Gala de Operetă „De la Bucureşti la Viena”, din 15 noiembrie, a fost anulată din lipsă de fonduri
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-de-opereta-de-la-bucuresti-la-viena-din-15-noiembrie-a-fost-anulata-din-lipsa-de-fonduri/

Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” a anulat Gala Internaţională de Operetă „De la Bucureşti la Viena”, programată să se desfăşoare pe 15 noiembrie la Sala Palatului din Bucureşti, din cauza dificultăţilor financiare de ultim moment. Gala Internaţională de Operetă „De la Bucureşti la Viena” ar fi trebuit să se desfăşoare în cadrul Festivalului Internaţional […]

Un articol de Andrada Văsii|2 noiembrie 2012

Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” a anulat Gala Internaţională de Operetă „De la Bucureşti la Viena”, programată să se desfăşoare pe 15 noiembrie la Sala Palatului din Bucureşti, din cauza dificultăţilor financiare de ultim moment.

Gala Internaţională de Operetă „De la Bucureşti la Viena” ar fi trebuit să se desfăşoare în cadrul Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”.

 Programul artistic al evenimentului va fi, în schimb, reluat într-o formă adaptată în cadrul Galei Internaţionale de Musical, care va avea loc la Teatrul Odeon, în deschiderea festivalului, pe 8 noiembrie, de la ora19:00 , potrivit unui anunţ postat pe site-ul Teatrului Naţional de Operetă.

Acest eveniment va deveni Gala Internaţională de Musical şi Operetă, beneficiind şi de prezenţa soliştilor străini de operetă din Austria, Rusia, Ucraina şi Ungaria, se mai spune pe site-ul Operetei.

În aceste condiţii, spectatorii care şi-au achiziţionat deja bilete pentru Gala de la Sala Palatului pot merge la magazinul din care le-au achiziţionat sau la sediul central al Vandbilete.ro din strada Vasile Lascar, nr. 42 – 44 (program de luni până vineri, între orele 10:00-19:00) pentru a le returna şi a primi contravaloarea lor, sau pentru a le schimba cu bilete pentru alte evenimente din cadrul Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”.

Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă” se va desfăşura anul acesta în perioada 8 – 18 noiembrie şi va include concerte ale artiştilor Dulce Pontes şi The Tiger Lillies.

Cele 11 zile de festival readuc publicului bucureştean întâlnirile cu gale de operetă sau musical, concerte de fado (Dulce Pontes) şi cabaret berlinez (The Tiger Lillies), doine şi muzici străvechi balcanice şi persane (Grigore Leşe şi invitaţii săi), ragtime (Old Fish Jazz Band), a capella (Muttis Kinder), muzică religioasă (Corul Teatrului Naţional de Operetă), dar şi repertoriu clasic (Bester Quartet) – în forma sa pură sau în cea eterogenă, împrumutând influenţe din genuri moderne.

Pentru melomanii pasionaţi de operetă şi musical, ediţia din 2012 reuneşte evenimente ale unora dintre cele mai prestigioase instituţii de gen din estul Europei: Teatrul de Comedie Muzicală din Sankt Petersburg (Rusia), Teatrul de Operetă şi Musical din Budapesta (Ungaria), Teatrul Naţional Academic de Operetă din Kiev (Ucraina) şi Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” – organizator al festivalului. Acestora li se adaugă spectacole susţinute de importante teatre din ţară, cum ar fi Teatrul Naţional Timişoara, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” (Iaşi), Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” (Constanţa), dar şi Teatrul de Păpuşi din Armenia, prezent în festival cu un spectacol pentru copii.

Linia evenimentelor muzicale continuă cu trofeul „Ion Dacian”, o competiţie aflată la cea de-a patra ediţie şi, în premieră, anul acesta cu versiunea dedicată copiilor, gala „Ion Dacian” Junior.

Festivalul include şi „Serile tradiţionale” dedicate, pe rând, Portugaliei, Rusiei, Ucrainei, Ungariei şi Germanei.

 

Sursa: Mediafax

01
/09
/23

Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 octombrie, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitală cea mai bogată și mai diversă selecție de filme de până acum.

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.