Goethe-Institut aduce la București Zilele Filmului German #ZFG13
https://www.ziarulmetropolis.ro/goethe-institut-aduce-la-bucuresti-zilele-filmului-german-zfg13/

Pentru cel de-al 13-lea an consecutiv, Goethe-Institut aduce la Bucureşti ZILELE FILMULUI GERMAN care, anul acesta, se vor desfăşura între 23 şi 29 noiembrie, în premieră la Cinema Elvire Popesco, găzduit de Institutul Francez. Timp de şapte zile, spectatorii, se pot bucura de cele mai noi producţii germane.

Un articol de Liliana Matei|7 noiembrie 2018

Ediția de anul acesta vine cu o selecție de 12 filme, unele în premieră națională, ce a fost realizată de Boglarka Nagy, directorul executiv CICAE – Confederația Internațională a Cinematografelor de Artă: „Invitația Institutului Goethe de-a selecta filmele pentru Zilele Filmului German m-a bucurat mult, fiindcă limba și cultura germană mi-a fost foarte apropiate în copilărie. Am încercat să pun la o parte feblețele literare din trecut și să mă apropii de acest tărâm cinematografic cu deschidere, cu interes pentru ce fac regizorii tineri și cu dorința de-a arăta bogăția filmului german contemporan. Am ținut mult să păstrez in program câteva titluri care vorbesc despre preocupările noastre actuale, mutări și decizii care schimbă viața pe termen lung, rolul artei care este (și) politică, dar era important să arătăm și filmele reprezentative din competiția Berlinalei din 2018, povești de dragoste care sunt atipice fiecare în felul lor, și mediul nostru tot mai digitalizat. Rezultatul este o selecție eclectică, cu filme de ficțiune și documentare, cu filme pentru publicul larg, dar și de nișă, și, cu o duminică franco-germană cu filme dedicate.”

Pentru a marca noua adresă a festivalului și a celebra prietenia dintre cele două institute, filmul care va deschide cea de-a 13-a ediție a ZILELOR FILMULUI GERMAN este coproducția germano-franceză – Transit (foto), film selectat anul acesta la Berlinale în competiția oficială și regizat de Christian Petzold.

În timpul invaziei naziste, Georg fuge din Parisul asediat asumându-și identitatea unui autor mort ale cărui acte le posedă. Blocat în Marsilia, o întâlnește pe Marie, o tânără femeie disperată să-și găsească soțul dispărut, pe nume Weidel, exact bărbatul a cărui identitate o folosește acum Georg. „La fel ca și opera sa de până acum, cel de-al patrulea film al regizorului este elegant, plin de ingeniozitate și provocări intelectuale”, scriau, după premiera de la Berlin, cei de la Screen Daily. Transit se bazează pe romanul omonim al Annei Seghers, scris în exil.

„Organizarea ZILELOR FILMULUI GERMAN este, de fiecare dată, o bucurie pentru mine. Colaborarea cu parteneri noi și vechi, vizionarea atâtor filme noi, întâlnirea cu oameni de film din România și Germania, discuțiile cu publicul, toate acestea merită tot efortul nostru. Cu toate că în acest an are loc a 13-a ediție, sunt sigură că va fi una cu noroc, mai ales că vom fi găzduiți de vechii noștri prieteni și noii noștri vecini, Institutul Francez”, ne spune Marina Neacșu, Coordonator Proiecte Culturale Goethe-Institut. Din această toamnă Goethe-Institut poate fi găsit într-un sediu nou, pe Calea Dorobanți 32 din capitală, un spațiu modern care oferă celor care-I trec pragul o experiență culturală complexă.

Vizualul ediției de anul acesta folosește unul dintre cadrele emblematice din filmul 3 Tage in Quiberon | Trei zile în Quiberon, ce documentează trei zile de discuții despre dragoste, ambiție, profesionalism și dorința de a trăi, despre viața tumultoasă a binecunoscutei actrițe de origine austriacă, Romy Schneider, care, aflată într-o clinică de reabilitare, se întâlnește cu doi jurnaliști și implicit cu publicul, pentru a-i fermeca încă o dată.

Cea de-a 13-a ediție a ZILELOR FILMULUI GERMAN este organizată de Goethe-Institut și se va desfășura la Cinema Elvire Popesco din București, între 23 și 29 noiembrie.

Mai multe detalii găsiți pe pagina de Facebook.

Goethe-Institut este o instituţie culturală care promovează cultura Republicii Federale Germania pe plan mondial. Prin informaţii despre viaţa culturală, socială şi politică prezintă un tablou vast al realităţii germane. ZILELE FILMULUI GERMAN este unul dintre programele culturale pe care le desfășoară în România.

22
/10
/14

Nu-i înțeleg pe cei care nu-l simpatizează pe Woody Allen. Pe cei cărora le este indiferent. Nu trebuie să-l iubești. Însă este unul din marile mistere ale lumii inaderența unora la umorul său. La personajul său, aproape dispărut din filmele, nesfârșite, ale ultimilor ani, dar intrat în panoplia comicilor indispensabili ai cinematografiei.

22
/10
/14

Desenator, gagman, muzician, regizor, scenograf, mim, cineast, om de televiziune, poet, Pierre Étaix debutează pe scenă, pe care nu o va părăsi niciodată. Fascinat însă de marele ecran, la începutul anilor 1960, va începe să regizeze filme, alături de prietenul său Jean-Claude Carriere.

22
/10
/14

De la producătorii comediei de succes ,,Love Building”, vine din 26 decembrie pe marile ecrane Alt Love Building, un film cu Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă în rolurile principale, distribuit în cinematografe de Freeman Entertainment.

22
/10
/14

Anamaria Marinca, cea care interpretează rolul Irmei în drama de război "Furia: Eroi anonimi/ Fury", a declarat, la premiera lungmetrajului de la Festivalul de Film de la Londra, că Brad Pitt, alături de care joacă în această peliculă, şi regizorul David Ayer au fost "sprijinul" său.

22
/10
/14

Les Films de Cannes à Bucarest se deschide vineri, 24 octombrie, de la ora 17.30, la Cinema Studio cu Trece şi prin perete, în regia lui Radu Jude, singurul film selecţionat – şi premiat – anul acesta la Cannes. În închuiderea festivalului, pe 30 octombrie, de la ora 20.00, va rula White God/ Oraşul câinilor, câştigătorul secţiunii Un certain Regard la Festivalul de la Cannes şi candidatul Ungariei la Oscar.

21
/10
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „La capătul liniei”, poate cel mai important lungmetraj al lui Dinu Tănase, director de imagine devenit regizor, este o mostră de cine-verite întârziat, însă alb-negrul imaginii, surprinderea unei realităţi necosmetizate şi jocul credibil al actorilor îl fac unul din cele mai bune filme româneşti ale anilor `80.

21
/10
/14

BIEFF continuă programul de succes prezentat în colaborare cu una dintre cele mai importante manifestări culturale axate pe experimentul cinematografic: Programul Special Oberhausen, dedicat în acest an femeilor regizor, cărora le-au revenit majoritatea premiilor la Oberhausen 2014.

21
/10
/14

Anul acesta Rusia va fi invitat de onoare al Târgului Internațional de Carte „GAUDEAMUS” organizat de Radio România. În premieră absolută, românii vor avea parte de o săptămână a mâncărurilor tradiţionale din Rusia (la unul dintre restaurantele din Centrul Vechi al Bucureştiului) și se vor bucura de colecția de aur MOSFILM pe DVD, pentru că Zilele Filmului Rus, deja tradiționale, vor fi dedicate celor 90 de ani de la înființarea concernului cinematografic Mosfilm.

19
/10
/14

După un program intensiv de filme cu un palmares internațional impresionant și o serie de evenimente speciale inedite, „Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj” și-a desemnat câștigătorii sâmbătă seară. Pelicula „Jacky în regatul femeilor”, de Riad Sattouf, a fost dublu premiată: Cel Mai Bun Film și Cel Mai Bun Scenariu.

19
/10
/14

Filmele câștigătoare ale celor mai importante premii pe Croazetă în acest an, retrospective, invitați celebri și discuții despre cinema pot fi găsite în programul celei de-a 5-a ediții a festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest“ (24-30 octombrie), inițiat și patronat de Cristian Mungiu.

18
/10
/14

Cineastul spaniol Pedro Almodovar a fost recompensat vineri seară, la Lyon, cu premiul Lumière, o distincţie care recompensează un cineast cu o contribuţie remarcabilă în lumea filmului.

18
/10
/14

Welcome to New York, controversatul film al lui Abel Ferrara despre fostul șef al FMI, Dominique Strauss-Kahn, arestat pe aeroportul din metropola americană, în 2011, după ce o cameristă îl acuzase de abuz sexual, va avea parte de proiecții exclusive în cinema, în România, la Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie).