GALERIE FOTO Unul dintre cei mai bine cotaţi regizori europeni, Eimuntas Nekrošius, revine în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/galerie-foto-unul-dintre-cei-mai-bine-cotati-regizori-europeni-eimuntas-nekrosius-revine-in-romania/

Eimuntas Nekrošius revine la Sibiu, în cadrul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru ce va avea loc în perioada 7 – 16 iunie 2013.

Un articol de Andrada Văsii|30 aprilie 2013

Eimuntas Nekrošius revine la Sibiu, în cadrul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru (7 – 16 iunie 2013).

Câştigător al trei Premii Ubu pentru Teatru, regizorul lituanian Eimuntas Nekrošius prezintă în premieră naţională la Sibiu cea mai nouă producţie a companiei sale – spectacolul „Divina Comedie“ după Dante Alighieri. Regizorul despre care Arthur Miller spunea că este „un fel de geniu“ creează o lume fascinantă printr-o teatralitate ce pune accent pe folosirea poetică a imaginii şi a sunetului.

Călătoria lui Dante: transformarea

Nekrošius transformă călătoria lui Dante prin Infern, Purgatoriu şi Paradis, în căutarea frumoasei Beatrice, într-o redescoperire a iubirii prin cele mai ascunse colţuri ale sufletului uman. Rolul principal din acest spectacol este interpretat de actorul Rolandas Kazalaz, care îl portretizează pe Dante ca pe un personaj senzual, pasional, ce nu acceptă să piardă. Acesta aleargă după Beatrice în Infern, pentru că „iadul este oriunde fără ea“.

Fondatorul trupei Meno Fortas

Regizorul şi fondatorul companiei Meno Fortas, Eimuntas Nekrošius a mai fost prezent în România acum doi ani, în deschiderea celei de-a XVIII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, când a prezentat spectacolul „Idiotul“ la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu.

 „Divina Comedie“ este una din operele de bază ale culturii universale. E posibil să regăsim ceva din ,,Divina Comedie“ în mai toate lucrările marilor autori. Putem să lucrăm la acest text o viaţă întreagă, încercând să înţelegem ceva, cu şansa de a nu reuşi niciodată.

Eimuntas Nekrošius,

regizor

Spectacol în lituaniană

Reprezentaţia de la Sibiu va avea loc duminică, 9 iunie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Biletele vor fi disponibile începând cu prima jumătate a lunii mai, odată cu anunţarea programului de evenimente. Spectacolul este prezentat în limba lituaniană, cu traducere în limba română și engleză și are o durată aproximativă de patru ore şi treizeci de minute, cu două pauze. Spectacolul este produs de Meno Fortas Theatre în parteneriat cu Teatro Pubblico Pugliese Bari, International Stanislavsky Foundation Moscow, Baltic House Festival St. Petersburg şi Lithuanian National Drama Theatre.

Un festival de anvergură

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este cel mai important festival de artele spectacolului din România şi al treilea din Europa ca amploare şi dimensiune. Timp de zece zile, peste 2500 de artişti şi producători din toate colţurile lumii prezintă peste 350 de evenimente ce au loc în 60 de spaţii de joc din Sibiu.

 Info:

,,Divina Comedie“ după Dante Alighieri

Regia: Eimuntas Nekrošius;

Distribuția: Rolandas Kazlas, Vaidas Vilius, Ieva Triškauskaitė, Remigijus Vilkaitis, Paulius Markevičius, Audronis Rūkas, Marija Petravičiūtė, Julija Šatkauskaitė, Beata Tiškevič, Milda Noreikaitė, Jurgita Jurkutė, Darius Petrovskis, Simonas Dovidauskas, Vygandas Vadeiša, Pijus Ganusauskas, Justas Valinskas.

Foto credit: Meno Fortas (Site)

21
/08
/17

„Eu nu am devenit actor, eu m-am născut actor“ - Toma Caragiu; „Eu nu pot să mă despart de scenă“ - Jean Constantin. Într-o zi de 21 august, la diferenţă de doi ani, se năşteau doi dintre cei mai mari actori români.

21
/08
/17

Concertul de închidere al festivalului Vara Magică va avea loc miercuri, 23 august, de la ora 19.30, la Sala Mare a Ateneului Român și va avea în centru Orchestra de Tineret a Olandei (National Youth Orchestra (NJO), Netherland) care va cânta sub bagheta lui Mark Wigglesworth, solist Alexander Sitkovetsky (vioară) un program ce cuprinde Wagner - Uvertura şi Venusberg music din opera Tannhauser (Paris version), Korngold - Concertul pentru vioară şi orchestra, Stravinsky - Petrushka (versiunea 1911).

20
/08
/17

MEMORIA CULTURALĂ Ultimul interviu, ultimul rol în teatru și în film, ultimul Revelion, ultima amintire cu Toma Caragiu, actorul care s-a născut în 21 august 1925 și a murit în plină glorie la cutremurul din 4 martie 1977.

20
/08
/17

Mai sunt câteva zile până la deschiderea ediției aniversare a Festivalului Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD, eveniment în cadrul căruia vor fi prezentate publicului bucureștean peste 40 de spectacole românești, invitate sau în competiție, producții străine, spectacole–lectură și conferințe.