Grupul SONG revine după 20 ani. Concert extraordinar la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/grupul-song-revine-dupa-20-ani-concert-extraordinar-la-sala-radio/

După 20 de ani de absenţă, cunoscutul grup coral SONG revine pe scenă, cu un concert extraordinar de Crăciun, desfăşurat sâmbătă, 13 decembrie (ora 19.00), la Sala Radio!

Un articol de Petre Ivan|11 decembrie 2014

Grupul SONG a fost, între 1974 şi 1993, un fenomen prin sunetul său diferit de cel al oricărui grup coral cunoscut. Special prin repertoriul său extrem de variat, chiar exotic, grupul ieşea din tipar prin verva şi bucuria cu care membrii săi cântau şi se mişcau pe scenă.

Acum, numarul membrilor activi depăşeşte 40, iar în ultimul an au fost cooptaţi şi corişti mai tineri, cel mai recent alăturat ansamblului fiind un student la Medicina în vârstă de (doar) 19 ani!

Evenimentul de acum, organizat de Radio România în colaborare cu Asociaţia SONG, este o continuare a unei tradiţii anuale din perioada 1974-1993, când pe 15 decembrie (ziua de naştere a fondatorului şi dirijorului grupului SONG, regretatul Ioan Luchian Mihalea) corul propunea publicului un concert special înainte de Grupul SONG Crăciun, ca o încununare a unui an întreg de repetiţii şi concerte.

În cei 20 de ani în care grupul nu a mai activat oficial, o parte dintre membrii săi, din ţară sau din afara ei, aparţinând tuturor generaţiilor care au trecut prin SONG, au continuat să se revadă pe 15 decembrie, să cânte şi să-şi amintească de pasiunea lor comună pentru muzică.

Iată că în 2014, sub îndrumarea dirijorului DANIEL JINGA, grupul SONG reinstaurează tradiţia de a dărui publicului un concert de sărbători, un nou început pentru o nouă poveste a ansamblului coral!

În repertoriul serii veţi asculta atât colinde, dar şi cateva din „hit-urile” grupului SONG. Ca de obicei, la finalul concertului, vor urca pe scenă toţi foştii membri SONG aflaţi în sală şi, împreună, vor cânta câteva dintre cele mai reprezentative piese ale corului.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto: Grupul SONG – Sorin Lupşa

29
/03
/23

Trei tineri muzicieni români, multipremiați internațional – violonista MARIA MARICA (câștigătoarea premiului I a Concursului Internațional „G.Enescu" – 2022), violoncelistul CORNELIUS ZIRBO (care s-a perfecționat la Paris, în cadrul Clasei de Excelență de Violoncel a lui Gautier Capuçon) și pianistul CADMIEL BOȚAC (care a obținut în 2020 bursa Fundației Europene Yamaha) vor evolua împreună pe scena Sălii Radio miercuri, 5 aprilie 2023 (19:00) într-un concert integral BEETHOVEN.

27
/03
/23

Din 27 martie, TVR 2 vă invită să începeţi săptămâna alături de „Reţeaua de Idoli". Realizatoare Irina Păcurariu provoacă și în acest sezon celebrităţile la un dialog sincer și aduce în fața telespectatorilor oameni de excepție, altfel decât i-am cunoscut până acum. „Reţeaua de Idoli" se difuzează în fiecare luni, de la ora 21:00, la TVR 2.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

24
/03
/23

„Scena gândirii” Conferințele Operei Naționale București continuă în luna aprilie cu o ediție specială, ce va avea nu unul, ci doi invitați. Pe 18 aprilie, de la orele 18:30,  compozitorul Dan Dediu și muzicologul Valentina Sandu-Dediu vor înfățișa aventura transformării în muzică a unui text dramatic în cadrul conferinței „De la teatru la operă”.

23
/03
/23

Baritonul italian RICCARDO NOVARO, care a interpretat rolul principal din „Le Nozze di Figaro” (Nunta lui Figaro) la Théâtre des Champs-Elysées – Paris și la Teatro Regio - Torino și a dat viață Contelui Almaviva din aceeași operă la Opéra National de Bordeaux, a fost aplaudat în rolurile Leporello (Don Giovanni) la Opéra de Lausanne, Papageno (Die Zauberflöte – Flautul fermecat) la Teatro Massimo - Palermo ș.a. este invitat special la Sala Radio.

21
/03
/23

Sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 8.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!”

17
/03
/23

O apariție inedită în capitala unde tangoul are rădăcini adânci. Tangotic aduce pe scena Palatului Bragadiru, tangoul argentinian si romanța în fuziune cu elemente jazz, rock și afro, precum și un repertoriu original de tangouri românești, sâmbătă, 18 martie, de la ora 19:00.