George Banu premiat de Academia Franceză
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-banu-premiat-de-academia-franceza/

Cunoscutul teatrolog George Banu a primit Marele Premiu al Academiei Franceze, la Paris, în prezenţa filozofului Jean-Luc Marion şi a fostului preşedinte al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing. Premiul i-a fost acordat pentru difuzarea culturii franceze în lume.

Un articol de Petre Ivan|8 decembrie 2014

George Banu (n. 22 iunie 1943, Bucureşti) este profesor de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle, Paris, şi un eseist de reputaţie mondială. George Banu şi-a dedicat opera critică regiei moderne şi figurilor ei exemplare (Brook, Strehler, Grotowski etc).

A făcut parte din echipa de conducere a celebrei reviste “Travail théâtral” şi a fost redactor-şef al revistei “Arta teatrului” (1981‑1988), publicată de Théâtre National de Chaillot, condus pe atunci de Antoine Vitez. A fost director artistic al Academiei Experimentale a Teatrelor în anii 1991‑2000. Ales de trei ori preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, este în prezent preşedinte de onoare al acesteia.

Este, de asemenea, preşedintele Premiului EUROPA pentru teatru. A fost de două ori laureat al UNITER, iar în 2007 a primit Premiul Prometheus pentru întreaga activitate.

Suntem onoraţi că o personalitate ca domnul George Banu a primit Marele Premiu al Academiei Franceze şi îl felicităm din inimă. Suntem onoraţi şi pentru faptul că domnul George Banu este consilier al Teatrului Naţional „Radu Stanca”, al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu şi profesor al Universităţii Lucian Blaga, iar implicarea domniei sale în proiectele pe care le desfăşurăm este întotdeauna o garanţie a excelenţei – Constantin Chiriac, preşedinte al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

În prezent George Banu conduce revista “Alternatives théâtrales” şi coordonează colecţia „Le Temps du théâtre” la Editura Actes Sud.

A primit titlul de Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi româneşti şi europene. A predat în Statele Unite, Canada, China şi a animat evenimente teatrale în diverse capitale ale lumii.

Este membru de onoare al Academiei Române. Este responsabil (alături de Mihaela Tonitza‑Iordache) al reputatei antologii Arta Teatrului şi coordonator al volumelor colective Teatrul de artă, o tradiţie modernă, Repetiţiile şi teatrul reînnoit, De la vorbă la cântec.

În 2013 i-a fost consacrat volumul de studii şi eseuri Călătoriile sau orizontul teatrului, avându-i ca autori, printre alţii, pe Eugenio Barba, Peter Brook, Andrei Şerban, Ariane Mnouchkine, Radu Penciulescu şi Niky Wolcz.

Foto: George Banu – TNRS

20
/05
/24

A 23-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (14-24 iunie 2024, Cluj-Napoca) aduce un omagiu cinematografiei japoneze prin Focus Japonia, un program eclectic care reunește filme de referință din istoria cinemaului, cele mai apreciate producții recente, dar și ateliere și programe speciale.

17
/05
/24

„Furtuna“, spectacolul lui Robert Wilson de la Teatrul Național „Ivan Vazov“ din Sofia, jucat în sala mare a Teatrului Național „Marin Sorescu“ din Craiova, a deschis aseară un festival de elită care se încăpățânează să uimească, să educe, să unească oamenii, de 30 de ani încoace.

16
/05
/24

Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care se va desfășura la Cluj-Napoca, între 14 și 24 iunie.

15
/05
/24

Peste 300 de spectacole de teatru de talie mondială, concerte, parade, ateliere, lansări de carte, instalații, călătorii VR vor împânzi întreg orașul Craiova și împrejurimile, în spații convenționale, dar și în cele mai inedite și neașteptate locuri.

14
/05
/24

Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu” din UNATC „I.L. Caragiale” prezintă vineri, 17 mai, ora 19.00, în Sala Cinema din UNATC, și duminică, 19 mai, ora 20, la cinema Elvire Popesco din București două programe noi de scurtmetraje proaspăt digitizate și remasteriza-te din arhiva universității.

10
/05
/24

Observator cultural – revista care, de 24 de ani, reflectă în paginile sale cele mai importante evenimente literare, artistice, sociale și politice, reprezentând un reper pe scena culturală românească – a ajuns la a XVIII-a ediție a Galei pe care o organizează anual la Teatrul Odeon, în demersul său de a oferi vizibilitate și recunoaștere literaturii române contemporane.

09
/05
/24

Cu ocazia Centenarului Giacomo Puccini, de la a cărui trecere în eternitate se omagiază 100 de ani, Institutul Italian de Cultură, alături de Artexim, organizează la Ateneul Român luni, 13 mai 2024, ora 19:00, Gala Puccini.

08
/05
/24

Echipa Asociației „Albert și zâmbete” este încântată să anunțe „Galeria terapiilor, ediția a treia”, un eveniment unic și inovator dedicat conectării, cunoașterii și inspirației, din credința în șansa copiilor cu nevoi speciale.