FRESCOMANIA – variaţiuni pe o arie de Frescobaldi
https://www.ziarulmetropolis.ro/frescomania-variatiuni-pe-o-arie-de-frescobaldi/

Marţi, 4 noiembrie, ora 19:00, A1 găzduieşte ultimul eveniment din seria CIMRO DAYS 2014, FRESCOMANIA – un proiect inedit prin care Centrul de Informare Muzicală din România al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti a provocat tineri şi foarte tineri compozitori să creeze variaţiuni contemporane pe o temă de Girolamo Frescobaldi (sec. XVII).

Un articol de Petre Ivan|29 octombrie 2014

FRESCOMANIA / Aria Se L’aura spira din Primo libro d’arie musicali per cantarsi (1630) va căpăta opt înfăţişari inedite, miniaturile intersectându-se şi cu rafinate aranjamente ale originalului pentru diverse formule instrumentale realizate de compozitoarea Doina Rotaru, un nume de referinţă pe plan internaţional.

Ansamblul SonoMania, sub bagheta lui Vlad Răzvan Baciu, va da viaţă acestui şir de metamorfoze, unele mai apropiate de sursă, altele transformând-o aproape total, unele şăgalnice, reverenţioase, altele lirice şi altele, adevărate explozii de virtuozitate. Vocea sopranei Veronica Anuşca va fi firul cristalin care va ţese aceste frânturi de vitraliu unele de altele.

Să vedem cine sunt compozitorii participanţi la aceste Variaţiuni pe o temă dată – unul din foarte puţinele proiecte care susţin financiar creaţia nouă a tinerei generaţii – cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional.

Sebastian AndroneFresco meets Baldi

Proaspăt căştigător al Premiului George Enescu pentru compoziţie simfonică, pentru lucrarea Tektonum. Una din marile speranţe ale şcolii româneşti de compoziţie.

Cătălin CreţuBird’s-Eye View of Frescobaldi’s ‘Se L’Aura Spira’

Compozitor, pianist, îmblânzitor de senzori electronici şi sintetizatoare. Membru al duo-ului opus.art (percuţie şi electronics) cu care concertează de doi ani. FRESCOMANIAPreşedinte al Asociaţiei OPUS şi director executiv al Festivalului Internaţional de Arte Noi InnerSound.

Gabriel MălăncioiuFrescobaldi’s Winter Dream

Probabil singurul compozitor din lume care respectă deadline-urile. Proaspăt căştigător al Premiului Publicului pentru coloana sonoră originală a scurmetrajului de animaţie The Gift (Julio Pot, Chile) în cadrul Serii de Film Mut a festivalului InnerSound.

Mihai Măniceanu Bicephalous

Compozitor şi pianist remarcabil. Spaima acordorilor, căci fiecare recital este un tur de forţă, mai ales dacă include piesele proprii. A studiat pianul în cadrul UNMB la clasa lui Viniciu Moroianu.

Adina SibianuInsPIral

Chip de Botticelli, forţă componistică de Samson. A studiat compoziția la UNMB cu Dan Dediu (2000-2005).

Alexandru SimaVendeleria

O altă mare speranţă a componisticii româneşti. Totodată, cel mai puţin fioros Scorpion din istorie. A studiat la UNMB cu Doina Rotaru, iar în prezent este student la master în cadrul aceleiaşi instituţii sub îndrumarea lui Dan Dediu.

Sabina UlubeanuClustercantabile

Compozitoare, fotografă, mamă şi leoaică. Preocupată de timp şi memorie în muzică (tema doctoratului). Co-director al festivalului InnerSound.

Diana Rotaru2 little whos

Preocupată de promovarea muzicii noi, hypnagogie, sincretism şi mai ales de a scrie muzică (când apucă). Coordonator CIMRO şi organizatorul CIMRO DAYS 2014, director artistic al ansamblului SonoMania şi co-director artistic al festivalului InnerSound.

Interpretează ansamblul SonoMania: Veronica Anuşca (soprană), Ştefan Diaconu (flaut), Valentin Ghita (oboi), Tamara Dica (violă), Eugen-Bogdan Popa (violoncel), Olga Podobinschi (pian, percuţii). Invitată specială: Raluca Stratulat (vioară). Dirijor: Vlad Răzvan Baciu. Conceptul FRESCOMANIA aparţine lui Lucian Beschiu.

Foto: FRESCOMANIA – www.CIMRO.RO

24
/10
/22

Luni, 24 octombrie, de la ora 19,00, publicul român are întâlnire cu soprana Laura Tătulescu şi cu pianista şi compozitoarea Ana Giurgiu-Bondue la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Sala „George Enescu”. În deschidere: lansarea oficială a albumului „Silence”, reunind înregistrări realizate de cele două muziciene în studiourile Radio România, în luna august.

21
/10
/22

După reprezentații inedite, la sfarșit de octombrie, pe scena unor festivaluri de jazz cu tradiție, precum Sibiu Jazz Festival și Ploiești Jazz Festival, Orchestra Națională de Jazz a Franței, aflată într-un tuneu național in România, după o absență de aproape 30 de ani, va susține un concert extraordinar la Palatul Bragadiru din București.

20
/10
/22

În cadrul proiectului Musiques Créatives de France, între 27 octombrie și 1 noiembrie, Orchestra Națională de Jazz a Franței revine în România într-un tuneu la Ploiești (27 octombrie, Filarmonica „Paul Constantinescu”, la Ploiești Jazz Festival), Sibiu (28 octombrie, Filarmonica de Stat, la Sibiu Jazz Festival) și București (1 noiembrie, Palatul Bragadiru).

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.