Google sărbătoreşte Halloween. Ce logo a pregătit motorul de căutare?!
https://www.ziarulmetropolis.ro/google-sarbatoreste-halloween-ce-logo-a-pregatit-motorul-de-cautare/

Google celebrează, miercuri, sărbătoarea de Halloween, printr-un logo interactiv în care apar mai multe simboluri asociate acestui eveniment, respectiv o fantomă, un schelet uman, o pisică neagră, un corb şi mai mulţi dovleci. Noul logo al Google prezintă un desen în care sunt surprinse intrările în mai multe case, pe un fundal întunecat. Logoul este […]

Un articol de Andrada Văsii|31 octombrie 2012

Google celebrează, miercuri, sărbătoarea de Halloween, printr-un logo interactiv în care apar mai multe simboluri asociate acestui eveniment, respectiv o fantomă, un schelet uman, o pisică neagră, un corb şi mai mulţi dovleci.

Noul logo al Google prezintă un desen în care sunt surprinse intrările în mai multe case, pe un fundal întunecat. Logoul este însoţit de un fundal sonor demn de o sărbătoare precum Halloween-ul. Astfel, în urma unui click, uşile se trântesc puternic, în cadrul lor arătându-se personaje care scot sunete înfricoşătoare. Un schelet uman îşi mişcă oasele în bătaia vântului, un corb se plimbă pe deasupra caselor, iar o pisică neagră sare dintr-un tomberon. Din „peisaj” nu puteau lipsi dovlecii, prezenţi pe fiecare scară a caselor.

Halloween (o abreviere pentru „All Hallows’ Evening”) este o sărbătoare de origine celtică, preluată de multe popoare din lumea occidentală şi nu numai. Halloween-ul se celebrează în noaptea de 31 octombrie, precedând sărbătoarea creştină Ziua tuturor sfinţilor de pe 1 noiembrie.

Fiind una dintre cele mai vechi sărbători din lume, Halloween-ul este sărbătorit în foarte multe ţări, cele mai cunoscute fiind Irlanda, Statele Unite, Canada, Puerto Rico şi Regatul Unit, iar ocazional în unele părţi ale Australiei şi Noua Zeelandă.

Obiceiuri specifice de Halloween sunt realizarea de dovleci sculptaţi, luminaţi cu ajutorul unor felinare, folosiţi la decorarea caselor şi grădinilor sau ca lanterne, dar şi costumarea în personaje desprinse din poveştile de groază. Copiii costumaţi astfel colidă din casă în casă şi sunt recompensaţi cu dulciuri.

Costumarea şi colindatul reprezenta o practică de Halloween în Scoţia, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Tradiţia a pătruns şi în Statele Unite, la începutul secolului al XX-lea, atât în rândul adulţilor, cât şi al copiilor. Primele costume de Halloween produse în masă au apărut în magazinele americane în anii 1930.

Cele mai populare dulciuri pregătite pentru această sărbătoare sunt merele glazurate, acesta fiind un obicei tradiţional din Marea Britanie şi Irlanda.

Printre alte mâncăruri asociate sărbătorii de Halloween se numără barmbrack, o prăjitură uşoară cu fructe, în care se introduce un inel sau o monedă (obicei din Irlanda), caramele (Marea Britanie), bomboane în formă de cranii, plăcintă de dovleac, pâine de dovleac etc.

Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

 

Sursa: Mediafax

11
/11
/14

DanaArtgallery a organizat în vara aceasta în perioada 15-25 august 2014 o tabăra de creaţie la Ciric, Iaşi. picturile realizate în această perioadă sunt expuse în spaţiul Galeriei Odeon, foaierul sălii Studio a Teatrului Odeon până pe 30 noiembrie.

11
/11
/14

Festivalul Filmului Francez, organizat de către Institutul Francez din România și Ambasada Franței, a lansat și la ediția din acest în secțiunea „Competiție”, a cărui scop este să aducă în lumina reflectoarelor regizorii aflați la primul sau al doilea lungmetraj.

10
/11
/14

Pianul din celebrul film "Casablanca", cu Humphrey Bogart şi Ingrid Bergman în rolurile principale, va fi scos la licitaţie, pe 24 noiembrie, la New York, iar organizatorii evenimentului estimează că vor obţine un milion de dolari pe acest instrument muzical.

10
/11
/14

Trei recitaluri și un concert cu orchestra, muzică de cea mai bună calitate cântată cu pasiune, talent și virtuozitate de trei maeștri ai scenei clasice, răsplătite cu cu minute în șir de aplauze de spectatorii ce au umplut sălile de la Craiova, Râmnicu Vâlcea și de două ori la Timișoara.

10
/11
/14

TVR 2 şi TVR HD difuzează în premieră astăzi, de la ora 20.10, producţia „Secunda doi”, în regia artistică a lui Constantin Dicu, după scenariul lui Ernest Fazekas. Musicalul realizat de Casa de Producţie TVR poate fi urmărit de la aceeaşi oră şi online pe TVRplus.ro.

09
/11
/14

Actorul şi cântăreţul american Harry Belafonte, scenaristul francez Jean-Claude Carriere, regizorul japonez de filme de animaţie Hayao Miyazaki şi actriţa irlandeză Maureen O'Hara au fost recompensaţi sâmbătă seară cu câte un Oscar onorific (Governors Awards) de către Academia de film americană.