Ideea de a scrie despre Gogol şi nebunia lumii a apărut după revederea spectacolului „Revizorul” de Nikolai Vasilievici Gogol, în regia lui Felix Alexa, un spectacol care se joacă de 5 ani pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Acesta a avut premiera în anul 2013, odată cu „Însemnările unui nebun”, textul aparţinând aceluiaşi autor, regizat deFelix Alexa şi cu Marius Manole în rol principal.
Un articol de Georgiana Ene|19 iunie 2018
Despre autor, care asemenea lui Flaubert, se poate spune că manifestă de timpuriu o sensibilitate față de prostia omenească, creând un întreg spectacol scriitoricesc plin de încântare, încă de la începuturi.
Cunoscut pentru opere de referință precum: „Nasul”, „Însemnările unui nebun”, „Mantaua”, „Suflete moarte” sau „Revizorul”, în care tratează diferite teme, fie cinice, tragice sau comice – scrise toate cu timp în urmă, și din care geniul lui țâșnește cu forță din fiecare replică, situație, reacție umană, neliniștind astfel profund audiența cu actualitatea sa. Întâlnirea cu Felix Alexa, cunoscut publicului prin numeroasele montări în diferite teatre din București șinaționale, pedagog de succesși cu o activitate internațională bogată– workshop-uri și spectacole în: Sydney, New Delhi, Beijing, Shanghai, Seulsau Milano – s-a petrecut în urmă cu 5 ani, prin proiectul inițiat de acesta: „același regizor, același actor, același autor” finalizat cudouă premiere gogoliene.
La vremea celor două premiere regizorul afirma că acesta reprezintă „un proiect care e o nebunie într-un fel. Să ai două spectacole în două teatre diferite, de facturi cu totul diferite: „Însemnările unui nebun” pornind de la o nuvelă, pentru că nu e o piesă de teatru, și celebrul textal lui Gogol, „Revizorul”. Am avut această ideea a unui dublu proiect Gogol, pe care am vrut să-l fac cu Marius Manole”. „Așa a apărut proiectul”, afirma și actorul Marius Manole la vremea respectivă: „același regizor, același actor, același autor: Felix Alexa, Marius Manole și N.V. Gogol. A fost un pariu al nostru. Ne-am gândit că sunt două texte foarte diferite, două roluri foarte diferite, Hlestakovîn „Revizorul” și Poprișcin în celălalt spectacol”.
Dacă în „Însemnările unui nebun” focusul este pe partea intimă, lumea interioară a personajului prinicipal – nebunul funcționar gogolian fantastic, așa cum sunt toate personajele la Gogol, în „Revizorul” greutatea spectacolului stă în farsa șpăgilor, a altui nebun, de altă factură, a unei lumi actuale, satirizate, în care corupția nu este străină nici primarilor și nici funcționarilor publici, în care Felix Alexa adaptează piesaperfect la ziele noastre.
Originalitatea celor două spectacole nu ține doar de adaptările regizorale, ci și de alți factori. Unul este muzica. Dacă în „Însemnările unui nebun” muzica semnată Alexander Bălănescu este creată nu doar pentru fundalul muzical care asigură spectatorului un anumit confort, ci devine împreună cu compozitorul,celelălalt personaj (de fapt toate celelalte personaje) în „Revizorul”, Felix Alexa își dorește ca suportulal conceptului său regizoral să fie al partiturilor clasice, excelent selecționate, dar și al manelelor apreciate de așa zisa selectă societate, care stârnesc râsul spectatorilor și care evidențiază și mai bine actualitatea textului.
În „Însemnările unui nebun”, regizorul păstrează simplitatea ilustrată printr-un joc al iluziilor, captivant și revelator, de bun gust în exhibarea frustărilor lui Poprișcin din piesă, trădată de vanități, orgolii și puțină nebunie, în două trepte: prima – cea a funcționarului sensibil, într-o lume la limita dintre vis și realitate, pentru ca în a doua, autorul însemnărilor să își piardă mințile din pricina insignifianței sale. Obsesia gogoliană de mare tenacitate este analizată lucid și atentatât de regizor, cât și de actor. Vina lui este una singură: își perimte să creadă că există, el, o nulitate și nimic mai mult; să se agite, să aibă păreri, să vorbească și să se îndrăgostească, ca și cum ar exista cu adevărat. Astfel, într-o lume urmărită de sărăcie și singurătate, plină de frustrări, actorul își consturiește demonstrația pe tehnica suspansului psihologic și merge până acolo încât chiar crede că este Regele Spaniei.
Felix Alexa integrează nebunia și cu ajutorul elementelor vizuale susținute de scenografa Diana Ruxandra Ion –simpliste și ele, dar revelatoare: un pat sărăcacios, o tablă pentru însemnări, un scaun modest, o cămașă de forță sau un cearceaf roșu găurit – într-un sistem deja bine cunoscut, unde absurdul vine dintr-o acumulare prea densă de realitate și firesc. Deplasările de plan, modificările radicale în apreciere, de la o propoziție la alta, ca și cum nimic nu ar fi neobișnuit n-ar fi intervenit, caracteristice textului gogolian în general, se regăsesc și în spectacolul de la ArCub. Aprecierilecontradictorii văzute din perspectiva acestui personaj și regizor nu sunt incompatibile, pentru că în propozițiile următoare produc o totală schimbare a unghiului de caracterizare. „Este importantă încălcarea limitelor umanului în chipul cel mai firesc, în treacăt, cu nepăsareaproape, certitudinea că și acest lucru e cu putință și ușor, cu o ușurință remarcabilă care ține deesența gogoliană. Punerea între paranteze a conținutului produce un efect de absurd pretutindeni în operele lui Gogol, multiplicând în variante de neînchipuit viziunea existentă” (Lucian Raicu – „Gogol sau fantasticul banalității”).
Dacă „Însemnările unui nebun” este un spectacol rafinat prin regalul actoricesc al lui Marius Manole, secondat de Alexander Bălănescu și a sa vioară, „Revizorul” vine în întâmpinarea gustului publicului fără pretenții estetice prea mari.Miezul reprezentației este compus din tablouri succesive în care o parte din trupa din piesă încearcă să-l lingușească pe așa numitul revizor, prin demonstrații artistice. Aici textul i-a permis regizorului inventivitate și creație, iar actorii i-au răspuns excelent interpretând foarte bine partiturile propuse, unde imaginează tablouri hazlii construind adesea imagini reconogscibile cu sens ironic. E-adevărat că în ambele spectacole Felix Alexa presară imagini care pot fi ușor recunoscute și face ca momentele dintre scene să funcționeze ca un tot unitar, dar și separat, iar specatorul furat de spectaculosul demonstrației, uită de dramă și de sensul acesteia.Este susținut în demersul său de scenografia Andradei Chiriac – spectaculoasă și opulentă, prin prezența BMW-ului, susținută la rândul ei de light-designerul Chris Jaeger –într-un joc al aparențelor înșelătoare, în care sărmanii funcționari din orășelul reședință de județ sunt striviți de măreția supraumană a lui Hlestakov, iar spectatorii descoperă astfel sensul, relevanța lucrurilor simple, prin aerul de familiaritate și poate aici este miza care o oferă acest tip de spectacol.
Felix Alexa reușește să surprindă fantasticele substituiri dintre adevăr și minciună, realitate și irealitate, cu un umor fin, bine-cunoscut. Spectacolele focalizează în consecință piesele și temele social-politice care răzbat galeria regizorilor mari asupra cărora Gogol s-a oprit pentru a sensibiliza publicul la problema relației dintre putere și individ, dintre stat și societate așa cum apare ea atât în „Însemnările unui nebun”, „Revizorul” și nu numai.
Granița dintre Gogol și nebunia lumii, poate dintre geniu și „nebun” este tulburătoare în montările pe care le-a propus Felix Alexa, prin alegerea lui Marius Manole în dublu-rol, cel al nebunului, în ipostaze diferite. De altfel, plăcerea invenției și autenticitatea regizorală reprezintă cheia succesului în toate spectacolele acestuia.
Foto: Gogol și nebunia lumii, Alexander Bălănescu, Marius Manole – Arcub – TNB, ArCuB
