GALERIE FOTO Teatrul de proiecte din Câmpina va purta numele lui Mircea Albulescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/galerie-foto-teatrul-de-proiecte-din-campina-va-purta-numele-lui-mircea-albulescu/

Teatrul Metropolis din Bucureşti a dus la Câmpina spectacolul „Bădăranii“, în regia lui Dan Tudor, pentru a marca un moment important din scurta istorie a teatrului din oraş. Începând de săptămâna trecută, Teatrul Proiect Câmpina poartă numele marelui actor Mircea Albulescu.

Un articol de Corina Vladov|17 iunie 2013

Teatrul Metropolis din Bucureşti a dus la Câmpina spectacolul „Bădăranii“, în regia lui Dan Tudor, pentru a marca un moment important din scurta istorie a teatrului din oraş. Începând de săptămâna trecută, Teatrul Proiect Câmpina poartă numele marelui actor Mircea Albulescu.

După ce au jucat în „Bădăranii“, actorii Costel Constantin, Gheorghe Visu, Eusebiu Ştefănescu, Adriana Trandafir şi Cecilia Bârbora au trecut, pe scenă, în spatele lui Mircea Albulescu, pentru a-l aplauda. La finalul spectacolului, directorul teatrului de proiecte din Câmpina i-a înmânat lui Mircea Albulescu o diplomă de onoare.

„Meseria mea de bază este emoţia. De şase decenii şi mai bine, cu asta mă îndeletnicesc. Trebuie să fac o mărturisire mai neobişnuită. Nu am avut niciodată, dar niciodată, emoţii atât de mari. Au fost ele peste vreo 60 de filme, peste nu ştiu câte spectacole de teatru… Astă seară a fost o bucurie a noastră, a actorilor, şi printre actori se află şi acest om care a avut bunăvoinţa să dea acestui teatru numele meu. Vă poftesc cât mai des să veniţi şi să ne vedeţi cât se poate. Vă urez la mari şi multe spectacole pe scena acestui teatru care, asta e, se numeşte «Mircea Albulescu», a spus actorul, pentru VP TV.

Citiţi şi: VIDEO Mircea Albulescu neagă zvonurile că s-ar retrage şi spune că va juca toată viaţa

Un cadou pentru Albulescu, de ziua lui Dan Tudor

Adrian Dochia, directorul Teatrului „Mircea Albulescu“ a spus că este o onoare pentru el şi se bucură că o idee care acum un an şi jumătate părea un vis, a devenit realitate. „Am pornit într-o acţiune nebunească să înfiinţăm un teatru şi se pare că acest lucru s-a întâmplat şi dacă vom fi perseverenţi, teatrul din Câmpina va câştiga tradiţie“.

În aceeaşi seară, regizorul Dan Tudor şi-a sărbătorit ziua de naştere. „Mi se pare minunat ca de ziua mea să-i fac cel mai frumos cadou profesorului meu, adică celui fără de care nu aş fi călcat niciodată pe scena unui teatru“.

24
/10
/14

Centrul de Studii Româno-Japoneze "Angela Hondru" vă invită sâmbătă, 25 octombrie, la ora 19:00, în Aula Magna a Universității Româno-Americane la un concert și o prezentare de muzică tradițională japoneză, susținute de Prof. Takeshi Yamakawa, Dna. Kazuko Yanase și Dna. Hiroko Yamamoto. Instrumentele folosite vor fi shakuhachi, koto și shamisen. 

24
/10
/14

O primă „Întâlnire a teatrelor municipale din România” a avut loc recent la Turda, în cadrul celei de-a treia ediții a Festivalului de Teatru și Arte Performative „Teatru pe Drumul Sării” (16-19 octombrie), organizat de Teatrul „Aureliu Manea”.

24
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Pentru un film care se vrea o comedie de succes, „Cuscrii”, de Radu Potcoavă, mizează prea puţin pe regie şi prea mult pe reflexele actorilor. Însă nici potenţialul comic al interpreţilor nu este fructificat la un nivel satisfăcător, din cauza scenariului rudimentar și a execuției lipsite de creativitate.

24
/10
/14

Ștefan Tarara, laureat cu premiul I la Concursul Internațional George Enescu, secțiunea vioară va concerta vineri, 31 octombrie 2014, de la ora 19.00, în sala de spectacole a Colegiului de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi. La pupitrul Orchestrei Simfonice se va afla dirijorul Cristian Lupeș.

24
/10
/14

„- Dacă ai putea să-ţi vezi faţa şi mişcările. Ce lene ţi-e să trăieşti! Doamne, ce lene! [...] - Cred, Ivan Petrovici, că noi suntem atât de buni prieteni, fiindcă amândoi suntem aşa de plictisiţi şi de plicticoşi...” (dialog între Elena Andreevna şi Ivan Petrovici în „Unchiul Vanea” de A. P. Cehov). Unchiul Vanea de A. P. Cehov, în regia lui Yuri Kordonsky; luni, 27 octombrie, la TVR 2, TVR HD şi online pe TVRplus.ro

24
/10
/14

Actrița Jacqueline Bisset, care joacă rolul soției fostului șef al FMI Dominique Strauss-Kahn, în controversatul Welcome to New York, al lui Abel Ferrara, se va întâlni cu spectatorii din București după proiecția specială a filmului din această seară, de la ora 22.00, la Cinema Elvira Popescu.

24
/10
/14

După premiera oficială de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din 5 octombrie și reprezentaţia specială din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, spectacolul „Oidip”, în regia lui Silviu Purcărete, va avea două reprezentaţii la Teatrul Bulandra (Sala Toma Caragiu): miercuri, 29 octombrie, ora 21:00 şi joi, 30 octombrie, ora 18:00.