GALERIE FOTO Muzicalul „Domnul Swedenborg vrea să viseze“, în regia lui Mihai Măniuţiu, va avea premiera la Iaşi
https://www.ziarulmetropolis.ro/galerie-foto-muzicalul-domnul-swedenborg-vrea-sa-viseze-in-regia-lui-mihai-maniutiu-va-avea-premiera-la-iasi/

Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi va găzdui premiera muzicalului „Domnul Swedenborg vrea să viseze“ după un scenariu dramatic de Mihai Măniuţiu, pe 28 şi pe 30 aprilie, începând cu ora 19.00.

Un articol de Andrada Văsii|25 aprilie 2013

Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ Iaşi va găzdui premiera muzicalului „Domnul Swedenborg vrea să viseze“ după un scenariu dramatic de Mihai Măniuțiu. Evenimentul va avea loc pe 28 şi pe 30 aprilie, începând cu ora 19.00.

Din distribuția spectacolului fac parte: Radu Ghilaș, Cosmin Maxim, Doru Aftanasiu, Tatiana Ionesi, Oana Sandu, Livia Iorga, Diana Roman, Loredana Cosovanu, Daniela Tocari, Cristina Florea și Alina Mîndru.

Regia producției „Domnul Swedenborg vrea să viseze“ a fost semnată de către Mihai Măniuțiu.

Drama postmodernă, teatrul postdramatic forţează spectatorul să asambleze singur semnele care fabrică sens. Convenţiile scenice sunt depăşite şi se alcătuieşte un dispozitiv care pune laolaltă dansul, artele plastice, muzica, noile tehnologii. Scena nu mai constituie suportul reprezentării unui text şi devine autonomă, este ea însăşi un eveniment.

 

Foto credit: Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ Iaşi

29
/09
/16

Din 1 octombrie și până în 31 octombrie, “Ascultă 5 minute de muzica clasica” în spaţii neconvenţionale - hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee - graţie unui proiect Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat exclusiv muzicii clasice şi de jazz. Din 10 octombrie până la finalul anului școlar, „Ascultă 5 minute de muzică clasică” din nou, și în școlile din România.

26
/09
/16

Seria concertelor Twin Arts continuă în această toamnă cu 5 concerte ce se anunță spectaculoase. Primul invitat este maestrul tunisian al oud-ului, Dhafer Youssef, care se întoarce în România într-o formulă nouă, alături de care își va prezenta proaspătul disc Diwan of beauty and odd, scos pe piață în data de 16 septembrie.

26
/09
/16

Decesul prematur al îndrăgitului muzician şi actor Ioan Gyuri Pascu a întristat comunitatea artistică românească. “A fost un artist care semăna numai cu el însuși” - Dorel Vișan, „Era un om special, un artist aparte. Avea un suflet de copil (...)” – Monica Anghel, „Rămas bun, prietene. Dumnezeu să te odihnească în pace” - George Ivașcu. Ioan Gyuri Pascu a murit în această dimineață, la vârsta de 55 de ani, în urma unui stop cardiorespirator.

26
/09
/16

Ediția 2016 a Concursului Internațional "George Enescu" s-a încheiat duminică seara, la Ateneul Român, cu finala Secțiunii de Pian câștigată de tânăra solistă de 23 de ani Victoria Vassilenko (Bulgaria). Printre câştigători s-au aflat tineri soliști din Coreea de Sud, SUA, China, Italia și Bulgaria

26
/09
/16

Actorul Ioan Gyuri Pascu, fost membru al trupei Divertis, a murit, în această dimineaţă, la vârsta de 55 de ani, în urma unui infarct. Actorul se retrăsese din viaţa artistică din cauza problemelor de sănătate.

23
/09
/16

În avanpremiera deschiderii stagiunii 2016-2017 a Orchestrelor și Corurilor Radio România, pe 7 octombrie, de la ora 19:00, pe scena Sălii Radio din București, Societatea Română de Radiodifuziune, Orchestrele și Corurile Radio România, creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București și Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură prezintă Gala Aniversară „LEONTINA VĂDUVA 30”.

23
/09
/16

Publicul bucureştean e invitat să descopere arta viitorului, între 28 septembrie şi 1 octombrie. Peste 60 de artişti din 8 ţări vor fi prezenți pe scenele de la Cinema Elvira Popescu, The Ark, ARCUB Gabroveni, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Muzeul Naţional George Enescu pentru 4 seri de spectacole inedite.

21
/09
/16

“Poezia este doar dovada vieţii. Dacă viaţa arde bine, poezia este cenuşa.” - Leonard Cohen. Unul dintre cei mai iubiţi şi aclamaţi artişti ai momentului împlineşte, astăzi, 82 de ani.

20
/09
/16

Violonista Gyehee Kimdin Coreea de Sud, în vârstă de 23 de ani, a câștigat Premiul I al Secțiunii Vioară a Concursului Internațional George Enescu 2016, la sfârșitul unei Finale în care a interpretat Concertul pentru vioară în Re Major op.35 de Ceaikovski, acompaniată de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Christoph Poppen.

16
/09
/16

Sâmbătă, 17 septembrie, de la ora 18.40, la TVR 2 (şi în simulcast la TVR HD şi online la TVR+), melomanii sunt invitaţi să urmărească “Sommernachtskonzert” - evenimentul cultural al verii orgnizat la fiecare sfărşit al lunii mai în aer liber, în impresionanta grădină a Palatului Schönbrunn.

16
/09
/16

Punctul culminant al Turneului Vioara lui George Enescu, organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media, ce are loc în perioada în perioada 9 septembrie-1 octombrie 2016, este momentul sosirii la București, unde vor avea loc două concerte excepționale. Până acum, cei doi muzicieni, violonistul Gabriel Croitoru și pianistul Horia Mihail, au dus muzica de calitate în mai multe localități urbane și rurale din Transilvania, Constanța, Olt și Dâmbovița.

15
/09
/16

“Nu poţi educa publicul printr-un concert sau prin cinci. Este nevoie de acţiuni complexe şi constante.” - Alexandru Tomescu. Cel mai bine vândut și mai căutat instrumentist din România, violonistul Alexandru Tomescu împlinește, astăzi, 40 de ani. Este suficient ca numele său să apară pe un afiş pentru ca biletele să se epuizeze cu zile întregi înainte de evenimentul respectiv.

14
/09
/16

Zlatomir Fung, din Statele Unite ale Americii, în vârsta de 17 ani, a câștigat Premiul I al Secțiunii Violoncel a Concursului Internațional George Enescu 2016, la sfârșitul unei finale cu ovații, în care a interpretat, la Ateneul Român, Simfonia Concertantă Op.8 de George Enescu, acompaniat de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Alexandre Bloch.