Goncourt 2014 – Lydie Salvayre, pentru „Pas pleurer”
https://www.ziarulmetropolis.ro/goncourt-2014-lydie-salvayre-pentru-pas-pleurer/

Scriitoarea Lydie Salvayre a fost recompensată, miercuri, cu premiul Goncourt pe 2014 – cel mai prestigios trofeu literar francez -, pentru volumul său „Pas pleurer”, lansat la editura Seuil. Romanul „Pas pleurer” a fost ales cu cinci voturi contra patru obţinute de scriitorul algerian Kamel Daoud, autorul volumului „Meursault contre-enquête”.

Un articol de Petre Ivan|6 noiembrie 2014

Goncourt 2014 / Volumul „Pas Pleurer” vorbeşte despre războiul civil din Spania şi este scris pe „două voci” – una revoltată a scriitorului Georges Bernanos, un martor direct al conflictului, şi una tonică, a mamei naratoarei, care, la 75 de ani după, şi-a şters totul din memorie, cu excepţia unor momente frumoase de atunci.

Lydie Salvayre s-a născut în 1948, din părinţi spanioli, republicani exilaţi în sudul Franţei la sfârşitul războiului civil din Spania. Franceza nu este limba sa maternă, pe care a descoperit-o şi cu care s-a familiarizat prin intermediul literaturii. După ce a absolvit cursurile Facultăţii de Litere din Toulouse, s-a înscris la Facultatea de medicină, în 1969, ulterior specializându-se în psihiatrie.

Lydie Salvayre a început să scrie la sfârşitul anilor 1970, publicându-şi iniţial textele în reviste literare din Aix-en-Provence şi Marsiliam, la începutul anilor 1980. După mai multe selecţii pentru diverse premii literare, volumul „La Compagnie” a primit Prix Novembre şi a fost ales cea mai bună carte a anului de revista literară Lire, în 1997.

Scriitoarea a mai primit premiul François Billetdoux, pentru romanul „B.W”. Volumele sale au fost traduse în peste 20 de limbi străine, iar unele au fost adaptate Goncourt 2014 pentru scena de teatru.

Anul trecut, premiul Goncourt i-a revenit scriitorului Pierre Lemaitre, pentru volumul său „Au revoir là-haut”.

Juriul Goncourt, prezidat de Edmonde Charles-Roux, include zece membri, care se reunesc în luxosul restaurant Drouant din Paris. Juraţii decernează în fiecare an mai multe premii literare, dintre care cel mai renumit este premiul Goncourt.

În 2014, sezonul trofeelor literare din Franţa a debutat cu marele premiu al Academiei Franceze, decernat pe 30 octombrie scriitorului Adrien Bosc, pentru volumul „Constellation”.

Luni, premiul Fémina pentru roman străin a fost atribuit scriitoarei israeliene Zeruya Shalev, pentru „Ce qui reste de nos vies”.

Marţi, scriitoarea australiană Lily Brett a fost recompensată cu premiul Médicis pentru roman străin pe anul 2014.

Sezonul marilor trofee literare din Franţa se va încheia cu decernarea premiului Interallié, pe 20 noiembrie.

Foto: Goncourt 2014, Lydie Salvayre – academie-goncourt.fr

01
/04
/14

Marţi, 1 aprilie, începând cu ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei seri dedicate romanului Ultimul nud de Ellis Avery, unul dintre cele mai îndrăzneţe romane publicate în 2012. Volumul reînvie atmosfera boemă din Parisul anilor nebuni, evocând atât figura fascinantă şi scandaloasă a pictoriţei Tamara de Lempicka, cât şi pe cea a celebrului ei model, Rafaela, care i-a fost marea iubire.

28
/03
/14

Luni, 31 martie, de ora 19.00, vă aşteptăm în librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiţă, profesor al Universităţii din Fribourg. În dezbatere, "Efectul Sherlock Holmes.Trei intrigi cinematografice", cel mai recent titlu apărut în seria de autor Victor Ieronim Stoichiţă la editura Humanitas.

28
/03
/14

Editura Allfa iniţiază un proiect nou în cadrul colecţiei sale de literatură Strada Ficţiunii: „Lista lui Alex. Ştefănescu“. Proiectul își propune promovarea scriitorilor români contemporani în galeria de onoare a unei colecții cu o vastă panoplie de autori contemporani, proveniți de pe toate continentele lumii.

27
/03
/14

Astăzi, 27 martie, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Apa neagră de Nicolae Stan, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Dan Silviu Boerescu şi Nicolae Iliescu.

20
/03
/14

În week-end, în cadrul ediției din această primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, organizatorii le propun vizitatorilor o serie de evenimente: de la dezbateri care au ca public-țintă pe iubitorii de literatură, la lansări de carte dedicate celor interesați de cărțile de popularizare.

20
/03
/14

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu - Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

20
/03
/14

Romancierul japonez Haruki Murakami va publica în luna aprilie un volum de nuvele, prima sa lucrare aparţinând acestui gen literar din ultimii nouă ani. În Japonia şi nu numai, orice carte semnată de Murakami ajunge bestseller.

17
/03
/14

La Godot-Café, pe Blănari, la numărul 14, s-a desfășurat un prânz cu cărți în mijlocul săptămânii. S-au prezentat, în context, colecțiile de primăvară-vară ale editurilor Humanitas și Humanitas Fiction. Printre acestea, Djuvara, Patapievici, Pleșu, Cărtărescu, Kundera, Baricco, Llosa, Sabato, Vonnegut, Anais Nïn sau Ezra Pounde.