Geta Brătescu, distinsă cu Ordinul Național „Steaua României”
https://www.ziarulmetropolis.ro/geta-bratescu-distinsa-cu-ordinul-national-steaua-romaniei/

Geta Brătescu, marea doamnă a artei conceptuale din România, a primit, în atelierul său de lucru, distincţia oferită de Excelenţa Sa, Domnul Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României. Decoraţia a fost înmânată pe 10 ianuarie 2018 de consilierul prezidenţial pentru Cultură, Culte şi Centenar, domnul Sergiu Nistor, şi de doamna Liliana Țuroiu, preşedintele Institutului Cultural Român. 

Un articol de Petre Ivan|12 ianuarie 2018

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, în luna septembrie 2017, decretul de decorare a artistei Georgeta Brătescu cu Ordinul Naţional „Steaua României”. În semn de înaltă apreciere pentru contribuţia personală la îmbogăţirea patrimoniului cultural românesc şi universal, pentru remarcabila sa implicare în promovarea artei conceptuale româneşti, împletind cu o măiestrie profundă arta vizuală cu cea literară, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Ofiţer doamnei Geta Brătescu, artist vizual, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Artista Geta Brătescu, una dintre figurile centrale ale artei postbelice est-europene, a fost decorată cu Ordinul „Steaua României”, la propunerea președintelui ICR, doamna Liliana Țuroiu.

Ordinul „Steaua României” este cea mai înaltă distincție oferită de statul român.

Cu o carieră impresionantă, de peste 60 de ani, Geta Brătescu se bucură de apreciere în rândul publicului și al specialiștilor din domeniul artelor, în întreaga lume. Pavilionul României la Bienala Internațională de Artă de la Veneția, care a găzduit în 2017 proiectul „Apariții” al artistei Geta Brătescu, a fost unul dintre mai admirate și s-a bucurat de articole elogioase în mass-media internațională.

În semn de apreciere pentru toată activitatea sa, pentru contribuția la patrimoniul cultural românesc și la promovarea imaginii României în lume, președintele ICR, doamna Liliana Țuroiu, a propus, în 2017, decorarea doamnei Geta Brătescu. Totodată, ICR a susținut prezența unei expoziții a marii noastre artiste și la Muzeul de Arte Frumoase din Gent. Astfel, din toamna lui 2017 și până la jumătatea lunii ianuarie 2018, acesta găzduiește prima retrospectivă din Belgia consacrată Getei Brătescu. An Atelier of One’s Own este prima expoziție majoră a unui artist român găzduită de celebrul spațiu expozițional belgian.

Am susținut cu toată convingerea ca doamnei Geta Brătescu să-i fie acordată această distincție. Domnia sa este o adevărată emblemă pentru cultura românească, iar noi trebuie să ne apreciem valorile, prin toate căile posibile. De aceea, având în vedere cât de bine sunt primite lucrările domniei sale de publicul european, anul trecut am făcut demersuri, împreună cu reprezentanța noastră în Spania, pentru o expoziție Geta Brătescu și la Madrid. – Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român. 

Foto: Geta Brătescu – icr.ro

27
/06
/16

În urmă cu un secol, în noaptea de 27 spre 28 iunie (1916), în camera-atelier de la parterul casei sale de pe actuala stradă Mendeleev, se stingea din viaţă pictorul Ştefan Luchian. Era casa pe care reuşise să o cumpere din banii câştigaţi de pe urma profesiei sale de „proletar al penelului” sau de „zugrav” după cum singur se definea.

24
/06
/16

"Femme Assise" (1909), una dintre primele picturi cubiste ale lui Pablo Picasso, s-a vândut, zilele trecute, cu suma de 43,2 de milioane de lire sterline (63,4 milioane de dolari) în cadrul unei licitații organizate de casa Sotheby's din Londra, cu aproape 20 de milioane de dolari mai mult decât estimarea inițială

21
/06
/16

Obiecte de artă realizate de Kurt Cobain, precum şi obiecte personale, vor fi expuse într-un viitor turneu al unei expoziţii dedicate acestuia. Arta lui Kurt Cobain a apărut pentru prima oară în documentarul din 2015 "Cobain: Montage of Heck", al cărui producător executiv a fost Frances Bean.

20
/06
/16

Beat-boxerul cu cele mai multe vizualizări pe Facebook, cel mai mare colecționar de costum popular din România, un campion mondial de tir, cea mai veselă trupă ska ucrainiană și cele mai iscusite meșterițe de la Săpânța, cu toții au fost prezenți la prima ediție Street Delivery din Baia Mare, un eveniment care a reunit, vreme de trei zile, cele mai noi generații de makeri din industriile creative și cei mai buni meșteșugari, artiști, comercianți, manufacturieri sau chibiți din Maramureș.

17
/06
/16

Începând cu 23 iunie 2016, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București va deschide în sediul din Gabroveni o expoziție inedită, dedicată aniversării a 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.

15
/06
/16

În anul în care se împlinesc 400 de ani de la moartea scriitorilor William Shakespeare, și Miguel de Cervantes, Noaptea Institutelor Culturale (24 iunie) include un spectacol de teatru după sonetele lui Shakespeare, proiecții, lecturi și o dezbatere dedicate marelui dramaturg britanic, o expoziție de benzi desenate și de ilustrație pornind de la o piesă scrisă de Cervantes, precum și un spectacol-lectură bazat pe fragmente din „entremeses" ale îndrăgitului scriitor spaniol.

10
/06
/16

Admiratorii lui Horaţiu Mălăele pot fi alături de îndrăgitul actor, regizor, caricaturist și scriitor român, joi, 16 Iunie, de la ora 18.30, la vernisajul expoziției Retrospectivă Horațiu Mălăele. Evenimentul, care va avea loc la sediul Casei de Licitații Goldart din București, Intrarea I.L. Caragiale nr. 1, reuneşte peste 50 de lucrări de desen, acuarelă, serigrafie, pictură și grafică umoristică ale artistului.

07
/06
/16

Cea de a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Statui Vivante, organizat de Teatrul Masca, se va desfășura în perioada 16 - 20 iunie în Grădina Casei Filipescu-Cesianu, Parcul Crângași și Parcul Alexandru Ioan Cuza. „Ediția din acest an îl va omagia pe Constantin Brâncuşi, adus în atenția publicului prin două statui vivante: prima reprezentându-l în atelierul din Paris și a doua, prin Rugăciune, una dintre celebrele sale opere”, spune Mihai Mălaimare, fondatorul Teatrului Masca

03
/06
/16

Muzeul Luvru din Paris va fi închis astăzi (vineri) pentru a permite evacuarea "cu titlu preventiv" a operelor aflate în zone amenințate de inundații în urma creșterii nivelului Senei.

29
/05
/16

Pavilionul României la cea de-a 15-a ediție a Expoziției Internaționale de Arhitectură - La Biennale di Venezia, desfășurată între 28 mai și 27 noiembrie 2016, găzduiește „Selfie Automaton”, o expoziție sub forma unui spectacol predefinit, cu marionete automatizate, scenarii blocate și un rol liber, rezervat vizitatorului.

25
/05
/16

Castelul Pelișor din Sinaia va putea fi vizitat gratuit, astazi, 25 mai, în contextul împlinirii a 113 ani de când acesta a fost inaugurat ca reședință de vară a perechii princiare Ferdinand și Maria. Turiștii vor beneficia de intrare liberă între orele 11,15—16,15.

20
/05
/16

Corina Șuteu, actualul Ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, fostul ministru și inițiatorul subscripției publice pentru scultura Cumințenia Pământului a lui Brâncuși și Dragoș Neamu, managerul interimar al Muzeului Național de Artă, se află printre invitații emisiunii speciale dedicate Nopții Muzeelor, pe care Radio România Cultural o va transmite în direct (audio și video) din Sala Tronului de la Muzeul Național de Artă al României din București, fostul Palat Regal.