GALERIE FOTO Aristoteles Workshop 2013, ultima strigare! Doar 5 zile până la data limită a înscrierilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/galerie-foto-aristoteles-workshop-2013-ultima-strigare-doar-5-zile-pana-la-data-limita-a-inscrierilor/

Au mai rămas doar cinci zile disponibile pentru înscrierea la ediţia a opta a atelierului de film documentar Aristoteles Workshop 2013.

Un articol de Andrada Văsii|26 iunie 2013

Au mai rămas doar cinci zile disponibile pentru înscrierea la ediţia a opta a atelierului de film documentar Aristoteles Workshop 2013.

Ediţie din acest an se va desfăşura în satul Vama din Bucovina (județul Suceava), între 22 august – 22 septembrie. Data limită a înscrierilor, 30 iunie.

Ca de obicei, sunt aşteptaţi să se înscrie la acest atelier atât regizori, cât şi operatori şi editori! Cei 12 studenţi participanţi vor forma echipe de tip regizor+operator+editor, aşadar, de reţinut că toate cele trei poziţii sunt importante în procesul de realizare a unui film documentar.

În orice alt context, dacă ai cere unui realizator de film să facă un documentar în cinci săptămâni, pornind de la zero, ar râde de tine. Cred că în cazul Aristoteles Workshop contează mult și atmosfera: participanții mănâncă, dorm și lucrează sub același acoperiș, departe de casă, iar asta îi face să fie foarte motivați și să se concentreze doar pe filmul lor și pe modul în care îl pot face mai bun, fără să fie distrași de lumea de afară. Tinerii aceștia sunt într-un adevărat «cantonament» de film.

Tania Rakhmanova,

Regizor, tutor AW

Experţii AW 2013 vor fi cineaştii Tania Rakhmanova şi Jeroen Berkvens, regizori şi producători consacraţi ai filmului documentar internaţional. Cei doi tutori vor fi regizorii Rafi Pitts şi John Appel.

Un atelier cu tradiție și filme selecționate

Aristoteles Workshop (AW) este un atelier anual de film documentar în care profesioniști ai industriei filmului european îndrumă 12 tineri din Europa Centrală și de Est în crearea propriului documentar de 30 de minute.

În ultimii 7 ani, filmele produse de AW au fost selecționate și premiate la festivaluri de prestigiu: Cannes, Locarno, Leipzig, Nyon, IDFA Amsterdam, Namur, Montpellier, Sarajevo, Trieste etc.

Ceea ce mă interesează pe mine în acest demers tutorial este să-mi dau seama ceea ce vor ei şi ceea ce le place lor, studenţilor, şi apoi cum exprimă asta. Încerc tot timpul să nu favorizez pe nici unul în mod special pentru că, sincer, îmi place să lucrez cu fiecare dintre ei. Oamenii sunt foarte diferiţi şi asta e bine. Nu există «el e mai bun» sau «celălalt e mai slab». Rolul meu este să încurajez viziunea personală a fiecăruia, să aibă propria amprentă în tot ceea ce fac.

Rafi Pitts,

Tutor AW

Susținut de Canalul ARTE/France, alături de Centrul Național al Cinematografiei, programul oferă participanţilor un triplu beneficiu: 1) să înveţe, 2) să producă un film, 3) să fie promovaţi ca cineaști.

AW 2013 – producție și post-producție

Data limită a înscrierilor pentru ediţia a opta a atelierului este 30 iunie. Toţi cei care aplică până la această dată vor fi notificaţi de primirea dosarelor. Cei selectaţi ca admişi vor fi anunţaţi via email până pe 10 iulie şi va trebui să confirme, la rândul lor, participarea până pe 20 iulie.

Taxa de participare la cursurile Aristoteles Workshop este de 500 EUR. Suma acoperă cazarea şi masa în locaţie (Vama, judeţul Suceava), precum şi accesul la echipamentele de producţie şi post-producţie, pe toată perioada atelierului.

Participanților li se asigură echipamente high-end pentru producţie şi post-producţie, filmele lor urmând să fie promovate ulterior către festivaluri de film şi reţele de televiziune din lumea întreagă.

Info:

Pagina de Facebook a Aristoteles Workshop

Site oficial Aristoteles Workshop

Site-ul oficial al Festivalului de Film Documentar de la Amsterdam

Foto credit: pascal LeSegratin, Aristoteles Workshop, IDFA

13
/10
/20

Expoziția-fenomen „Woman Unchained“ by Irina Greciuhina, care-a fost deschisă timp de o lună în spațiul expozițional Arbor.art.room, perioadă în care s-a bucurat de un imens succes, s-a închis în „real“, dar iubitorii de frumos mai au o șansă să contemple „Cina cea de taină“ cu femei și alte lucrări care i-au încântat pe bucureșteni în această perioadă.

12
/10
/20

Maria Orosan-Telea condensează în spațiul Kunsthalle Bega Box sub numele Later Edit 13 evenimente cuprinse în programul „Draft” - un program curatorial despre proiecte artistice în stadiu de idee, parțial realizate sau replicabile la scară mai mare, desfășurat din 2018 în Biblioteca Pavilion din Timișoara.

05
/10
/20

O expoziție de fotografie, proiecții de filme, teatru, recital de saxofon – programul Institutului Cervantes din București pentru luna octombrie include o serie de evenimente artistice care evidențiază creativitatea și caracterul inovator al mediului artistic de limbă spaniolă, o formă de a marca Ziua Națională a Spaniei, celebrată pe 12 octombrie. Totodată, octombrie înseamnă și reluarea activităților cu prezență la sediul instituției, din Bulevardul Regina Elisabeta 38.

01
/10
/20

În ciuda restricțiilor contextului pandemic, 32.405 de persoane au participat la ediția a 7-a Art Safari, finalizată duminică noapte, probabil cel mai mare eveniment dedicat artei în România, unic ca amploare, concept și structură. Muzeul temporar, deschis pentru două săptămâni, de data aceasta în Victoria Tower, a ocupat cu artă o suprafață de 6.000 de metri pătrați și a găzduit 800 de opere în valoare totală de peste 12 milioane de euro.

28
/09
/20

Când arta devine o formă de a pătrunde dincolo de vizibil, în adâncurile nevăzute ale ființei, artistul accede la o conectare profundă cu el însuși prin accesarea părților nevăzută ale Sinelui. Creația capătă un substrat mult mai profund, iar artistul devine mai mult decât un simplu imitator al conținutului realității. Cel care lasă emoția să se manifeste pe pânză, invită privitorul spre expresivități și trăiri care compun un întreg ansamblu de stări ale creatorului.

24
/09
/20

Fundația Calea Victoriei aduce o mulțime de noutăți în programul de cursuri online al lunii octombrie, ca să te bucuri de seri reușite și energizante. Istorie și artă urbană, dicție și cetăți medievale, negociere și literatură sau comedie sunt doar câteva posibilități.

10
/09
/20

Ca o încununare a stilurilor arhitecturale neogotic, romantic şi neobaroc, Palatul din centrul Iașilor, conceput în spiritul palatelor comunale din Europa de Vest, priveşte semeţ în fiecare zi peste orizonturile capitalei culturale a Moldovei. Palatul a fost construit între anii 1906-1925 de către arhitectul Ion. D. Berindey, având suprafața totală de 34.236,35 mp.

Pagina 3 din 5912345...102030...Ultima »