GALERIE FOTO Mini-turneul teatrului Koper aduce spectacolul „Cenuşăreasa şi eu“ pe scena de la ArCub
https://www.ziarulmetropolis.ro/galerie-foto-mini-turneul-teatrului-koper-aduce-spectacolul-cenusareasa-si-eu-pe-scena-de-la-arcub/

Ambasada Republicii Slovenia la Bucureşti, organizează un mini-turneu al Teatrului Koper, cu două reprezentaţii ale musicalului „Cenuşăreasa şi eu“.

Un articol de Andrada Văsii|5 iunie 2013

Ambasada Republicii Slovenia la Bucureşti, în colaborare cu Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti – ArCuB şi cu Primăria Municipiului Giurgiu, organizează un mini-turneu al Teatrului Koper, cu două reprezentaţii ale musicalului „Cenuşăreasa şi eu“.

Regia este semnată de Katja Pegan, muzica de Patrik Greblo iar costumele de Ana Matijević.

Spectacolul se adresează tuturor celor pentru care basmele, mai ales cele însoţite de muzică şi de balet, sunt un prilej de desfătare. Spre deosebire de eroina binecunoscutei poveşti a fraţilor Grimm, eroina din spectacolul Katjei Pegan nu este mulţumită de alesul inimii sale.

Odată ajunsă la faimosul bal de la Curte, Cenuşăreasa, pe care zâna o ajutase să devină „cea mai nurlie“, descoperă că fiul împăratului este un adevărat tiran şi că locul ei nu este alături de un prinţ hain şi bădăran. Aşa că o roagă pe zână să-i „scoată din pălărie“ un flăcău obişnuit, care să-şi arate dragostea prin gesturi simple – făcându-i, de pildă, un compot. Mesajul poveştii este că alesul sau aleasa inimii noastre nu se află în palate, ci chiar lângă noi, aşteptând să-i vedem… Şi că orice poveste poate fi spusă sau înţeleasă diferit.

Această viziune modernă a Cenuşăresei va fi dezvăluită publicului românesc mai întâi astăzi, la orele 19.00, la sala ArCuB, str. Batiştei nr.14, Bucureşti. A doua reprezentaţie din cadrul turneului Teatrului Koper va avea loc în seara următoare, vineri 7 iunie 2013, la ora 19.30 la Ateneul« Nicolae Bălcescu», str. Episcopiei 27, la Giurgiu.

În ambele seri intrarea este liberă. Spectacolul se joacă în limba slovenă, cu supratitrare în limba română. Traducerea textului a fost realizată de Eva Catrinescu.

Foto credit: ArCuB

20
/02
/17

Profesorul universitar Jean-Pierre Sirois-Trahan a descoperit în arhivele Centrului Naţional al Cinematografiei din Canada un film alb-negru care l-ar reprezenta pe scriitorul francez Marcel Proust, literatul considerând că montajul este singurul existent care îl înfăţişează pe scriitor.

20
/02
/17

Ca o invitație la reflecție și empatie, BIEFF supune dezbaterii ideile preconcepute legate de corpul uman – de prezentarea, reprezentarea și auto-reprezentarea lui – atrăgând atenția asupra complexelor implicații socio-politice ale identității. Popularele programe tematice dedicate corpului și performance-ului revin și anul acesta la BIEFF între 28 martie și 2 aprilie.

20
/02
/17

„Întotdeauna mi-am dorit să fiu o persoană mai bună ziua următoare decât am fost cu o zi în urmă.” – Sidney Poitier . Actorul din „Guess Who's Coming to Dinner” / Ghici cine vine la cină (1967) este primul artist de culoare distins cu un premiu Oscar. S-a născut la 20 februarie 1927, în timpul unei călătorii pe mare, pe care o făceau părinții săi dinspre insula natală, Cat Island, Bahamas către Miami, Florida, unde mergeau să vândă produsele de la fermă.

19
/02
/17

Singurul film românesc aflat anul acesta în competiţia oficială a celei de-a 67-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, lungmetrajul ,,Ana, mon amour”, regizat de Călin Peter Netzer, a primit sâmbătă seara premiul ,,Ursul de Argint” pentru ,,Contribuţie Artistică Deosebită în Cinematografie”, distincţie acordată Danei Bunescu pentru montajul filmului.

17
/02
/17

CRONICĂ DE FILM Inspirat dintr-un roman de autoficţiune al lui Cezar Paul-Bădescu, „Ana, mon amour”, noul film al lui Călin Peter Netzer, prezentat în Competiţia Festivalului de la Berlin, încearcă să reia reţeta stilistică de mare succes din „Poziţia copilului”, însă rezultatul este modest.

17
/02
/17

În această seară, echipa filmului ,,Ana, mon amour”, în frunte cu regizorul Călin Peter Netzer, actorii Diana Cavallioti şi Mircea Postelnicu, producătoarea Oana Iancu şi directorul de imagine Andrei Butică, a păşit pe covorul roşu al Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Filmul, care a rulat în premieră mondială la Berlinale Palast, de la ora 19.00, va putea fi vizionat pe marile ecrane din România cu începere din 3 martie.

17
/02
/17

Cu prilejul „Zilei Brâncuși ” care se sărbătorește la nivel național în fiecare an, la 19 februarie, MNAR prezintă în perioada 19-26 februarie 2017 o selecție de fotografii-document care surprind pe de o parte etapele instalării Coloanei Infinitului la Târgu-Jiu și pe de altă parte atmosfera atelierului parizian al lui Constantin Brâncuși care, în unele imagini, apare alături de sculpturile sale.

17
/02
/17

DaKINO 26 demarează miercuri, 1 martie 2017, la Cinema PRO, cu proiecția în premieră în România a filmului Manchester by The Sea (6 nominalizări la Premiile Oscar 2017), cu Casey Affleck și Michelle Williams în rolurile principale. Festivalul Internațional de Film DaKINO, ediția a 26-a, va avea loc în perioada 1-5 martie 2017 la Cinema Pro, Studioul Horia Bernea — Cinema Muzeul Țăranului și ARCUB.

17
/02
/17

O cărticică scrisă în 1943 de Antoine de Saint-Exupery, pasionat aviator, autor de cărţi de aventuri şi amintiri, reporter de război, avea să devină cea mai celebră operă literară de limbă franceză din secolul XX şi să creeze un simbol cu valoare de cult. După succesul înregistrat la Cluj Napoca si Brașov, unde s-au jucat cate doua reprezentații cu casa închisă, "Micul Print" pornește mai departe în călătorie, oprindu-se si la Alba Iulia și Sibiu.

17
/02
/17

Regizorul finlandez Aki Kaurismaki a anunțat joi, în cadrul Festivalului de Film de la Berlin, că a decis să renunțe la activitatea cinematografică. Apreciatul cineast are șanse mari să obțină Ursul de Aur cu pelicula sa din competiție, pelicula ''The Other Side of Hope''. ''Sunt obosit. Vreau să încep să îmi trăiesc viața mea, în sfârșit'', a explicat regizorul de 59 de ani.

17
/02
/17

Într-o zi de 17 februarie avea loc, la Milano, premiera mondială a operei "Madame Butterfly" de Puccini. Tot într-o zi de 17 februarie încetau din viață Giordano Bruno (susţinător al teoriei coperniciene conform căreia Pământul şi celelalte planete se rotesc în jurul Soarelui şi în jurul propriilor axe) și celebrul dramaturg francez Moliere (Jean Baptiste Poquelin).

16
/02
/17

Disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub, "Fraţii Dabija", în regia lui Cătălin Drăghici, este un documentar experiment de o oră prezentat prima dată în 2015 în câteva festivaluri (Montreal, Astra Sibiu).