-->

Gigi Caciuleanu: Opera lui Shakespeare deschide ferestre
https://www.ziarulmetropolis.ro/gigi-caciuleanu-opera-lui-shakespeare-deschide-tot-felul-de-ferestre-de-unde-alegi-diferite-replici/

Coregraful Gigi Căciuleanu a declarat, după avanpremiera spectacolului „Folia, Shakespeare &Co” de la Teatrul Metropolis din Capitală, că a citit toată opera lui William Shakespeare, care i-a deschis tot felul de „ferestre”, de unde a ales replici „care înseamnă ceva”.

Un articol de Petre Ivan|24 aprilie 2014

„Folia, Shakespeare & Co” este parte a unui turneu naţional şi internaţional pe care Gigi Caciuleanu Romania Dance Company îl va susţine în toamna acestui an. „Sunt românii altfel?” este provocarea pe care o lansează spectacolul şi turneul.

Trecând prin Ion Luca Caragiale şi William Shakespeare, turneul le propune românilor o viziune nouă asupra unei teme sensibile, identitatea naţională: „românii nu sunt diferiţi, ci universali”, notează Mediafax.

„Cu acest spectacol am vrut să ne arătăm aşa cum suntem noi, artiştii, mai ales artiştii corporali”, a spus Gigi Căciuleanu, după avanpremiera spectacolului „Folia, Shakespeare &Co”, care a avut loc miercuri, la Teatrul Metropolis din Capitală.

Coregraful a precizat că pentru acest spectacol a plecat de la „Folia”, o frază muzicală de câteva note, care a trăit secole, şi a adăugat „zvârcoliri” ale iubirii.

„Am plecat de la această temă muzicală, «Folia», în care am încercat să adaug nişte zvârcoliri ale iubirii, care ne sunt proprii tuturor celor care iubim şi care suntem iubiţi sau nu iubim sau am fost iubiţi şi nu mai suntem sau niciodată n-am fost şi dorim să fim sau pur şi simplu cei care pot să se uite o viaţă ochi în ochi şi să se simtă bine. Nu există, cred eu, eu nu cunosc în orice caz, relaţie aşa plană, ca o encefalogramă unde nu mai există nimic sau o cardiogramă unde nu mai există sus şi jos, jos şi sus, ci rămâne totul aşa plan”, a declarat coregraful.

Gigi Caciuleanu: „Am citit tot Shakespeare de la cap la coadă. E monstruos (…)

Gigi Căciuleanu a precizat că a citit opera lui William Shakespeare „de la cap la coadă” pentru a realiza acest spectacol.Gigi Caciuleanu

„Am citit tot Shakespeare de la cap la coadă. E monstruos, pentru că îţi deschide tot felul de ferestre, de uşi, îţi vine să iei orice replică care înseamnă ceva şi, în spatele acelei replici care înseamnă ceva, mai e ceva şi, în spatele acelei replici care înseamnă ceva şi în spatele ei fiind încă ceva, mai e ceva şi uite aşa la infinit. A trebuit să scot foarte mult din toate textele pe care le-am iubit şi am vrut să le pun”, a completat coreregraful.

Replicile din spectacol sunt în engleza veche, Gigi Căciuleanu menţionând că i s-a părut important să se joace cu „acele sonorităţi ale acestei limbi”.

De asemenea, Gigi Căciuleanu a precizat că acest spectacol ţine foarte mult de interpretarea artiştilor şi nicio reprezentaţie nu seamănă cu alta, informează Mediafax.

Coregraful reuşeşte prin această montare să îl readucă pe William Shakespeare în actualitate, punându-l faţă în faţă cu societatea contemporană, chiar la 450 de ani de la naşterea acestuia.

Spectacolul „Folia, Shakespeare & Co” este produs de Fundaţia Art Production, în parteneriat cu Teatrul Metropolis.

Următorul spectacol va avea loc joi, iar mai multe reprezentaţii sunt programate în luna mai.

Foto: Gigi Caciuleanu – Simion Buia

22
/05
/26

Festivalul Internațional Shakespeare s-a deschis la Craiova pe 21 mai și va rămâne în desfășurare până pe data de 31 mai 2026, cu tema „WILL matters | Voința naște materie” - o invitație de a descoperi voința ca energie creatoare, într-un oraș care, timp de 11 zile, se transformă într-o scenă deschisă!

21
/05
/26

Svetlana Cârstean, Tatiana Țîbuleac, Dan Lungu se numără printre laureaţii celei de-a XX-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, 19 mai, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat poetei Ioana Ieronim. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.

21
/05
/26

În această vară, Asociația Cinemascop și compania de distribuție Voodoo Films colaborează pentru a aduce publicului din București, Brăila, Craiova și din alte orașe ale țării filme românești și producții internaționale, în spații alternative sau în zone unde ele ajung rar, unde nu mai există cinematografe sau unde obiceiul de a vedea un film la cinema a dispărut treptat.

21
/05
/26

Pentru actorul britanic Laurence Olivier, născut într-o zi de 22 mai, privirea spre viitor a fost întotdeauna salvatoare. Aflat la momentul bilanțurilor, odată ce și-a încheiat cariera spectaculoasă, care a inclus și ani complicați de boală, Laurence Olivier îi povestește unui coleg de breaslă experiențe dintr-o viață petrecută pe scenă și pe platoul de filmare sau de televiziune.

20
/05
/26

Institutul Cultural Român de la New York prezintă, în perioada 21 mai – 19 iunie 2026, în Galeria Brâncuși, expoziția colectivă „Cartea râsului și a uitării”, un proiect curatorial care reunește artiști din România, Mexic și Statele Unite într-un dialog dedicat memoriei, identității și transformărilor istorice și sociale contemporane.

20
/05
/26

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București se alătură ediției 2026 a evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor și invită publicul sâmbătă, 23 mai, la o seară dedicată artei contemporane, cu acces gratuit la două expoziții găzduite la ARCUB – Hanul Gabroveni: „Lia și Dan Perjovschi. DRAFT pentru o retrospectivă comună și No Filter”.

19
/05
/26

Pentru al șaselea an consecutiv, clădirea istorică ce găzduiește Primăria Municipiului București va putea fi vizitată gratuit, sâmbătă, 23 mai, în cadrul evenimentului „Primăria Deschisă” #6, organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor.

18
/05
/26

Între 11 și 22 iunie, scena Operei Naționale București devine spațiul marilor povești de iubire: tragice, pasionale, imposibile sau salvatoare. A cincea ediție a Bucharest Opera Festival aduce 12 seri consecutive de operă, balet și teatru muzical, în care marile „love affairs”capătă expresii artistice spectaculoase, prin producții semnate de companii din România și din întreaga lume.

18
/05
/26

După premiera mondială de la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, 3 zile în septembrie, comedia independentă regizată de Tudor Giurgiu, se vede pentru prima dată în România la Gala de deschiderea a celei de-a 25-a ediții TIFF, care va avea loc vineri, 12 iunie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

13
/05
/26

Primul laureat al Premiului Janovics Jenő la Festivalul Internațional de Film Transilvania va fi Roman Gutek, distribuitor de film polonez, fondator al mai multor festivaluri, producător și promotor al filmului de artă, de al cărui nume se leagă cele mai importante inițiative cinematografice poloneze din ultimele decenii.

13
/05
/26

Anul în care revista Observator cultural sărbătorește două decenii de când oferă premii pentru literatura română contemporană, în cadrul unei gale ce a devenit un punct de reper în spațiul nostru cultural, este și anul cel mai provocator în privința alegerilor: în ciuda vremurilor tulburi în care trăim, literatura română a înregistrat un număr record de titluri excelente, astfel că lista nominalizărilor este și ea generoasă.

13
/05
/26

Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Naţional al Cărţii şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, participarea României cu stand propriu şi un program de evenimente literare la cea de-a 38-a ediţie a Salone Internazionale del Libro, ce se va desfăşura la Torino în perioada 14–18 mai 2026.

11
/05
/26

Fără a deveni un simbol al exprimării formelor sociale beligerante pe care le trăim și pe care ne închipuim că le depășim fără a ne slăbi sufletește, Gala Premiilor UNITER de anul acesta se înscrie în seria manifestărilor culturale care oferă timp și spațiu de reflecție asupra felului în care ne raportăm la realitatea imediată, chiar și pe tărâmul artei.

11
/05
/26

Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 12-21 iunie 2026). 12 titluri se află în cursa pentru Trofeul Transilvania și celelalte premii ale Competiției Oficiale, în timp ce alte 10 producții își vor disputa premiul Competiției What’s Up Doc?.