Gringo de România, alias AG Weinberger, „cucereşte“ Excelsiorul
https://www.ziarulmetropolis.ro/gringo-de-romania-alias-ag-weinberger-cucereste-excelsiorul/

Teatrul Excelsior (Str. Academiei nr. 28) vă aşteaptă vineri 4 aprilie, la ora 19.30, la un concert de excepţie: Gringo de România, marca AG Weinberger.

Un articol de Petre Ivan|1 aprilie 2014

 

Concertul reprezintă o selecţie din cele mai frumoase piese muzicale crossover, spuse cu tandreţe, cu pasiune şi cu emoţie.

Un concert recital în care gândurile artistului îşi fac loc printre temele muzicale ce aparţin anilor ’20, ’30 şi până azi. Sunt piese care poate că îţi trezesc amintiri şi nostalgii, altele care ţi-au clădit edificiul emoţional pe care stai astăzi.

AG Weinberger nu oboseşte să îşi pună şi să îţi pună cele mai incomode întrebări până într-acolo unde ating textura firească a miezului existenţei noastre. Gringo de România înseamnă cele mai subtil alese muzici, de la Altantic până la Pacific.

Chitarist de excepţie, vocalist, interpret la muzicuţă, producător şi realizator de emisiuni radio şi TV, producător de albume, AG Weinberger este o certă autoritate în domeniu. Atitudinea şi gîndirea despre viaţă îl definesc ca fiind „întâiul misionar al muzicii Blues“, fiind supranumit de cǎtre critica de specialiate Mr. Blues al României.

În 1998 este invitat la Festivalul BLUESTOCK, fiind singurul artist nonamerican acceptat să participe la celebra manifestare.

AG Weinberger afis

În mai 2000, pleacă „în exil cultural” în Statele Unite”, intrând astfel în marea competiţie a pieţei muzicale din America.

În noiembrie 2003, AG Weinberger s-a întors acasă învingător, semnând un contract cu o Casă de Discuri americană: Heart And Soul Records.

Nashville Calling, întîiul album american semnat AG Weinberger, a fost înregistrat între noiembrie 2004 şi aprilie 2005, la Nashville, TN.

În 2007 este propus pentru nominalizare la premiile Grammy, pentru 7 categorii. În 2011 a fost realizatorul şi gazda emisiunii „Acadeaua – cea mai dulce emisiune“, difuzată În fiecare duminică seara pe TVR 2.

Tot în 2011 a fost decorat cu „Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler“, de cǎtre Preşedinţia României, ca apreciere pentru cariera muzicală deosebită şi pentru eforturile constante de a descoperi şi de a promova noi talente.

Americanii, seduşi de AG

“Un chitarist foarte bun, dinamic.”
B. B. King

“Zelul de misionar pentru promovarea Blues-ului este evident în toate realizările sale muzicale.”
Revista “Big City Blues Magazine”, Detroit

“Muzică de clasă mondială, cu o aromă unică.”
Cotidianul “Las Vegas Review Journal”

“Este un extraordinar prieten şi un adevărat Bluesman.”
Son Seals

“Un chitarist excelent şi charismatic.”
Brian Spencer, Radio KUNV 91,5 FM, Las Vegas

“În muzica lui există sinceritate şi o reală pasiune.”
Cotidianul “The Jonesboro Sun”

“Nume cu rezonanţă, cu o muzică bine cîntată, bine înregistrată, bine orchestrată, bine produsă.”
Bruce Iglauer – Casa de Discuri Alligator Records

“Este pur şi simplu un monument al tezaurului muzicii americane, Blues-ul.”
Săptămânalul naţional american de de divertisment “Call Back Magazine“

Discografie

– În 1996, AGWeinberger lansează primul album de Blues din România „Good Morning, Mr. Blues”.
– În 1997 lansează cel de-al doilea album, „Standard Weinberger”. Concertul de lansare de la Sala Radio – susţinut de CONNEX, care a fost televizat pe TVR 1 şi vizionat de 6 milioane de telespectatori, a avut menirea de a scoate Blues-ul din underground, oferindu-l astfel publicului larg din România. Acest album a obţinut premiul “Cel mai bun disc de jazz al anului ’97” oferit de revista “Actualitatea Muzicală”.

– În 1999, la discografia artistului se adaugă cel de-al treilea album, “Transylvania Avenue”, înregistrat la Budapesta.
– În 2006 apare în premieră absolută pentru România “Nashville Calling” – primul album al artistului înregistrat şi produs integral în SUA

– În 2008 apare dublul album “Guitar Man vol.1 & vol.2”

O altă activitate de excepţie a lui AGWeinberger o constituie colaborările cu numeroase teatre din ţarǎ, scriind muzica de scenǎ pentru 17 producţii de teatru.

25
/08
/22

În perioada 10 – 14 septembrie 2022, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Fundația Regală Margareta a României, Muzeul Național George Enescu, Biserica Neagră din Brașov, Vibrate Festival Brașov, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează turneul național „FIORI E COLORI”, turneu susținut de soprana Rodica VICĂ și harpista Maria BÎLDEA.

22
/08
/22

După 28 de ani de activitate neîntreruptă, în perioada 1-4 septembrie, Green Hours va prezenta a 14-a ediție a singurului festival internațional de jazz organizat de un club din România: Green Hours JAZZ Fest. În cunoscutul nucleu cultural din centrul orașului - grădina boemă a hub-ului nostru - vor avea loc, pe parcursul celor patru zile de festival, 9 sesiuni concertistice, reunind muzicieni valoroși din 12 țări de pe continentul european.

22
/08
/22

Orchestra Romanian Sinfonietta – parte a proiectului Orchestrele Naţionale de Tineret ale României – va concerta în cadrul tradiţionalelor festivaluri internaţionale de muzică clasică ale lunii august, mai exact la “Enescu și muzica lumii” – Sinaia pe 23 august, la Sala Casino şi Vara Magică – Bucureşti, pe 24 august, la Ateneul Român.

19
/08
/22

Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu.

31
/07
/22

„Nu datorez nimic României, nu am fost susținută de acest stat sau de instituțiile lui niciodată în cariera mea, dimpotrivă eu am susținut muzicieni și colegi români, invitându-i în concertele și spectacolele mele, pe onorarii importante, în toată cariera mea“, scrie soprana Angela Gheorghiu într-o postare pe contul ei de Facebook.