Frânturi de memorie
https://www.ziarulmetropolis.ro/franturi-de-memorie/

Incluse în proiectul Viitorului Memoriei, o platformă dedicată memoriei Holocaustului în România, filmele documentare realizate, fără patos, de Olga Ștefan înregistrează mărturiile preţioase ale mai multor supravieţuitori ai persecuţiilor împotriva evreilor. O formă de amintire necesară şi inevitabil fragmentată.

Un articol de Ionuţ Mareş|15 ianuarie 2019

Marginile cadrului sunt negre. Doar în mijloc se află un alt cadru, mai mic, în care o vedem, printr-o imagine pixelată, pe bătrâna de peste 90 de ani, Sorana Ursu, stabilită de ceva timp în America, încercând să își amintească întâmplările importante ale copilăriei și tinereții.

În colțul din dreapta jos al cadrului din cadru, se dezvăluie o altă fereastră, în care o identificăm pe regizoare, Olga Ștefan, nepoata protagonistei filmului „Fragmente dintr-o viață” („Fragments of a Life”, 2016).

Este o convenție fără pretenții, determinată de comunicarea de la distanță pe Skype – Olga Ștefan o îndeamnă pe Sorana Ursu la un exercițiu de memorie.

Un demers dificil, pentru că bătrâna trebuie să aducă la suprafață amintiri din urmă cu peste șapte-opt decenii. Memoria e capricioasă, iar uitarea este inevitabilă. Însă mărturia e prețioasă.

Miza documentarului exact asta este: înregistrarea video a unei mărturii care, altfel, s-ar pierde odată cu dispariția protagonistei. Contează mai puțin valențele cinematografice (altfel destul de modeste), cât nevoia de a capta chipul, vocea și povestirile acestui personaj.

Sorana Ursu încearcă să își amintească viața familiei ei dintr-un cartier evreiesc din Iași la începutul anilor `40, persecuțiile împotriva evreilor, moartea tatălui ei în pogromul din 1941, sfârșitul războiului și venirea sovieticilor. Dar și întâlnirea cu Gheorge Ursu.

Așa cum filmul dezvăluie în partea a doua, Sorana Ursu este soția fostului disident anticomunist Gheorghe Ursu, omorât în închisoare în 1985 (un paradox amar, remarcat de un alt personaj în final și care rezumă una din tragediile secolului XX – tatăl să îți fie ucis de naziști, iar soțul, de comuniști).

Astfel că relatarea sa capătă o mai pronunțată valoare istorică – atât datorită traseului personal din tinerețe, cât și biografiei legate de Gheorghe Ursu (care rămâne totuși un aspect secundar în film).

Imaginea neclară, sacadată, decuplată de sunet (dialogul dintre regizoare și bunica sa este deconectat de imagine), induce mai mult senzația unei instalații video decât a unui documentar de cinema.

Totuși, Olga Ștefan filmează și străzi din Iași, cele despre care vorbește bătrâna. Numai că prezentul nu pare să mai păstreze nimic din urmele acestui trecut tot mai îndepărtat. De aceea, mărturia devine cu atât mai importantă, și e completată cu unele fotografii de arhivă din istoria familiei.

„Fragmente dintr-o viață” dezvăluie un personaj relaxat, lucid, simpatic, cu o română infiltrată de alocuri de cuvinte în engleză și cu frânturi de memorie. O femeie care a trecut prin multe, dar care poate privi trecutul cu seninătate – rănile par să se fi estompat.

Un singur personaj, îndemnat la rândul său să își rememoreze trecutul, se află și în centrul unui alt documentar realizat de Olga Ștefan în 2016, „Daniel Spoerri: The Wild Child of Jassy”.

Scriitorul și artistul elvețian Daniel Spoerri, născut la Galați în 1930, vorbește despre copilăria sa în România, despre moartea tatălui său (un evreu convertit la creștinism) în același pogrom de la Iași în care a fost omorât și străbunicul regizoarei, despre plecarea mamei sale, elvețiancă, împreună cu cei șase copii ai ei, înapoi în Elveția în 1942.

Dar și despre singura vizită pe care a mai făcut-o de atunci în România, în 2010, de pe urma căreia a rămas cu un album de fotografii realizate pe strada copilăriei și la Podu Iloaei, localitatea unde se presupune că a murit tatăl său într-unul din trenurile cu evrei trimiși la moarte de regimul lui Ion Antonescu.

Documentarul este lipsit, de asemenea, de mari valențe cinematografice – protagonistul este filmat cu o cameră neprofesionistă, așezat pe un scaun în ceea ce pare a fi locuința sa, iar această mizanscenă este întreruptă pe alocuri doar de apropierea aparatului pentru ca spectatorii să vadă împreună cu artistul fotografiile din periplul său recent prin România.

Însă documentarul este străbătut totuși de aceeași urgență, aceeași nevoie de a înregistra o mărturie necesară pentru a completa descrierea începutului anilor `40, și în special persecuțiile împotriva populației evreiești.

Mult mai ofertant este însă cel de-al treilea film de pe platformă, cel mai nou, „Iluziile mele” (2017).

De această dată, Olga Ștefan merge în București, unde stă de vorbă cu câțiva vârstnici, bărbați și femei, care erau copii când au avut loc violențele antisemite din 1941 din Capitală.

Sunt mărturii emoționante, lipsite de patetism, dar pline de detalii și de povești prețioase, care ajută la înțelegerea vieții de zi cu zi a evreilor în timpul războiului (în special prin prisma legilor rasiale), a evenimentelor tragice de la București, comise de legionari (locuințe vandalizate sau incendiate, oameni bătuți sau omorâți pe străzi, la abator sau în pădurea Jilava), dar și a instalării comunismului.

Olga Ștefan își filmează protagoniștii în special în căminul de bătrâni Moses Rosen. Dar cu unii dintre ei pornește pe străzile fostului cartier evreiesc, oprindu-se în locuri simbolice (ca cel unde este acum monumentul dedicat pogromului) sau la diverse clădiri – cum sunt sinagogile și Teatrul Evreiesc, singurele repere care par să mai mai facă racordul cu respectiva perioadă.

De asemenea, regizoarea face apel la fotografii de arhivă, dintre care cele mai tulburătoare sunt cele cu cadavrele goale, aruncată în zăpadă, ale unora dintre victime.

Filmul încearcă să traseze astfel un tip de hartă a unui spațiu al cărui trecut tragic riscă să fie uitat.

Documentarele Olgăi Ștefan sunt importante în primul rând prin mărturiile pe care le înregistrează şi le salvează de la uitare, şi mai puţin prin idei cinematografice originale sau îndrăzneţe.

Nu sunt inchizitoriale sau patetice şi nu asaltează privitorul cu concluzii. Ele nu fac decât să îi lase pe acești oameni, martori ai unei perioade istorice dramatice, să îşi rememoreze trecutul, imortalizându-le amintirile. Nu e puţin lucru.

………………………………………

Olga Ștefan este curator, cercetător și jurnalist de artă, născută la București, crescută la Chicago și stabilită în prezent la Zurich. Filmele sale pot fi văzute, gratuit, pe platforma Viitorul Memorieiunde se găsesc toate informațiile despre proiect, care a mai cuprins un catalog, expoziții, ateliere educaționale pentru elevi, vizite la locuri istorice, în mai multe orașe din România.

„Proiectul Rezistența. The Future of Memory/Viitorul Memoriei face parte din cadrul platformei Viitorul Memoriei și își propune să reconstituie, cu ajutorul biografiilor unor personaje aproape uitate, diferite tipuri de rezistență contra fascismului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de la gesturi individuale la cele colective, armate sau pasive. Viitorul Memoriei: Rezistența luptă prin aceste mijloace contra tendințelor antisemite, rasiste și xenofobe și aduce în fața publicului aceste istorii personale, pentru a putea învăța din erorile trecutului și pentru a schimba prezentul și viitorul”.

 



23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.

18
/10
/20

Asociația Arta în Dialog anunță cea de-a șaptea ediției a Festivalului de Film UrbanEye, care va avea loc în perioada 4 – 8 noiembrie online, dar și în mai multe birouri de arhitectură din România.

18
/10
/20

Cinema ARTA este, în prezent, cel mai vechi cinematograf din România care încă își păstrează funcțiunea. Istoria lui nu este doar istoria unui loc, ci el reflectă istoria ultimului secol în care se intersectează straturi din istoria orașului, a filmului, precum și straturi ale memoriei – straturi subiective, personale.

16
/10
/20

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest va continua să aducă în această toamnă cinefililor multe din filmele și evenimentele așteptate, însă se reorganizează, urmând ca în perioada preconizată, 23 octombrie – 1 noiembrie, sa pună accentul pe evenimente desfășurate online, în aer liber, dar și la drive-in, cu respectarea măsurilor de siguranță sanitară – care vor fi la momentul respectiv.

15
/10
/20

PREVIEW Două filme realizate de regizori consacrați și două debuturi pot fi văzute online, gratuit, pe platforma TIFF Unlimited, între 16 şi 22 octombrie, în cadrul CinePOLSKA. Mirela Lazăr, coordonatoarea CinePOLSKA din partea Institutului Polonez, vorbește într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre selecție și ediția specială din acest an.

15
/10
/20

Ediția #15 a eXplore festival - Bucharest International Dance and Performace festival se va desfășura anul acesta între 16 și 25 octombrie la Muzeul Național al Literaturii Române, WASP Working Art Space and Production, Muzeul Municipiului București: Muzeul Theodor Aman, Colecţia de artă Ligia şi Pompiliu Macovei, Palatul Suţu, online, pe eXplore festival și WASP Working Art Space and Production dar și on-air, pe Radio Guerrilla.

13
/10
/20

O adaptare fermecătoare a nuvelei pentru copii scrise și ilustrate de artistul Italian Dino Buzatti în 1945, „Vestita invazie a urșilor în Sicilia/ The Bears’ Famous Invasion of Sicily” (r. Lorenzo Mattotti) se vede pentru prima dată în România în deschiderea celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest.

Pagina 1 din 27312345...102030...Ultima »