GALA HOP 2013 Radu Afrim: „Singura sursă de spectacol e actorul!”
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-hop-2013-radu-afrim-singura-sursa-de-spectacol-e-actorul/

Gala HOP 2013 începe astăzi, la Costineşti. Directorul galei este regizorul Radu Afrim, iar din juriu fac parte Oana Pellea, Radu Macrinici, Ada Milea, Marius Manole şi Ion Rizea.

Un articol de Dan Boicea|4 septembrie 2013

Gala HOP 2013 începe astăzi, la Costineşti. Directorul galei este regizorul Radu Afrim, iar din juriu fac parte Oana Pellea, Radu Macrinici, Ada Milea, Marius Manole şi Ion Rizea.

„Într-o vreme în care ni se cere să facem teatru minimalist (unica traducere în româneşte e: „teatru fără bani”) e clar că singura sursă de „spectacol” e actorul”, spune Radu Afrim.

„Excludem din start varianta în care actorul de 20 şi ceva de ani stă pe scaun şi spune cuminte un text (cu mâinile pe genunchi sau la spate, în funcţie de sclipitoarea concepţie regizorală) şi-i cerem pentru câteva minute să fie mai tare decât textul, mai emoţionant decât cuvântul însuşi, mai vizibil decât cel mai extravagant regizor, mai încărcat decât istoria teatrului, mai spectaculos decât Berlinul şi New York-ul la un loc, mai plin de sine şi de fani decât vedeta de cinema sau rock-starul pe care îl ia cu el pe scena de la Vox Maris”, completează Radu Afrim.

Premiul Ziarului Metropolis pentru secţiunea Grup

Tema galei este „Sunt actor, sunt spectaculos!”, iar la proba obligatorie fiecare concurent îşi va alege un idol din film, teatru, muzică, desene animate, pe care îl va personifica. Situaţia trebuie să fie verbală sau non-verbală.

Astfel, pe scenă „vor urca” Johnny Depp, Patricia Kaas, Charlie Chaplin, Donald Duck, Kevin Spacey sau Elvis, printre alţii.

Citiţi şi: Radu Afrim: „Brâncuşi n-ar fi existat dacă n-ar fi plecat din România“

Premiile pe care le va acorda juriul vor fi atât pentru secţiunea Individual, cât şi pentru secţiunea Grup. Ziarul Metropolis va acorda un premiu special, destinat secţiunii Grup, iar spectacolul premiat va fi găzduit în stagiunea 2013-2014 pe una dintre scenele Teatrului Metropolis din Bucureşti, instituţie care editează Ziarul Metropolis.

GALA HOP 2013

Afişul de la GALA HOP 2013

Astăzi vor intra în concurs la secţiunea Individual tinerii Ioana Cheregi, Dumitru Georgescu, Alexandra Caras, George Dometi şi Alexandra Apetrei, iar la secţiunea Grup spectacolele „Omul pernă” (regia Cătălin Bocîrnea), cu Cristian But, Raul-Cristian Ciocan, Flavia Giurgiu, Patrick Negrean şi Andrei Sabău şi „Pisica verde” (regia Cristi Juncu), spectacol care îi are în distribuţie pe Rareş Andrici, Irina Antonie, Andrei Cătălin, Anghel Damian, Diana Roman şi Georgiana Vişan.

Ce înseamnă Gala Hop 2013 pentru actori

Actorii înscrişi în concurs au fost rugaţi de organizatori să îi dea viaţă lui HOP. „Ce ar fi el?”. Iată ce au răspuns câţiva dintre ei:

Alexandra Apetrei, născută în 1989, Bacău: „HOP este cel cu care pe 4 septembrie voi avea un blind date. Nu ştiu la ce să mă aştept, dar sper să ne înţelegem.”

Cristian But, născut în 1978, Satu Mare: „HOP ar fi un posibil start al carierei tale, dar în acelaşi timp şi sfârşitul ei. Ai 365 de zile să te vinzi pe tine însuţi ca actor, iar HOP-ul e cel mai important start, e prima zi”.

Andrei Sabău, născut în 1991, Arad: „HOP e ca o prăpastie cu o trambulină la fund”.

Zsuzsanna Vass, născută în 1991, Odorheiu-Secuiesc: „HOP ar fi o femeie. O şefă care dă mult, dar şi cere. Are grijă de puişorii ei. Probabil ca Mama din Chicago”.

Ionuţ Toader, născut în 1991, Piteşti: „HOP este un vas ce a trecut pe lângă mine în largul oceanului şi mi-a aruncat un colac de salvare pe care scria mare ŞANSĂ”.

Uniunea Teatrală din România organizează această ediţie a Galei Tânărului Actor HOP la Costineşti, între 4 şi 8 septembrie, la Vox Maris No.1 Club Grand Resort.

INFO

Uniunea Teatrală din România (UNITER) a organizat Gala Tânărului Actor HOP la Costineşti, între 4 şi 8 septembrie. Ziarul Metropolis a acordat premiul pentru secţiunea grup la Gala Hop 2013 spectacolului „Pisica verde“, care va fi preluat în repertoriul Teatrului Metropolis, în stagiunea 2013-2014.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne şi pe Facebook!

Foto cu Radu Afrim: Adi Bulboacă

02
/10
/15

La aproape cincisprezece ani de la succesul romanului Simion Liftnicul, Petru Cimpoeşu, unul dintre prozatorii de primă linie ai ultimilor ani, ne face cunoştinţă cu Celălalt Simion, într-o poveste plină de surprize şi umor. Romanul a apărut în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom şi este disponibil din această săptămînă în librăriile din ţară şi pe www.polirom.ro.

01
/10
/15

Între 12 și 18 octombrie, pentru o săptămână întreagă, creativitatea românească devine personaj principal în viaţa Bucureștiului. Cei mai influenți lideri ai industriilor creative din România și Europa de Est întâlnesc antreprenorii inovatori și publicul curios la prima ediție Creative Est.

01
/10
/15

ION STRATAN (1955-2005), unul dintre cei mai importanţi poeţi „optzecişti“, ar fi împlinit astăzi 60 de ani. Prieten cu Nichita Stănescu şi considerat drept cel mai important continuator al acestuia, Stratan a fost , de asemenea, “cel mai distins poet al Cenaclului de Luni la o vreme când ceilalți optzecisti încă își pregăteau ucenicia”.

01
/10
/15

Odată cu venirea toamnei, teatrul revine în atenția pasionaților de povești puse în scenă. La ARCUB Batiște, stagiunea este deschisă cu una dintre cele mai iubite producții teatrale: „Însemnările unui nebun”. Bazat pe celebra nuvelă a lui Gogol, spectacolul aduce în atenția spectatorilor un subiect actual al vremurilor noastre, reușind să marcheze felul în care dezechilibrul și nesiguranța reușesc să pătrundă în viețile tuturor.

01
/10
/15

Teatrul În Culise prezintă comedia Un bărbat și mai multe femei în avanpremieră, sâmbătă 3 octombrie, de la ora 20:00, în mansarda La Scena din Calea Călărașilor nr. 55. Spectacolul spune povestea unui bărbat care ajunge să se schimbe din cauza femeilor de care este înconjurat.

01
/10
/15

Actrița și cântăreața Julie Andrews, a cărei voce cristalină a făcut-o să devină cea mai celebră dădacă din istoria filmului, a împlinit 80 de ani!

01
/10
/15

Una dintre cele mai prolifice actriţe de film, teatru şi televiziune împlineşte 69 de ani. Anul acesta, Coca Bloos a primit trofeul Gopo pentru întreaga carieră.

30
/09
/15

În anul 2002, când a scris “Hell”, Lolita Pille avea douăzeci de ani. Avea să mai dea două tiluri importante (totul până în 27 de ani!) și apoi să dispară din literele franceze la fel de brusc, de șocant, de scandalos cum intrase.

30
/09
/15

La parterul Muzeului Suțu puteți vedea expoziția de fotografie “Începuturile fotografiei la București. Maeștri și imagini din secolul al XIX-lea”. Povestea unui Bucureşti ce devenea un Mic Paris, alcătuită din cioburi de viaţă, din jurnalele şi memoriile celor care au trăit atunci, începe în 1820 şi are în centru un mecanismul seducător al unei lumi aflate între bal şi teatru.

30
/09
/15

Eugen Gyemant, unul dintre cei mai de succes tineri regizori de teatru din România, debutează, în această toamnă, ca actor de film şi pregăteşte un nou spectacol. Lungmetrajul "Autoportretul unei fete cuminţi", în care Eugen Gyemant îşi face debutul ca actor, poate fi văzut, începând din weekendul trecut, în cinematografele din toată ţara.

30
/09
/15

Din 1 octombrie și până în 31 octombrie, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” în spaţii neconvenţionale - hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee - graţie unui proiect Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat exclusiv muzicii clasice şi de jazz. Din 5 octombrie până la finalul anului școlar, „Ascultă 5 minute de muzică clasică” din nou, și în școlile din România.

30
/09
/15

Astăzi debutează cea de-a 4-a ediție a București Docuart Fest, singurul festival de film dedicat exclusiv documentarului românesc, ce urmează să aibă loc la Cinemateca Eforie și Cinema Muzeul Țăranului. Docuart Fest 2015 se desfășoară în perioada 30 septembrie - 4 octombrie, prima zi a festivalului fiind dedicată galei de deschidere.

29
/09
/15

Renumita actriță, regizoare și scenaristă franceză Emmanuelle Bercot vine pentru prima dată în România, în deschiderea Les Films de Cannes à Bucarest (23 – 29 octombrie), pentru a-și prezenta filmul La Tête haute, același care a deschis festivalul de pe Coasta de Azur.