GALERIE FOTO Iaacovi şi Leidental – măştile fericirii
https://www.ziarulmetropolis.ro/galerie-foto-iaacovi-si-leidental-mastile-fericirii/

Vineri seara puteţi vedea pe scena de la Godot Café Teatru ,,Iaacovi si Leidental” de Hanoch Levin, un spectacol de licenţă UNATC, secţia regie.

Un articol de Andrada Văsii|26 august 2013

Vineri seara puteți vedea pe scena de la Godot Café Teatru „Iaacovi şi Leidental” de Hanoch Levin, un spectacol de licenţă UNATC, secția regie. Profesorii coordonatori  sunt conf. univ. dr. Felix Alexa şi conf. univ. dr. Ion Mircioagă.

Tânărul Andrei Raicu este un regizor plin de creativitate și reușește să facă un spectacol complex. În sprijinul său vine scenografia impresionantă prin simplitate, cât și prin forța de sugestie. Jocul de lumini și umbre trimite spectatorul în căutarea propriei umbre, în căutarea unor răspunsuri existențiale. Umbrele din spatele pânzei par a fi un alter-ego, iar scările pe care le urcă cele trei personaje drumul parcurs în căutarea fericirii. Uneori acest drum este greșit, apar obstacole sau personajul este ținut în loc.

Actorii Ionuț Niculae, Eduard Cîrlan și Alina Badea compun colțurile unui triunghi amoros în interiorul căruia se țese miza fericirii fiecăruia. Suprinzătoare este naturalețea cu care acești tineri absolvenți reușesc să redea felii de viață, să transforme în prezențe vii personajele.

Iaacovici si Leidental

Textul lui Hanoch Levin amintește de „Așteptându-l pe Godot” al lui Samuel Beckett, iar cuplul Iaacovi – Leidental este imaginea neputinței de a găsi fericirea, de a trăi în singurătate și de a dărâma zidurile propriei conștiințe. Încă din prima scenă, așteptarea este susținută vizual de fumul care se ridică alene din țigară și de zâmbetul ciudat al personajului, care pare să aibă luciri de nebunie în privire.

Sinopsis

Un spectacol care nu numai că spune o poveste, dar care pune şi întrebări. Şi nu întrebări existenţiale de tipul celor menite să te facă să te simţi profund, ci întrebări care te fac să te simţi om. Fără clişee, fără happy-end. „Ce să-i spuuun?” se întreabă Iaacovi când se află la masă cu o femeie pe care o place şi pe care de-abia a cunoscut-o. Este o scenă despre neputinţa de a-i vorbi unei persoane pe care o iubeşti.

Iaacovici si Leidental 2

Ideile unui spectacol: căsătoria cu un necunoscut din dorinţă de afirmare a propriei sexualităţi; remodelarea propriei identităţi în femeie fatală, pentru a ascunde o femeie copleşită de singurătate, al cărei singur companion este perna. Întrebări: cum fac să-l vrăjesc pe bărbatul ăsta pe care de-abia l-am cunoscut? Cum îl fac să fie dependent de mine? Cum fac să nu mă mai plictisesc? Cum fac să nu mai fiu nefericit? A fi. Acesta e răspunsul.

Iaacovici si Leidental 3

Info:

Iaacovi si Leidental, de Hanoch Levin

30.08.2013, ora 19.00, Godot Cafe Teatru

Spectacol de licenţă regie, prof. coordonatori conf. univ. dr. Felix Alexa şi conf. univ.dr. Ion Mircioagă

Cu: Ionuţ Niculae, Eduard Cîrlan, Alina Badea

Regia: Andrei Raicu

Scenografia: Marian-Claudiu Bortan

Mişcare scenică: Andreea Belu

Muzica: Alex Halka şi Vlaicu Golcea

Light design: Cristi Niculescu şi Paul Zamfir

Durata: 1h 40

Informații și rezervări: Tel: 021.31.61.682/ 0736.414.244 (L-D 12.00-19.00)
E-mail: [email protected] (L – V 12.00 – 19.00)

Foto credit: Elena Simion

 

01
/03
/14

Danuta Wałęsa, soţia fostului lider legendar al Solidarităţii Lech Wałęsa, autoarea cărţii autobiografice "Visuri şi taine", şi scriitorii Andrzej Stasiuk şi Olga Tokarczuk se numără printre invitaţii Salonului de Carte Bookfest 2014, care se va desfăşura între 28 mai şi 1 iunie, la Romexpo.

28
/02
/14

La prima vedere, am putea gândi că este o nepotrivire: cum ar putea să sune arii franceze cu un peruan, Simfonia Alpilor cu o orchestră japoneză şi simfoniile lui Robert Schumann cu dirijorul Yannick Nezet Seguin decât, să spunem, nepotrivit? În 3 martie se lansează la nivel internaţional aceste albume semnate de extra-europeni care oferă însă versiuni de referinţă pentru repertoriul european.

28
/02
/14

Sâmbăta, 1 Martie, “de la orele 19 si ceva, spre 20.00, cant despre urzici patimase, spanac inrourat de sentimente, loboda cu inima, soare instabil, mugurasi, depresie, anxietate...”, spune Maria Raducanu, care vă invită să o vedeţi şi să o ascultaţi pe scena Teatrului de Artă Bucureşti.

28
/02
/14

Din cartea scrisă de soţia sa, Romola de Pulszki, aflăm că marele balerin rus s-a născut la 28 februarie 1890, la Kiev, oraşul cu patru sute de biserici, într-o familie de dansatori de origine poloneză.

28
/02
/14

ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 28 februarie s–a născut scriitorul şi filozoful Mircea Eliade? După terminarea învățămîntului primar la școala de pe strada Mîntuleasa, Eliade devine elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arșavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica și Barbu Brezianu.Devine interesat de științele naturii și de chimie, ca și de occultism, și a scris piese scurte pe subiecte entomologice. În ciuda tatălui său care era îngrijorat de faptul că-și pune în pericol vederea și așa slabă, Eliade citește cu pasiune şi învăță, fără profesor, italiana și engleza, apucându-se să studize în acelaşi timp persana și ebraica. Opera completă a lui Mircea Eliade cuprinde peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.

27
/02
/14

Anul 2013 a fost considerat bun pentru cinematografia de calitate. Iar asta se vede, parţial, în nominalizările la premiile Oscar 2014, dar şi prin filmele care au fost ocolite. Câştigătorii vor fi anunţaţi în noaptea de 2 spre 3 martie.

27
/02
/14

Asist la o lecție de profesionalism artistic, ce seamănă prea puțin cu o repetiție, fiind mai degrabă un concert în toată regula, fără lumini și public. Artistul este Ștefan Bănică. Alături de el sunt cele două trupe ale sale, The 50`s şi Rock n roll band, iar repetiţiile sunt dedicate concertelor sale acustice, din data de 7 și 8 martie, de la Circul Globus.

27
/02
/14

Februarie 2014. Zi frumoasă de iarnă nedefinită. Pași adunându-se în sala ce avea să devină pentru aproape două zile cuib de gânduri și rânduri. Și muzică plină de tumult, pasiune și îndemn către meditație. Întrebări și lacrimi.

27
/02
/14

Iris Spiridon mai scoate o piesă de excepție din cufărul cu păpuși vechi. Spectatorii pătrund ȋn sală ca printr-o oglindă fermecată, ȋn toiul unei ședințe de spiritism. Trei tinere ȋn rochii negre invocă spiritul uneia dintre cele mai controversate figuri feminine ale secolului XX.