Globurile de Aur 2019. „Vice”, cu Christian Bale și Sam Rockwell în distribuție, cele mai multe nominalizări
https://www.ziarulmetropolis.ro/globurile-de-aur-2019-vice-cu-christian-bale-si-sam-rockwell-in-distributie-cele-mai-multe-nominalizari/

Filmul „Vice” al lui Adam McKay, o dramă despre fostul vicepreşedinte Dick Cheney, cu Christian Bale, Sam Rockwell, Steve Carell şi Amy Adams în distribuţie, a primit cele mai multe nominalizări la cea de-a 76-a ediţie a galei Globurilor de Aur. La categoria miniserial sau film de televiziune cele mai multe nominalizări, în număr de 4, le-a primit „The Assassination of Gianni Versace”.

Un articol de Petre Ivan|7 decembrie 2018

La gala din 2019  va fi acordat un trofeu special, onorific, pentru televiziune. Nou instauratul premiu va fi, potrivit anunţului făcut joi de Meher Tatna, preşedinta Asociaţiei presei străine de la Hollywood (HFPA), echivalentul trofeului „Cecil B. DeMille”, care este acordat „pentru contribuţia extraordinară la lumea divertismentului” din 1952. Cei care vor primi aceste trofee vor fi anunţaţi în zilele următoare.

Lungmetrajul „Vice” a fost nominalizat la şase categorii ale premiilor – „cel mai bun musical sau comedie”, „cel mai bun actor într-un musical sau comedie” (Christian Bale), „cea mai bună actriţă în rol secundar” (Amy Adams), „cel mai bun actor în rol secundar” (Sam Rockwell), „cel mai bun regizor” (McKay) şi „cel mai bun scenariu” (McKay).

Lui îi urmează, cu câte cinci selecţii, „The Favourite” , de Yorgos Lanthimos, „Green Book”, de Peter Farrelly, şi „A Star is Born”, de Bradley Cooper.

Cel mai bun film va fi ales dintre „Black Panther”, „BlacKkKlansman”, „Bohemian Rhapsody”, „If Beale Street Could Talk” şi „A Star Is Born”.

La categoria „cel mai bun regizor” au fost selectaţi Bradley Cooper („A Star is Born”), Alfonso Cuaron („Roma”), Peter Farrelly („Green Book”), Spike Lee („BlackKklansman”) şi Adam McKay („Vice”).

Barbra Straisand rămâne singura femeie care a primit Globul de Aur la categoria „cel mai bun regizor”. Ea a fost prima femeie nominalizată la această categorie – în 1984, pentru „Yentl”. A mai primit o nominalizare în 1992 pentru „The Prince of Tides”.

La categoria „cel mai bun scenariu” au fost nominalizaţi: Alfonso Cuaron („Roma”), Deborah Davis şi Tony McNamara („The Favourite”), Barry Jenkins („If Beale Street Could Talk”), Adam McKay („Vice”) şi Peter Farrelly, Nick Vallelonga, Brian Currie („Green Book”).

Actriţele nominalizate pentru cel mai bun rol într-o dramă sunt: Glenn Close („The Wife”), Lady Gaga („A Star Is Born”), Nicole Kidman („Destroyer”), Melissa McCarthy („Can You Ever Forgive Me?”), Rosamund Pike („A Private War”).

Cât priveşte actorii, pentru cel mai bun rol într-o dramă, au fost nominalizaţi: Bradley Cooper („A Star Is Born”), Willem Dafoe („At Eternity’s Gate”), Lucas Hedges („Boy Erased”), Rami Malek („Bohemian Rhapsody”) şi John David Washington („BlacKkKlansman”).

Cea mai bună comedie sau musical va fi „Crazy Rich Asians”, „The Favourite”, „Green Book”, „Mary Poppins Returns” sau „Vice”.

Cel mai bun cântec original va fi ales dintre „All the Stars” („Black Panther”), „Revelation” („Boy Erased”), „Girl in the Movies” („Dumplin’”), „Shallow” („A Star Is Born”) şi „Requiem for a Private War” („A Private War”, iar cea mai bună coloană sonoră dintre „A Quiet Place” (Marco Beltrami), „Isle of Dogs” (Alexandre Desplat), „Black Panther” (Ludwig Göransson), „First Man” (Justin Hurwitz) şi „Mary Poppins Returns” (Marc Shaiman).

La categoria „cel mai bun film într-o limbă străină” au fost luate în considerare 80 de lungmetraje din 49 de ţări. Au fost nominalizate: „Capernaum” (Liban), „Girl” (Belgia), „Never Look Away” (Germania), „Roma” (Mexic) şi „Shoplifters” (Japonia).

Cea mai bună animaţie va fi „Incredibles 2”, „Isle of Dogs”, „Mirai”, „Ralph Breaks the Internet” sau „Spider-Man: Into the Spider-Verse”.

Cât priveşte producţiile de televiziune, cele mai multe nominalizări – 4 – le-a primit „The Assassination of Gianni Versace” (FX).

La categoria „cea mai bună actriţă într-o miniserie sau film de televiziune” au fost selectate: Amy Adams („Sharp Objects”), Patricia Arquette („Escape at Dannemora”), Connie Britton („Dirty John”), Laura Dern („The Tale”) şi Regina King („Seven Seconds”).

Pentru titlul de „cel mai bun actor într-o miniserie sau film de televiziune” au fost aleşi Antonio Banderas (Picasso, în „Genius”), Daniel Brul („The Alienist”), Darren Criss („The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story”), Benedict Cumberbatch („Patrick Melrose”) şi Hugh Grant („A Very English Scandal”).

Cât priveşte categoria „cea mai bună actriţă într-un serial dramă”, aici au fost selectate: Caitriona Balfe („Outlander”), Elisabeth Moss („Handmaid’s Tale”), Sandra Oh („Killing Eve”), Julia Roberts („Homecoming”) şi Keri Russell („The Americans”).

Sandra Oh şi Andy Samberg, gazdele galei Globurilor de Aur 2019

Actorii nominalizaţi pentru „cel mai bun rol într-un serial dramă” sunt Jason Bateman („Ozark”), Stephan James („Homecoming”), Richard Madden („Bodyguard”), Billy Porter („Pose”) şi Matthew Rhys („The Americans”).

Cea mai bună miniserie sau film de televiziune va fi ales dintre „The Alienist” (TNT), „The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story” (FX), „Dirty John” (Bravo), „Escape at Dannemora” (Showtime), „Sharp Objects” (HBO) şi „A Very English Scandal” (Amazon).

Cel mai bun serial comedie sau musical va fi „Barry” (HBO), „The Good Place” (NBC), „Kidding” (Showtime), „The Kominsky Method” (Netflix) sau „The Marvelous Mrs. Maisel” (Amazon).

Cât priveşte numărul de nominalizări pe reţele, FX Networks coduce cu 10, urmată de HBO – 9, Prime Video – 9, Netflix – 8 şi Showtime – 6.

Câştigătorii celor 25 de categorii vor fi anunţaţi pe 6 ianuarie, în cadrul unei gale prezentate de Sandra Oh şi Andy Samberg, care va avea loc la Los Angeles.

Foto: Vice, Globurile de Aur  – facebook

09
/05
/14

Ioana Flora a primit Premiul pentru interpretare feminină din partea Uniunii Cineaștilor din România, pentru rolul Tania din Déjà Vu (2013), producție independentă în regia lui Dan Chișu.

08
/05
/14

CRONICĂ DE FILM „#Selfie”, debutul în lungmetraj al Cristinei Iacob, este ca o postare stridentă pe Facebook care se vrea spiritual-amuzantă şi ţipă din toţi rărunchii după like-uri, deşi e superficială şi nepăsătoare că ar putea fi considerată pueril-banală.

07
/05
/14

Sâmbătă, 10 mai și duminică, 11 mai, la Noul Cinematograf Al Regizorului Român, sunteţi invitaţi la un eveniment de marcă: proiecția trilogiei "Paradise" - semnată de austriacul Ulrich Seidl -, deliciul criticii internaționale

06
/05
/14

Filmele europene și independente se bucură de un public mai numeros în 2014, datorita ediției a IV-a a proiectului cultural Cinema-Edu, dedicat liceeniilor din București și din alte 10 localități din România.

06
/05
/14

Filmul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pe anul 2013. Gala premiilor UCIN reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice şi de televiziune ale anului precedent.

06
/05
/14

Sophia Loren, una dintre cele mai cunoscute actriţe italiene, a fost desemnată invitatul de onoare de la Cannes Classic 2014, care va celebra totodată naşterea westernului italian şi împlinirea a 30 de ani de când filmul "Paris Texas", de Wim Wenders, a primit trofeul Palme d'Or.

05
/05
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent - Mircea Săucan.

01
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Cel mai recent film al lui John Turturro în calitate de regizor și de actor în rol principal, „Fading Gigolo“/„Gigolo de ocazie“, este asemeni stilului de interpretare al realizatorului său: combinație în doze mici de umor, gravitate și o stranie buimăceală.