Gerard Butler îl sfidează pe 50 Cent în „Frăția Hoților”
https://www.ziarulmetropolis.ro/gerard-butler-il-sfideaza-pe-50-cent-in-fratia-hotilor/

O odisee epică despre infracţionalitatea din Los Angeles, ,,Frăţia Hoţilor” îi aduce împreună pe marile ecrane pe Gerard Butler şi 50 Cent, într-un film plin de acţiune şi adrenalină, care, Începând de astăzi, 19 ianuarie, va putea fi vizionat în premieră în cinematografele din toată ţara.

Un articol de |19 ianuarie 2018

,,Frăţia Hoţilor” urmăreşte vieţile intersectate ale unei brigăzi de elită a Departamentului de Poliţie din L.A. şi activitatea celei mai de succes bande de hoţi din stat, având în vedere că nelegiuiţii plănuiesc jaful aparent imposibil al Băncii Rezervei Federale din centrul oraşului Los Angeles.

Desfăşurându-se în Los Angeles-ul zilelor noastre, oraşul cu cea mai ridicată rată a jafurilor de bănci din lume, filmul foloseşte formula tradiţională “poliţişti şi spărgători”, dându-i un impuls de adrenalină şi estompând graniţele dintre bine şi rău, pentru a crea un thriller tensionat de acţiune care nu este doar un thriller despre un mare jaf, ci şi o dramă psihologică de acţiune.

Filmul explorează dinamica dintre Gerard Butler (Cod Roşu la Casa Albă; 300, Eroii de la Termopile) şi Pablo Schreiber (13 Ore: Soldaţii Secreţi  din Benghazi, Orange Is the New Black), inamici de moarte aflaţi în tabere adverse ale legii care se îndreaptă către o confruntare explozivă.

Povestea filmului ,,Frăţia Hoţilor” oglindeşte lumea în care trăim. Oamenii sunt complecşi, liniile dintre bine şi rău nu sunt atât de bine delimitate pe cât ne-am dori să credem şi, deseori, percepţia asupra binelui şi asupra răului nu e colorată doar în alb şi negru, forţându-ne astfel să ne zbatem în zone de gri în timp ce facem faţă provocărilor vieţii.

Filmul marchează debutul regizoral al scenaristului şi producătorului Christian Gudegast (Cod Roşu la Londra), care foloseşte un scenariu original, bazat pe o poveste scrisă de Gudegast şi Paul Scheuring (Prison Break: The Final Break).

Foto: Frăția Hoților – facebook

08
/12
/13

La doi ani de la dispariţia regizorului Andrei Blaier, TVR 2 îi dedică azi ciclul „Duminica filmului românesc”. Cinefilii români vor putea urmări în această zi două dintre filmele sale reprezentative: „Fapt divers“ (de la ora 14.10) şi „Ilustrate cu flori de câmp“ (de la ora 20.10).

06
/12
/13

12 Years a Slave, regizat de Steve McQueen, a fost desemnat filmul anului 2013 în Topul 10 al revistei Rolling Stone, după ce, marţi, cineastul american a primit, pentru aceeaşi peliculă, titlul de cel mai bun regizor din partea New York Film Critics Circle.

05
/12
/13

CRONICĂ DE FILM „Majordomul”, în regia lui Lee Daniels, este un film croit pe placul Academiei Americane, dar şi al unui public dornic de poveşti motivaţionale. Transpunerea vizuală a scenariului este, însă, cât se poate de convenţională.

04
/12
/13

Lungmetrajele „Poziţia copilului“, de Călin Peter Netzer, ,,Când se lasă seara peste Bucureşti...", de Corneliu Porumboiu, şi ,,Sunt o babă comunistă", de Stere Gulea, vor fi proiectate, în perioada 10 decembrie - ianuarie 2014, la cea de-a IV-a ediţie a Zilelor Filmului Românesc de la Madrid.