Gregory Porter, vocea jazz-ului mondial pentru prima dată în România, la Jazz Night Out!
https://www.ziarulmetropolis.ro/gregory-porter-vocea-jazz-ului-mondial-pentru-prima-data-in-romania-la-jazz-night-out/

Gregory Porter concertează în premieră în România, pe 24 aprilie la Sala Palatului, la Jazz Night Out!

Un articol de Liliana Matei|3 noiembrie 2016

„Gregory Porter has most of what you would want in a male jazz singer, and maybe a thing or two you didn’t know you wanted”, scria The New York Times. Gregory Porter e Vocea. Vocea generației sale de muzicieni și primul nume din jazz-ul mondial. Americanul e un vocalist total –nu doar pentru că stăpânește și transformă întreg spectrul gospel, blues, R&B și soul – ci și pentru că o face în fața unui public eterogen, cu preferințe muzicale dintre cele mai diverse.

Născut în 1971 în Sacramento, Porter se pregătea de o promițătoare carieră în fotbalul american, pe care a întrerupt-o din cauza unei accidentări la umăr. Încurajat de mama sa care era pastor, cântă de mic în biserică, obisnuindu-se treptat cu audiența și emoțiile scenei. De altfel, mama sa este motivul pentru care a devenit muzician profesionist la vârsta de 40 de ani, urmându-i astfel sfatul dat în ultimele sale clipe de viață.

După o perioadă de concerte în cluburile de jazz din Harlem, muzicianul înregistrează albumele Water în 2010 și Be Good în 2012. Recunoașterea internațională vine odată cu apariția pe piață a discului Liquid Spirit, scos de Blue Note Records în 2103, disc care a intrat în Top Ten UK Charts cu vânzări de peste 100.000 de unități, și care i-a adus lui Gregory Porter un Grammy.

concert_gregory_porter_3Răsfățatul Americii și al marilor festivaluri de jazz precum Montreux, North Sea Jazz, Jazz A Vienne, Copenhagen Jazz Festival, Gregory Porter are un incredibil succes comercial, iar timbrul lui de bariton vine cu ștampila unui număr impresionant de albume vândute, dar și numeroase premii: un Grammy pentru Best Jazz Vocal Album, două Jazz FM Awards, dar și titlul de Male Singer of the Year acordat de Journalists Association Jazz Awards în 2014.

Arma secretă a lui Gregory Porter este inteligența lui muzicală și felul în care alege s-o exprime. Geniul său se ascunde în compoziții, întotdeauna semnate de el însuși, fiind unul dintre puținii vocaliști care creează precis pentru punctele lui forte.

Deși e un Nat King Cole al generației sale, Porter e departe de a fi tributar unei zonei clasice sau de standards. Vocea lui nu e doar extraordinară, ci și originală, în toate sensurile, artistul făcând dintr-o muzică destinată inițial protestului, o chemare din suflet căreia nu-i poți opune rezistență.

Aflat în turneu mondial, Gregory Porter va prezenta în București discul Take me to the Alley, apărut în 2016. Albumul a urcat pe locul 1 în Apple Music pe 6 continente, în țări precum Japonia, Canada, Australia, Africa de Sud, Brazilia, Germania, Marea Britanie sau Franța, și a fost primit cu entuziasm de fani și criticii muzicali.

Concertul Gregory Porter este prezentat de Twin Arts. Detalii pe www.twinarts.ro și paginile de Facebook Jazz Night Out și Twin Arts.

Biletele vor fi puse în vânzare online pe www.eventim.ro luni, 7 noiembrie 2016, fiind disponibile ulterior și în magazinele partenere.

09
/06
/15

Iubitoare, frumoasă, vibrantă, acoperită de flori şi de lauri, cerută, primită şi sărbătorită peste tot în lume ca o regină a cântecului, soprana Hariclea Darclée a trăit în epoca de maximă strălucire a teatrului de operă. A încetat din viață într-o zi de 12 ianuarie (1939), la București.

09
/06
/15

Reinventat în Farid Fairuz, coregraful si performerul Mihai Mihalcea a fost invitat recent să sustină trei reprezentații cu spectacolul “Realia (București-Beirut)” în cadrul festivalului Rencontres choregraphiques internationales de Seine-Saint-Denis, care de-a lungul timpului a lansat si conscrat nume devenite celebre ale scenei internationale de dans si performance.

09
/06
/15

Un festival devenit tradiție pe scena culturală a orașului, Bucharest Music Film Festival a ajuns la cea de-a X-a ediție și va celebra acest moment alături de bucureșteni în Piața George Enescu, în perioada 19 -28 iunie.

09
/06
/15

La finalul unei stagiuni în care a oferit lunar publicului un frumos concert de folclor de calitate, ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO vă invită duminică, 14 iunie (17.00), la Sala Radio, la un concert deosebit intitulat „Şlagărele muzicii populare româneşti”.

02
/06
/15

Simfonia fantastică, celebra creaţie a lui BERLIOZ, dirijorul vienez SASCHA GOETZEL, JAN MRÁČEK, tânărul violonist ceh de doar 24 de ani, distins în 2014 cu premiul I la Fritz Kreisler International Violin Competition – Viena şi singurul concert pentru vioară semnat de BRAHMS sunt elementele reunite în evenimentul prezentat vineri, 5 iunie (19.00) de Orchestra Naţională Radio.