Gala de deschidere Promenada Operei – pe 27 august, de la ora 20:00, în faţa Operei Naţionale Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-de-deschidere-promenada-operei-pe-27-august-de-la-ora-2000-in-fata-operei-nationale-bucuresti/

Devenită reper, gong inaugural, avanpremieră a sezonului, Promenada Operei vă aşteaptă şi în 2021, cu Gala extraordinară din 27 august, ora 20:00, care anunţă prin glasurile a 14 dintre soliştii Operei Naţionale Bucureşti revenirea la viaţă a artelor spectacolului, şi îşi propune să deschidă apetitul bucureştenilor pentru muzica bună, oriunde va putea fi ea degustată în sezonul 2021-2022: la Festivalul „Enescu”, la Stagiunea aniversară a Operei, la Sala Radio, la Ateneu, în parcurile bucureştene sau chiar pe Esplanada Operei, între 27 august şi 12 septembrie, în aer liber.

Un articol de Petre Ivan|26 august 2021

Desfăşurat cu participarea orchestrei și a corului Operei Naționale București, dirijor Ethan Schmeisser, maestru cor Daniel Jinga, concertul extraordinar Promenada Operei de vineri, 27 august, îi va aduce pe scenă, în ordinea apariţiei, pe baritonul Cătălin Toropoc, tenorul Alin Stoica, soprana Silvia Sorina Munteanu, soprana Irina Iordăchescu, tenorul Lucian Corchiș, tenorul Daniel Magdal, tenorul Andrei Lazăr, soprana Simona Neagu,soprana Iulia Isaev, baritonul Ștefan Ignat, soprana Madeleine Pascu, basul Iustinian Zetea, baritonul Lucian Petrean, soprana Bianca Mărgean, cărora li se vor alătura balerinii Operei Naționale București Raluca Jercea, Ionuț Diniță și Alexandra Gavrilescu, Ștefan Meșter.

La 100 de ani de la instituționalizare, Opera Națională București prezintă publicului o altfel de Promenada Operei, transformând evenimentul de tradiție ajuns la a XI-a ediție într-un veritabil festival. În an centenar, Opera Națională București celebrează nu numai arta lirică, ci și artele spectacolului în general, din 27 august până în 12 septembrie, cu artiștii săi, dar și cu invitați și instituții partenere, transformând esplanada din fața Operei într-un autentic hub cultural.

Din 27 august până pe 12 septembrie, Promenada Operei va găzdui peste 600 de artiști, va oferi publicului peste 2700 de minute de muzică și spectacol.

Festivalul artelor ce poartă numele Promenada Operei aduce alături artiști consacrați prin programul Cinemateca Operei – în parteneriat cu Arhiva TVR, artiști independenți și spectacole de teatru. Promenada Operei este o propunere culturală diversă, aducând pe esplanada din faţa operei, prin programul Opera și invitații săi mari personalități ale universului muzical românesc precum Marin Cazacu şi Violoncellissimo, Ion Bogdan Ștefănescu și Flaut Power, Gabriel Croitoru și Horia Mihail cu proiectul Vioara lui Enescu, Răzvan Suma şi PlaCello și nu numai.

Programul acestei inițiative culturale și amenajarea spațiului au fost realizate pentru a atrage publicul larg și a-l apropia de operă.

Spațiul destinat evenimentului este delimitat în trei zone specifice:
Zona A – zona de food court (rulote);
Zona B – scena (cu acces condiționat de pass/abonament, aprox. 400 de locuri);
Zona C – zona de terapie prin artă, relaxare culturală, amenajată cu hamace, fotolii tip puf și pavilioane;

Biletele se pot achiziționa de pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

Programul Promenadei:

• Vineri, 27 August – ”Promenada Operei”
Concert Extraordinar de Deschidere
Soliştii, orchestra şi corul Operei Naţionale Bucuresti, Dirijor: Ethan Schmeisser
• Sâmbătă, 28 august – Opera și invitații săi
Teatrul Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian”
”De la Budapesta la Viena”
• Duminică, 29 august – Cinemateca Operei (Arhiva TVR)
”Oedipe” de George Enescu
• Marți, 31 august – Opera și invitații săi
Metaphor Strings Octet
• Miercuri, 1 septembrie – Opera și invitații săi
PlaCello – cvartet de violoncele
• Joi, 2 septembrie – Wonder theatre
One man show cu Răzvan Vasilescu – „Era ok și la 60”
• Vineri, 3 septembrie – Cinemateca Operei (Arhiva TVR)
„Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini
• Sâmbătă, 4 septembrie – Opera și invitații săi
Teatrul Ambasadorii
„La Piață” de Mihail Jora, „Figaro” după G. Rossini
• Duminică, 5 septembrie – Seară româno-israeliană
Interpretează: soprana Ira Bertman și tenorul Teodor Ilincai,
Orchestra Operei Naționale București Dirijor: Ethan Schmeisser
• Luni, 6 septembrie – Cinemateca Operei (Arhiva TVR)
„Lucia di Lammermoor ” de Gaetano Donizetti
• Marți, 7 septembrie – Wonder theatre
„Scandal in familie” – comedie
• Miercuri, 8 septembrie – Romania Universalis
Diana Jipa – vioara
Stefan Doniga – pian
• Joi, 9 septembrie – Spectacol de balet – Opera Nationala Bucuresti
„Tango. Radio & Juliet”
Vineri, 10 septembrie – Opera și invitații săi
„Clasic la puterea a treia” – Marin Cazacu şi Violoncellissimo
10 violoncele, pian și percuție
• Sâmbătă, 11 septembrie – Opera și invitații săi
„Flautul Fermecat” – recital 4 flaute – Ion Bogdan Ştefănescu şi Flaut Power
„Incredibil dar adevarat! Don Giovanni și Flautul fermecat”
• Duminică, 12 septembrie – Opera și invitații săi
„Vioara lui George Enescu” – recital vioară şi pian
Gabriel Croitoru – vioară, Horia Mihail – pian

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.