Geo Costiniu, actorul Teatrului Odeon, a murit la vârsta de 63 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/geo-costiniu-actorul-teatrului-odeon-a-murit-la-varsta-de-63-de-ani/

Geo Costiniu, actor al Teatrului Odeon din Capitală, a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 63 de ani.

Un articol de Corina Vladov|12 noiembrie 2013

Geo Costiniu, actor al Teatrului Odeon din Capitală, a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 63 de ani.

Reprezentanţii Teatrului Odeon au declarat pentru Mediafax că actorul Geo Costiniu va fi înmormântat sâmbătă, la Cimitirul Străuleşti 2.

Dorina Lazăr, directoarea Teatrului Odeon, a spus că Geo Costiniu a fost un mare artist, un om bun şi un coleg minunat. „Era suferind. A fost un mare artist, un om bun şi un coleg minunat, care s-a îmbolnăvit. (…) A murit săptămâna trecută Dana Comnea, la New York, şi acum moare Geo Costiniu. Sunt foarte mâhnită. Era un coleg minunat şi uite că boala l-a învins”.

Ion Dichiseanu a declarat pentru Mediafax că actorul Geo Costiniu a fost „un om plin de talent, cu un farmec deosebit” şi cu „o priză enormă la public”.

„L-am cunoscut ca actor. Un om plin de talent, cu un farmec deosebit şi cu o priză enormă la public. Era un om tonic, spiritual. (…) Un om plin de farmec”. Acesta a spus că l-a cunoscut pe Geo Costiniu „ca om” în timpul filmărilor pentru pelicula „Neînvinsă-i dragostea”, lansat în 1993. „Un om foarte cald, cu farmec. Îmi pare nespus de rău. Este o pierdere pentru teatrul românesc”, a completat Ion Dichiseanu.

geo costiniu

Actorul Geo Costiniu, pe scena Teatrului Odeon

Geo Costiniu a început să joace în producţii de televiziune încă de la vârsta de 8 ani, fiind considerat un actor foarte talentat, iar la 14-15 ani juca în spectacole la Casa Studenţilor din Bucureşti. În anul IV de facultate, a debutat pe scena Teatrului Bulandra din Capitală, sub îndrumarea regizorului Liviu Ciulei.

După absolvirea facultăţii, unde i-a avut ca profesori pe Dem Rădulescu şi Octavian Cotescu, a fost repartizat la Teatrul Naţional din Iaşi, unde a jucat între anii 1973 – 1974.

Din 1974, a fost actor la Teatrul Giuleşti (actualul Odeon) din Bucureşti, pe scena căruia a interpretat numeroase roluri, în piese celebre, ca „Pălăria Florentină”, „Omul care a văzut moartea”, „Patima roşie”, „Marchizul de Sade”.

A debutat în filme în anul 1972, în pelicula „Paraşutiştii”, de Dinu Cocea. În 1978, joacă în filmul lui Timotei Ursu „Septembrie”, o poveste de dragoste care l-a făcut celebru în rândul spectatorilor.

Printre filmele în care a jucat se numără „Aştept provincia” (1995), „Neînvinsă-i dragostea” (1993), „Patul conjugal” (1993), „Capul de răţoi” (1992), „Întâmplări cu Alexandra” (1989), „De ce are vulpea coadă?” (1988), „Nişte băieţi grozavi” (1987), „Un oaspete la cină” (1987), „Ora zero” (1979).

Foto cu Geo Costiniu – Teatrul Odeon

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;