György Pálfi, regizor: „Nu pot oferi povești mai grotești decât o face viața însăși”
https://www.ziarulmetropolis.ro/gyorgy-palfi-regizor-nu-pot-oferi-povesti-mai-grotesti-decat-o-face-viata-insasi/

„Nu pot oferi poveşti mai groteşti decât o face viaţa însăşi”, spune teribilul regizor maghiar György Pálfi, unul dintre cei mai inventivi şi şocanţi cineaşti europeni şi unul dintre invitaţii speciali ai TIFF-ului clujean, unde a fost prezent cu cel mai nou film al său, „Free Fall” („Cădere liberă”).

Un articol de Ionuţ Mareş|5 iunie 2015

Pentru cei care îi cunosc filmografia lui Pálfi, „Free Fall” nu ar trebui să fie o surpriză. Este o colecție de povești scurte, stranii, care se petrec în apartamentele de pe o singură scară de bloc. Fiecare este spusă într-un stil cinematografic diferit, toate pornind de la tentativele nereușite ale unei bătrâne de a se sinucide aruncându-se de pe clădire.

Este un joc de-a convențiile, pe care cineastul maghiar îl exersează cu dexteritate și inteligență. Un film care șochează, dar asta face parte din meniul lui Pálfi.

Primul său film, „Huckle” („Hâc”, 2002), este o capodoperă a sunetului. Povestea – desfășurată într-un sat din Ungaria – este dusă înainte de sunetele cu care jonglează Palfi, pornind de la sughițul unui bătrân.

„Taxidermia” (2006), câștigător al premiului de regie la TIFF-ul din 2006, livrează trei povești despre trei generații de bărbați, prin care Pálfi oferă propria viziune asupra istoriei recente a Ungariei. O viziune mustind de grotesc, suprarealism și umor negru.

„Final Cut: Ladies and Gentlemen” (2012) este un experiment, construit doar din bucăți din sute de filme din istoria cinematografiei, pentru a nara o clasică poveste de dragoste.

Prezent și la ediția din acest an a TIFF-ului, cu filmul „Free Fall” (câștigător al premiului pentru regie și al premiului special al juriului la Karlovy Vary în 2014), György Pálfi mi-a acordat un interviu scurt, intens și, sper, percutant, în care i-am cerut să-și explice viziunea cinematografică.

Ionuț Mareș: Vă place să șocați spectatorii. Să-i puneți într-o situație de disconfort.

György Pálfi: Vreau doar să-i implic, să-i fac să intre în jocul meu. Să-și piardă echilibrul, și atunci putem vorbi despre problemele pe care eu le propun, într-un mod estetic. Nu am la dispoziție decât o oră și jumătate pentru a capta atenția publicului.

Și, atunci, îl șocați.

Da. La început îi șochez, își pierd echilibrul și apoi putem vorbi despre lucrurile importante.

Unul dintre aceste lucruri importante este acela că vă place să vă jucați cu cinemaul. Fiecare film al dvs., într-un fel, vorbește despre cinema. „Free Fall” este făcut din mai multe povești scurte, fiecare fiind spusă într-un stil diferit. În ce măsură vă interesează să oferiți un comentariu asupra cinemaului prin filmele dvs.?

Este un lucru automat. Îmi place cinemaul. Îmi place să fac cinema. Răspunsul amuzant ar fi că nu mă pot decide ce stil să adopt, ce stil pot face. Dar îmi place să mă joc cu cinemaul, cu diferite stiluri, cu diferitele metode de a face film. Sunt interesat de toate. Am crescut cu cinema și vreau să ofer ceva înapoi din ceea ce am învățat.

Primul dvs. film este despre sunet. Vă jucați cu sunetul. „Final Cut” este despre montaj. În „Free Fall” jonglați cu diferite genuri cinematografice…

Ma interesează reacția la ceea ce fac, adică la cinema. Întotdeauna folosesc nu doar o poveste, nu doar imagini, ci și viața cinemaului. Este ca la Bertolt Brecht, care mereu arăta: acesta este teatru. Vă spunem o poveste, dar este vorba de teatru.

O convenție.

Da. Vreau să arăt publicului că este vorba de cinema. Nu este o parte reală a vieții noastre. Arăt publicului și structura. Nu îi arăt doar obiectul, ci și cum l-am construit. Este vorba de multe trucuri. La fel cum un magician îți arată că este vorba de un truc, dar și cum l-a realizat. Pentru mine este mai important că este vorba de un truc. Multă lume spune că este atât de simplu. Nu, este mult mai interesant. Îți arăt cât este de simplu, dar și cât este de miraculos în același timp.

Folosiți mult umor negru în fiecare din filmele dvs. Care este scopul din spatele acestei alegeri?

Umul este cel mai important lucru în comunicare. Cinemaul și arta sunt un mijloc de comunicare între un artist contemporan și un public contemporan. Filmele mele sunt, de obicei, triste. Prin urmare, umorul se tranformă automat într-un umor negru și grotesc. Încerc să râd, dar este extrem de dureros.

Ați pomenit de grotesc. Multe dintre personajele filmelor dvs. sunt grotești. De ce vă interesează acest aspect?

Este un sentiment real, pe care îl am când merg cu autobuzul, când mă plimb pe stradă, când stau la bar. Aud poveștile oamenilor. Pentru mine, există atât de mult grotesc și în viața reală. Eu doar îl exagerez. Pun foarte multă informație la un loc într-un interval scurt, așa cum este un film.

Exagerați pentru a obține o reacție de la public?

Nu. Doar o simt. Viața este atât de grotescă (râde – n.r.). Încerc să râd de acest lucru, dar, în acelasi timp, este ceva real. Viața poate oferi povești mai bune. Eu nu pot oferi povești mai grotești decât o face viața însăși. Sunt doar un concurent minor.

Este viziunea dvs. asupra lumii.

Da. Cred că da. Dar este ciudat și pentru mine. Fac un film din interiorul meu și abia apoi îmi dau seama ce am facut. Este atât de ciudat. Sunt filme ciudate într-o lume ciudată.

Cred că fiecare film al dvs. are și un comentariu social asupra societății ungare.

Asupra umanității.

Da, dar pornind de la societatea ungară.

Da, pentru că filmez și trăiesc în Ungaria, dar încerc să vorbesc despre oameni, despre bărbați și femei. În filmele mele, personajele trăiesc în Ungaria, dar pot trăi la Cluj, la București, la New York. Este vorba doar de locație, scenografie și design. Cred că se întâmplă la fel peste tot.

Foto: Ionuț Mareș



09
/05
/14

Ioana Flora a primit Premiul pentru interpretare feminină din partea Uniunii Cineaștilor din România, pentru rolul Tania din Déjà Vu (2013), producție independentă în regia lui Dan Chișu.

08
/05
/14

CRONICĂ DE FILM „#Selfie”, debutul în lungmetraj al Cristinei Iacob, este ca o postare stridentă pe Facebook care se vrea spiritual-amuzantă şi ţipă din toţi rărunchii după like-uri, deşi e superficială şi nepăsătoare că ar putea fi considerată pueril-banală.

07
/05
/14

Sâmbătă, 10 mai și duminică, 11 mai, la Noul Cinematograf Al Regizorului Român, sunteţi invitaţi la un eveniment de marcă: proiecția trilogiei "Paradise" - semnată de austriacul Ulrich Seidl -, deliciul criticii internaționale

06
/05
/14

Filmele europene și independente se bucură de un public mai numeros în 2014, datorita ediției a IV-a a proiectului cultural Cinema-Edu, dedicat liceeniilor din București și din alte 10 localități din România.

06
/05
/14

Filmul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pe anul 2013. Gala premiilor UCIN reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice şi de televiziune ale anului precedent.

06
/05
/14

Sophia Loren, una dintre cele mai cunoscute actriţe italiene, a fost desemnată invitatul de onoare de la Cannes Classic 2014, care va celebra totodată naşterea westernului italian şi împlinirea a 30 de ani de când filmul "Paris Texas", de Wim Wenders, a primit trofeul Palme d'Or.

05
/05
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent - Mircea Săucan.

01
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Cel mai recent film al lui John Turturro în calitate de regizor și de actor în rol principal, „Fading Gigolo“/„Gigolo de ocazie“, este asemeni stilului de interpretare al realizatorului său: combinație în doze mici de umor, gravitate și o stranie buimăceală.