Grigore Leșe aduce Crăciunul la Nottara
https://www.ziarulmetropolis.ro/grigore-lese-aduce-craciunul-la-nottara/

Pe 21 decembrie, începând cu ora 19.00, la Teatrul Nottara va avea loc un eveniment special, intitulat „Crăciunul, acasă”, cu brad şi cu colinde unde Grigore Leşe şi ceata de colindători din Titeşti, jud. Vâlcea, vor susţine concertul Aşteptând Crăciunul.

Un articol de Liliana Matei|16 decembrie 2016

De zece ani, în ajunul Sărbătorilor de Iarnă, Nottara organizează evenimente culturale menite să-i aducă laolaltă pe angajații teatrului și pe spectatorii cei mai fideli, personalități culturale, jurnaliști, apropiați ai instituției. De această dată, însă, Sărbătorile au o semnificație aparte. „Dacă, în 2015, Crăciunul Teatrului Nottara a stat sub semnul crâncen al plecării, pe termen nedefinit, din sediul de pe Bd Magheru nr. 20, în acest an, el va sta sub semnul bucuriei de a fi din nou acasă, jucând, aproape zilnic, în cele două săli de spectacole, atât de îndrăgite de publicul bucureştean”, se arată într-un comunicat de presă. „Mai mult, cu acest prilej, dorim să punctăm și cei 70 de ani de la inaugurarea imobilului în care își desfășoară activitatea cunoscutul teatru de pe bulevard.”

„Putem încununa această sărbătoare a bucuriei cu spectacolul de la Teatrul Nottara. Acolo voi avea alături de mine instrumentişti talentaţi, Maria Chifu, la fagot, şi Mihaela Prieten, soprană. Vom cânta colinde tradiţionale, populare, cântece folclorice, dar nu-i vom uita pe Chopin, Bach, Enescu sau alţii. Toţi vor fi într-unul! Vin cu deosebită plăcere la Nottara, care este un teatru cu artişti de valoare, care aduc atâta bucurie oamenilor. Actorii teatrului contribuie la prosperitatea noastră spirituală. Joacă mereu cu bucurie. Ei au un scop nobil, aduc evlavie, blândeţe, sunt purtători de lumină chiar şi pe cea mai întunecată scenă”, declară Grigore Leșe.

Seara va continua în foaierul teatrului cu lansarea volumului colectiv, realizat de 213 autori, intitulat BULINIADA. Cartea cuprinde povestea celor zece luni de „bejenie” a Teatrului Nottara, obligat, la sfârșitul anului trecut, să-și suspende activitatea cu publicul la sediu și să joace pe te miri unde. Mare parte dintre autori vor fi prezenți, pentru a oferi autografe și pentru a ciocni un pahar cu vin alături de spectatori.

11
/11
/13

CRONICĂ DE CONCERT „Un artist îşi asumă riscuri”, aşa s-ar putea sintetiza ceea ce pianista Valentina Lisitsa a împărtăşit cu jurnaliştii şi publicul bucureştean pe parcursul zilei de 5 noiembrie 2013, la Ateneul Român.

06
/11
/13

Cele două reprezentaţii ale concertului Bellissimi, desfăşurate în cadrul Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”, vor avea loc vineri, 8 noiembrie, de la ora 20.00, la Grand Cinema Digiplex şi duminică, 10 noiembrie, de la ora 19.00, la Centrul Cultural „Ion Manu” din Otopeni.

04
/11
/13

Astăzi, de la ora 19.00, Valentina Lisitsa va interpreta pe scena Ateneului Român lucrări de Beethoven, Chopin, Rahmaninov, Prokofiev și Liszt, într-un recital extraodinar care este parte a unui amplu turneu internațional.

02
/11
/13

Înainte de plecarea într-un amplu turneu european – ultimul dedicat albumului Piramida (4AD, 2012) – formația daneză Efterklang dăruieşte fanilor două videoclipuri noi, la piesele „Black Summer şi Between The Walls. Turneul Efterklang poposeşte miercuri, 13 noiembrie, în premieră la București, la Control Club.

01
/11
/13

Astăzi, la ora 19.00, începe SoNoRo „UP”, ediția a VIII-a a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră. Concertul de deschidere va fi găzduit, ca în fiecare an, de Sala Unirii a Palatului Cotroceni din București.

31
/10
/13

O carieră eșuată de pianist concertist renaște în câteva luni, după ce artista se gândește la o strategie de business și postează câteva înregistrări pe YouTube, care ajung să aibă milioane de vizualizări. Este povestea Valentinei Lisitsa, care va concerta săptămâna viitoare la Ateneul Român.

30
/10
/13

Ansamblul Musica Viva (Andreea Butnaru - pian, Andrei Theodoru - clarinet și Florin Mitrea - violoncel) susţine miercuri, 6 noiembrie, de la ora 19.00, un recital la Sala Radio. Spectacolul va fi ca o invitaţie imaginară la dans, pe acordurile pasionale specifice tangourilor lui Astor Piazzolla.

30
/10
/13

Tradiţionalele cursuri de măiestrie artistică oferite de soprana Mariana Nicolesco între o ediţie şi alta a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto „Hariclea Darclée“ fac obiectul a patru emisiuni care vor fi difuzate în zilele de sâmbătă ale lunii noiembrie, de la ora 17.00, la TVR 2.