragments of a Life”, 2016).

Este o convenție fără pretenții, determinată de comunicarea de la distanță pe Skype – Olga Ștefan o îndeamnă pe Sorana Ursu la un exercițiu de memorie.

Un demers dificil, pentru că bătrâna trebuie să aducă la suprafață amintiri din urmă cu peste șapte-opt decenii. Memoria e capricioasă, iar uitarea este inevitabilă. Însă mărturia e prețioasă.

Miza documentarului exact asta este: înregistrarea video a unei mărturii care, altfel, s-ar pierde odată cu dispariția protagonistei. Contează mai puțin valențele cinematografice (altfel destul de modeste), cât nevoia de a capta chipul, vocea și povestirile acestui personaj.

Sorana Ursu încearcă să își amintească viața familiei ei dintr-un cartier evreiesc din Iași la începutul anilor `40, persecuțiile împotriva evreilor, moartea tatălui ei în pogromul din 1941, sfârșitul războiului și venirea sovieticilor. Dar și întâlnirea cu Gheorge Ursu.

Așa cum filmul dezvăluie în partea a doua, Sorana Ursu este soția fostului disident anticomunist Gheorghe Ursu, omorât în închisoare în 1985 (un paradox amar, remarcat de un alt personaj în final și care rezumă una din tragediile secolului XX – tatăl să îți fie ucis de naziști, iar soțul, de comuniști).

Astfel că relatarea sa capătă o mai pronunțată valoare istorică – atât datorită traseului personal din tinerețe, cât și biografiei legate de Gheorghe Ursu (care rămâne totuși un aspect secundar în film).

Imaginea neclară, sacadată, decuplată de sunet (dialogul dintre regizoare și bunica sa este deconectat de imagine), induce mai mult senzația unei instalații video decât a unui documentar de cinema.

Totuși, Olga Ștefan filmează și străzi din Iași, cele despre care vorbește bătrâna. Numai că prezentul nu pare să mai păstreze nimic din urmele acestui trecut tot mai îndepărtat. De aceea, mărturia devine cu atât mai importantă, și e completată cu unele fotografii de arhivă din istoria familiei.

„Fragmente dintr-o viață” dezvăluie un personaj relaxat, lucid, simpatic, cu o română infiltrată de alocuri de cuvinte în engleză și cu frânturi de memorie. O femeie care a trecut prin multe, dar care poate privi trecutul cu seninătate – rănile par să se fi estompat.

Un singur personaj, îndemnat la rândul său să își rememoreze trecutul, se află și în centrul unui alt documentar realizat de Olga Ștefan în 2016, „Daniel Spoerri: The Wild Child of Jassy”.

Scriitorul și artistul elvețian Daniel Spoerri, născut la Galați în 1930, vorbește despre copilăria sa în România, despre moartea tatălui său (un evreu convertit la creștinism) în același pogrom de la Iași în care a fost omorât și străbunicul regizoarei, despre plecarea mamei sale, elvețiancă, împreună cu cei șase copii ai ei, înapoi în Elveția în 1942.

Dar și despre singura vizită pe care a mai făcut-o de atunci în România, în 2010, de pe urma căreia a rămas cu un album de fotografii realizate pe strada copilăriei și la Podu Iloaei, localitatea unde se presupune că a murit tatăl său într-unul din trenurile cu evrei trimiși la moarte de regimul lui Ion Antonescu.

Documentarul este lipsit, de asemenea, de mari valențe cinematografice – protagonistul este filmat cu o cameră neprofesionistă, așezat pe un scaun în ceea ce pare a fi locuința sa, iar această mizanscenă este întreruptă pe alocuri doar de apropierea aparatului pentru ca spectatorii să vadă împreună cu artistul fotografiile din periplul său recent prin România.

Însă documentarul este străbătut totuși de aceeași urgență, aceeași nevoie de a înregistra o mărturie necesară pentru a completa descrierea începutului anilor `40, și în special persecuțiile împotriva populației evreiești.

Mult mai ofertant este însă cel de-al treilea film de pe platformă, cel mai nou, „Iluziile mele” (2017).

De această dată, Olga Ștefan merge în București, unde stă de vorbă cu câțiva vârstnici, bărbați și femei, care erau copii când au avut loc violențele antisemite din 1941 din Capitală.

Sunt mărturii emoționante, lipsite de patetism, dar pline de detalii și de povești prețioase, care ajută la înțelegerea vieții de zi cu zi a evreilor în timpul războiului (în special prin prisma legilor rasiale), a evenimentelor tragice de la București, comise de legionari (locuințe vandalizate sau incendiate, oameni bătuți sau omorâți pe străzi, la abator sau în pădurea Jilava), dar și a instalării comunismului.

Olga Ștefan își filmează protagoniștii în special în căminul de bătrâni Moses Rosen. Dar cu unii dintre ei pornește pe străzile fostului cartier evreiesc, oprindu-se în locuri simbolice (ca cel unde este acum monumentul dedicat pogromului) sau la diverse clădiri – cum sunt sinagogile și Teatrul Evreiesc, singurele repere care par să mai mai facă racordul cu respectiva perioadă.

De asemenea, regizoarea face apel la fotografii de arhivă, dintre care cele mai tulburătoare sunt cele cu cadavrele goale, aruncată în zăpadă, ale unora dintre victime.

Filmul încearcă să traseze astfel un tip de hartă a unui spațiu al cărui trecut tragic riscă să fie uitat.

Documentarele Olgăi Ștefan sunt importante în primul rând prin mărturiile pe care le înregistrează şi le salvează de la uitare, şi mai puţin prin idei cinematografice originale sau îndrăzneţe.

Nu sunt inchizitoriale sau patetice şi nu asaltează privitorul cu concluzii. Ele nu fac decât să îi lase pe acești oameni, martori ai unei perioade istorice dramatice, să îşi rememoreze trecutul, imortalizându-le amintirile. Nu e puţin lucru.

………………………………………

Olga Ștefan este curator, cercetător și jurnalist de artă, născută la București, crescută la Chicago și stabilită în prezent la Zurich. Filmele sale pot fi văzute, gratuit, pe platforma Viitorul Memorieiunde se găsesc toate informațiile despre proiect, care a mai cuprins un catalog, expoziții, ateliere educaționale pentru elevi, vizite la locuri istorice, în mai multe orașe din România.

„Proiectul Rezistența. The Future of Memory/Viitorul Memoriei face parte din cadrul platformei Viitorul Memoriei și își propune să reconstituie, cu ajutorul biografiilor unor personaje aproape uitate, diferite tipuri de rezistență contra fascismului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de la gesturi individuale la cele colective, armate sau pasive. Viitorul Memoriei: Rezistența luptă prin aceste mijloace contra tendințelor antisemite, rasiste și xenofobe și aduce în fața publicului aceste istorii personale, pentru a putea învăța din erorile trecutului și pentru a schimba prezentul și viitorul”.

 



22
/11
/24

După un maraton de 7 zile de evenimente speciale în București, Cluj, Iași, Tulcea, Piatra Neamț, Brăila și Constanța, pelicula Moromeții 3 se lansează azi oficial în cinematografele din întreaga țară. Începând de azi filmul va putea fi văzut în 88 de săli de cinema din 47 de orașe din România. Programul complet poate fi consultat pe site-ul oficial al distribuitorului și va fi updatat săptămânal. 

13
/11
/24

ETERN, o poveste de dragoste pusă la încercare de o amenințare care ar putea însemna sfârșitul lumii, navighează interacțiunea dintre schimbările climatice, alegerile umane și consecințele lor, creând o narațiune bogată în simbolism care cucerește publicul.

04
/11
/24

Miercuri, 6 noiembrie, de la ora 18.30, la Cinema Elvire Popesco are loc deschiderea oficială a celei de-a XI-a ediții a UrbanEye Film Festival București, evenimentul anual care promovează, prin intermediul filmului, dialogul despre oraș și viața urbană și creează un cadru de întâlnire pentru cei preocupați de aceste subiecte.

20
/10
/24

Asociația PATRUPETREI anunță un eveniment special de proiecție a filmelor documentare realizate de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 14 „Sfântul Bartolomeu” (proiectul Focus Plus), respectiv ai Școlii Gimnaziale nr. 31 „Triaj” (proiectul Focus Plus 31), la Centrul Cultural Reduta, duminică 20 octombrie, începând de la ora 15:00, cu intrarea liberă.

15
/10
/24

Timișoara se pregătește să găzduiască din nou Festivalul Taifas, un eveniment dedicat filmului și culturii balcanice! Între 15 și 20 octombrie 2024, ne așteaptă o săptămână de filme, muzică, poezie și mâncare balcanică, toate reunite sub tema libertății. De la proiecții premiate la festivaluri internaționale, până la evenimente culturale și petreceri animate, Taifas promite să aducă împreună oameni de toate vârstele.

07
/10
/24

Săptămâna aceasta începe KINOdiseea - Festivalul internațional de film pentru publicul tânăr, ajuns la ediția cu numărul 16. Între 9 și 13 octombrie, la Sala Gloria și Cinema Muzeul Țăranului din București, publicul va putea descoperi o selecție remarcabilă de filme educative, recunoscute și premiate la festivaluri prestigioase precum Annecy, BUFF Malmö sau Locarno Kids.

07
/10
/24

Un nou film românesc de impact, despre un subiect major și necesar, se lansează în cinematografele din țară pe 11 octombrie. „Clara”, lungmetrajul românesc regizat de Sabin Dorohoi, spune povestea milioanelor de români care sunt nevoiți să plece în străinătate pentru a asigura familiilor lor un trai mai bun.