Gradina din Cărți s-a deschis la Grădina Botanică din București
https://www.ziarulmetropolis.ro/gradina-din-carti-s-a-deschis-la-gradina-botanica-din-bucuresti/

Bucureştenii doritori de câteva ore de linişte şi răcoare se pot delecta în „Grădina din Cărţi”, un spaţiu dedicat lecturii şi studiului, deschis începând de sâmbătă la Grădina Botanică din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|25 iulie 2015

Într-un spațiu de aproximativ 550 de metri pătrați, amenajat de voluntarii Asociației Team Work, vizitatorii Grădinii Botanice se pot relaxa citind o carte sau participând la o serie de workshop-uri propuse de organizatori.

Spațiul, în care au fost aduse pentru început aproximativ 150 de cărți, „în marea lor majoritate volume de beletristică”, va fi disponibil zilnic pentru vizitatori, spun organizatorii, care precizează că în curând spațiul va fi îmbogățit și cu o „bibliotecă în aer liber” în care vor fi aduse până la 2.000 de cărți, de toate genurile.

Spațiul amenajat în Grădina Botanică este dedicat lecturii și studiului dar vizitatorii pot să-l folosească cum doresc „cu mențiunea că trebuie să respecte liniștea și starea de bine a celorlalți”.Gradina

Pentru cei care vor merge la „Grădina din Cărți” există și unele restricții, atenționează organizatorii, vizitatorii trebuind să știe că în acel spațiu nu se fumează, nu se poate face picnic, și, totodată, nu este un loc de joacă pentru copiii, aceștia fiind îndemnați să ia o carte și să citească.

„Grădina din Cărți” sunt așteptați și elevii sau studenții care doresc să învețe sau care au nevoie să-și facă lucrări de diplomă sau de masterat.

În acest week-end, „Grădina din Cărți” este deschisă pentru vizitatori sâmbătă, până la ora 21,00, și duminică între orele 10,00-16,00. Nu există o taxă de intrare în acest spațiu, participanții fiind nevoiți să plătească doar biletul de intrare în Grădina Botanică.

Foto: Gradina din Cărți – facebook

02
/07
/13

Scriitorul Mircea Cărtărescu a câştigat Spycher - Literaturpreis Leuk în Elveţia, distincţia urmând să îi fie înmânată la începutul lui septembrie. Premiul, considerat una dintre cele mai importante distincţii literare europene, este acordat de fundaţia elveţiană Stiftung Schloss Leuk (Fundaţia Castelul din Leuk).

02
/07
/13

„Mă tem că sunt un om al monologului. Mă tem că m-am născut baricadat în mine însumi şi că n-am reuşit, de-a lungul existenţei, să ies din această închisoare intimă, în afară, să comunic cu lumea“, spunea Octavian Paler, de la a cărui naștere se împlinesc, astăzi, 92 de ani... Cărţile şi ieşirile lui publice poate că l-au contrazis. Paler a ştiut să lase întotdeauna în urmă fraze puternice, ca nişte firimituri pentru cei care au crezut în raţiune.

28
/06
/13

Ambalată sub titulatura de „roman“, „Pisica ruptă“, poate cea mai cunoscută carte a lui Mircea Daneliuc, a fost reeditată recent, la mica editură Adenium. Senzaţia de dispreţ pe care cineastul pare a o nutri faţă de lumea din jur ajunge, din nefericire, să joace în defavoarea sa.